Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Materializarea prevederilor de program eserii o vedeau prin prisma convocării Adunării Constituante, admiţând
realizarea unor teze din program în ordine ad-hoc. Problemele de tactică ale partidului socialist-revoluţionar
erau formulate în declaraţii de ordin general, precum: “lupta va fi dusă prin procedee, dictate de necesităţile realităţilor
ruse”.
Una din problemele-cheie la elaborarea concepţiei revoluţiei la înc. sec. XX era chestiunea dictaturii revoluţionare.
Eserii o defineau ca un mijloc, generat de necesitatea de autoapărare şi ca o măsură provizorie. V.Cernov îi
critica pe marxişti, pentru care dictatura proletariatului era concepută ca o etapă de lungă durată în evoluţia societăţii.
Eserii nu acceptau felul de abordare a problemei date nici de către social-democraţi, care se plasau, conform
opiniei lor, “pe poziţii înguste de clasă”. Socialiştii-revoluţionari priveau revoluţia ca un fenomen dublu. Pe de o
parte, ca o acţiune de moment, în rezultatul căreia va fi soluţionată chestiunea puterii politice, iar pe de altă parte,
ca un proces tergiversat de modificările structurilor sociale şi economice în societate, orientate spre construcţia
socialismului. Eserii considerau că instaurarea regimului democratic, va face posibilă şi chiar necesară dezvoltarea
în continuare a capitalismului la oraş şi, concomitent, construcţia socialismului la sat.
Socializarea pământului urma să asigure temelia acestei construcţii. Socializarea muncii ţăranilor se preconiza
să fie realizată pe principii benevole. Astfel, în condiţiile proprietăţii socialiste asupra pământului, la sat apăreau
posibilităţi de dezvoltare a gospodăriei economice capitaliste, chiar şi în condiţiile interzicerii utilizării muncii
înăimite. Anume aceasta i-a permis lui Lenin să definească partidul eserilor ca un partid mic-burghez. Desigur, o
astfel de apreciere nu era corectă. Înşişi bolşevicii, în 1921 au fost nevoiţi să aplice programul agrar al eserilor,
recurgând la – NEP (noua politică economică). Doar colectivizarea forţată a fost în stare, în termene reduse, să
instaureze orânduirea socialistă la sate, care a şi fost realizată în anii ’20-’30 ai sec.XX de către bolşevici. Pentru
eseri această cale de dezvoltare a „socialismului agrar” era inacceptabilă. Încă la sf.sec. XIX – înc. sec. XX
V. Cernov, menţiona: „Suntem nevoiţi să apreciem revoluţia nu ca ceva contrariu evoluţiei, ci doar ca un moment,
ba chiar ca o totalitate de momente”. 1 Această concepţie a procesului revoluţionar a determinat întreaga viaţă
şi activitate a lui V. Cernov. El s-a ghidat de această teză adoptând decizii politice practice şi elaborând teoria
partidului. În perioada elaborării de către V. Cernov a programului partidului, concepţia revoluţiei ca o totalitate
de momente de dezvoltare evoluţionistă, a stat la baza delimitării programului minim (în care au fost reflectate
momente ale evoluţiei sociale, constituind concomitent momente ale revoluţiei) şi a celui maxim (care a fost o
finalizare logică de realizare a programului minim şi continuarea lui în noile condiţii social-economice şi politice
rezultate din evoluţia socială). Programul maxim pentru V.Cernov era un program de mişcare a societăţii spre
idealul socialist, şi anume a mişcării şi nu a realizării lui plenare în practică.
În situaţia concretă a Rusiei de la înc. sec. al XX-lea, acest ideal era suficient de determinat pentru Cernov,
totodată, el admitea şi caracterul relativ al acestui ideal; posibila şi inevitabila modificare a lui, sub influenţa
evenimentelor din societate şi predispoziţiile existente. În acest sens, poziţia principalului ideolog al socialiştilor
revoluţionari era foarte aproape de poziţia unuia din teoreticienii social-democraţiei germane E. Bernştein. V. Cernov
menţiona: ”Esenţa spirituală a unui partid care dispune de o concepţie ştiinţifică revoluţionară asupra lumii nu
se reduce la pretenţia de a oferi reţete definitive şi gata pentru implimentarea „perfecţiunii absolute” în domeniul
politicii. Dimpotrivă, această percepere a lumii, în fond, constituie negarea „absolutului”, preconizează eternitatea
mişcării, eterna schimbare a formelor, viaţa veşnică.” .
“Aşa cum poate fi schimbat conţinutul idealului socialist, la fel, este posibilă şi chiar necesară, în funcţie de
situaţia istorică ce s-a creat la moment, schimbarea atitudinii revoluţiei faţă de evenimentul de moment, de gradul
lui de pregătire, de necesitatea şi profunzimea transformărilor preconizate. Revoluţia în acest sens nu constituie
un scop în sine, deseori aducând alte rezultate, decât cele scontate de revoluţionari.”
Astfel, nu era exclusă posibilitatea unei orientări reformatoare în evoluţia socială. V. Cernov menţiona necesitatea
abţinerii de la acţiunile active revoluţionare în cazurile, când apărea, în viziunea lui, perspectiva unei astfel
de evoluţii a evenimentelor.
1 V.M. Cernov, Konecinaia ţeli i povsednevnaia boriba revoliuţionnogo soţializma. În “Vestnic russkoi revoliuţii”, Nr. 1, 1901,145.
2 V.M. Cernov, Soţialisticeskie etiudî, Мoskva, 1908.
3 ibidem.
– 1 –