Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Un loc aparte în teoria şi practica eserilor îi revenea ţărănimii. Modul neordinar de abordare de către eseri a
problemelor de strategie şi tactică în procesul de modernizare a societăţii, consta în estimarea gospodăriei ţărăneşti
ca un fenomen capabil de a ţine piept concurenţei marii proprietăţi funciare, lăsând, totodată, în umbră chestiunea
situaţiei deplorabile a ţăranimii. Postulatul privind evoluţia ţărănimii spre socialism cоnstituia quintesenţa teoriei
socialist-revoluţionare, fapt, care determina poziţia cheie a problemei agrare în programul partidului. În viziunea
eserilor, în Rusia socialismul urma să pornească de la sat, prin socializarea pământului. Astfel, eserii promovau
ideea socializării pământului, adică transformarea lui în patrimoniu naţional. Obştea ţărănească urma să capete
dreptul dispozitiv asupra pământului, terenurile fiind distribuite celor ce-l munceau, conform principiului de
muncă sau de folosinţă. Socializarea pământului însemna, mai întâi de toate, lichidarea proprietăţii private asupra
pământului, transformarea lui în proprietate a întregului popor, fără drept de vânzare-cumpărare.
Primul examen politic eserii urmau să-l susţină în cadrul revoluţiei din 1905-1907. Tactica eserilor a fost determinată
de calificarea conceptuală a evenimentelor ce se derulau în societate. Spre deosebire de social-democraţi,
eserii considerau că revoluţia nu este nici burgheză, nici socialistă. În opinia lor, revoluţia purta un caracter social
intermediar între revoluţia burgheză şi socialistă. “Esenţa unei astfel de revoluţii, menţionau ei, constă în aceea că
ea nu poate să se limiteze doar la acapararea puterii de stat, schimbarea puterii şi repartizarea pământului în limitele
societăţii burgheze, ea trebuie să contribuie la schimbarea radicală a dreptului burghez”. Adică era necesară
lichidarea proprietăţii private şi socializarea pământului.
Revoluţia a operat corectări în tactica Partidului Socialist-Revoluţionar, stimulând activitatea de propagandă
şi agitaţie în rândul maselor. Activitatea desfăşurată de către partid în anii primei revoluţii ruse, era foarte variată:
eserii duceau munca de propagandă şi agitaţie, activau în rândurile organizaţiilor profesionale: Uniunea Ţărănească,
Uniunea Uniunilor, Uniunea Feroviarilor, Uniunea lucrătorilor poştei şi telegrafului.
Totodată, ca şi până la revoluţie, opera de predilecţie a eserilor erau organizaţiile de luptă, având ca scop
principal teroarea individuală orientată împotriva demnitarilor de stat. Bunăoară, până la revoluţie au fost atestate
doar 6 acte teroriste săvârşite de către eseri, iar în doar doi ani şi jumătate a revoluţiei, numărul lor a crescut până
la două sute.
Organizaţia de luptă a partidului socialist-revoluţionar în fruntea căreia se afla agentul poliţiei secrete E.Azef,
G. Gherşuni acţiona practic independent de partid, şi nu se afla sub nici un control. Teroarea era concepută de
către eseri ca un mijloc de intimidare a autocraţiei şi derutare a guvernului. Victime ale social-revoluţionarilor, în
perioada 1902-1905, au devenit miniştrii afacerilor externe D. S. Sipeaghin, V. K. Pleve, gubernatorii I. M. Obolenski,
N. M. Kaciura, precum şi marele cneaz Serghei Alexandrovici, asasinat de către vestitul eser I. Kaliaev. Pe
parcursul revoluţiei în doi ani şi jumătate, eserii au săvârşit cca 200 de acte teroriste. Cu toate acestea, membrii
partidului erau adepţi ai socialismului democratic, pe care îl cоncepeau ca o societate democratică, economică şi
politică.
În anii revoluţiei în sânul partidului apar divergenţe de ordin strategic şi tactic. Poziţiile conducerii de partid
s-au polarizat. Aripa de stânga a partidului au constituit-o eserii-maximalişti care insistau asupra ideii instaurării
orânduirii socialiste atât la sat, cât şi la oraş, obiectivul lor fiind „socializarea „nu doar a pământului, dar şi a
uzinelor şi fabricilor. Încă în 1905 partea moderată a conducerii Partidului Socialist-Revoluţionar considera că
concepţia maximaliştilor constituie o deviere de la politica promovată de partid şi decide excluderea lor din partid.
În octombrie 1906 aceştia îşi crează propriul partid – „Uniunea social-revoluţionarilor maximalişti”.
În aspect de tactică, eserii-maximalişti se pronunţau pentru mijloace violente, iar teroarea deveni un mijloc
absolut de luptă, fiind cоnvinşi că numai prin intermediul actelor teroriste de amploare, poate fi apropiată victoria
revoluţiei.
Reprezentanţii aripei de dreapta a Partidului Socialist-Revoluţionar în frunte cu A. Peşehonov au fоndat în
septembrie 1906 – „Partidul Muncitoresc Socialist Popular” (PMSP).
Lozinca înaintată de către partidul nou creat, era – “naţionalizarea întregului pământ”; chemând, totodată, ţăranii
să se abţină de la acapararea pământurilor moşiereşti. Ei insistau asupra introducerii dreptului de vot universal,
instituirii organului legislativ – Duma de stat, şi a guvernului respоnsabil în faţa ei.
Cоnducerea Partidului Socialist-Revoluţionar a estimat negativ apariţia PMSP. Totuşi, o sciziune definitivă
între eseri şi eneşi nu s-a produs. Împreună cu alte partide de stânga, eserii au creat în cadrul I-ei Dume de stat
– 1 –