Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Manifestul din 17 octombrie 1905 a fost perceput de către conducerea de partid ca un început al orânduirii
constituţionale, de aceea a fost luată decizia de a dizolva organizaţia de luptă ca element, ce cоntravenea regimului
cоnstituţional. În anii ’20, sintetizând experienţa luptei revoluţionare, Cernov scria: „ Socialismul constructiv, de
la bun început, trebuie să se ghideze de lozincile:
Prima: Este necesar a păstra echilibrul între laturile constructive şi distructive ale procesului de transformare.
Şi a doua, asemenea primei: Edificarea nu trebuie să urmeze distrugerea, (deoarece astfel ea s-ar afla într-o
întârziere continuă), şi oriunde este posibil, ea trebuie s-o anticipeze.» 1
Pentru V. Cernov, în calitate de continuator al ideilor narodniciste, era clară şi firească ideea privind crearea şi
dezvoltarea în adâncurile societăţii existente a germenilor viitoarei societăţi noi, mai perfecte (partide socialiste,
sindicate, cooperaţii). Revoluţia urmează doar să înlăture obstacolele în calea transformării lor în instituţii sociale
dominate. Astfel, înşăşi existenţa şi evoluţia lor constituiau fenomene cu caracter revoluţionar. Aflându-se în
emigraţie, V. Cernov a expus clar propria concepţie a raportului: revoluţie-evoluţie. De asemenea, el a delimitat
noţiunile de „evoluţie” şi „reformă”. În viziunea lui, reforma constituia transformările în cadrul instituţiilor juridice
existente. Noţiunea de „evoluţie” era mai largă şi includea schimbările ce depăşeau cadrul orânduirii existente
– „mutaţiile”. Cernov menţiona: “Omenirea trăieşte acum o perioadă critică care, cu plăcere, am numi-o mutaţională”
2 .
De aici reiese că revoluţiile nicidecum nu constituie „nişte copii neligitimi” în viaţa popoarelor, ceva nefiresc,
istoriceşte neligitim, ce contravine concepţiei noastre evoluţioniste asupra lumii, „o eroare” în istorie. Am văzut
deja că o astefel de presupunere este absolut falsă” 3 .
Revoluţia şi evoluţia pentru V. Cernov au fost nişte fenomene de acelaşi ordin, care nu erau opuse reciproc. Ba
mai mult, „revoluţia constituia un gen deosebit al evoluţiei, un caz particular al ei, una din formele ei. În această
calitate ea poate fi opusă altor forme ale evoluţiei, dar nicidecum evoluţiei ca atare” 4 .
O cоncepţie originală exprimau eserii privind rolul diferitor clase în revoluţie. Ei erau de părerea că pe arena
politică a Rusiei s-au lansat două tabere şi nu trei, cum se afirma. Cоnform opiniei lor, prima tabără o constituiau
– birocraţia, nobilimea şi burghezia, din cealaltă făceau parte- proletariatul industrial, ţărănimea şi intelectualitatea.
Explicaţia o găseau în predominarea în ţară a nobilimii, care proteja clasele netruditoare. Triadei claselor
netruditoare i se cоntrapunea triada claselor truditoare, exploatate.
Ţărănimea era obiectul unei atenţii sporite a teoriei şi practicii eseroviste. Dar, spre deosebire de vechii poporanişti,
eserii nu cоnsiderau ţărănimea o clasă socialistă după caracter. Diminuarea divergenţelor principiale
dintre proletariat şi ţărănime constituia esenţa ideii despre alianţa acestora, expresia principală a căreia trebuia să
devină partidul socialist unic. Aceste cujetări, după cum se vede, nu lăsau loc ideii bolşevice cu privire la hegemonia
proletariatului în revoluţie, deşi eserii acceptau ideea despre proletariat ca cea mai „ activă, mobilă, agresivă
clasă socială”, constituind un serios şi permanent pericol pentru regimul autocrat. În mod patriarhal era abordată
de către eseri problema puterii de stat. Contestând cоncepţia „Blanchistă” privind „ acapararea puterii de stat”
de către partidul revoluţionar, ei promovau ideea transmiterii puterii burgheziei, în urma lichidării autocraţiei.
Revendicările eseroviste: lichidarea autocraţiei, proclamarea drepturilor şi libertăţilor democratice, convocarea
Adunării Constituante, socializarea pământului, toate şi-au găsit întruchipare în lozinca „Pământ şi libertate”, care
va deveni lozinca de bază a revoluţiei ruse. Acest fapt denota forţa eserilor nu numai în calitate de socialişti, dar
şi în calitate de democraţi consecvenţi, care au reuşit în modul cel mai cоnsecvent să exprime obiectiv menirea
revoluţiei- crearea premiselor necesare cоnstituirii statului de drept. În mai 1903, eserii declară crearea „Uniunii
învăţătorilor”, iar în 1903-1904 pe lângă un şir de comitete sunt instituite „Uniuni muncitoreşti”, care uneau membrii
comitetului şi persoanele, care aderau la ele, practicând activitatea revoluţionară în mediul muncitoresc.
Un aport cоnsiderabil l-au avut eserii în organizarea şi elaborarea platformelor reprezentanţilor ţărănişti în I-a şi a
II-a Dumă de stat. Pentru eseri, ca şi pentru majoritatea revoluţionarilor, sarcinile primordiale ale revoluţiei erau cele
politice. “Fără schimbarea orânduirii de stat, afirmau ei, sunt imposibile transformările social-economice profunde” 5 .
1 V.M. Cernov, Constructivnîi soţializm. V.1, Praga, 1925.
2 F. GАRF, 5847, inv. 1, d. 60, f. 26.
3 F. GАRF, 5847, inv. 1, d. 60, f. 35.
4 F. GАRF, 5847, inv. 1, d. 60, f. 38.
5 F. GАRF, 5847, inv. 1, d. 60, f. 38.
– 1 –