Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

În 1841 nobilimea cerea introducerea în şcolile normale din ţinuturile Bălţi şi Hotin a predării limbii moldoveneşti.
Cererea a fost satisfăcută cu condiţia ca cheltuielile, ce vor apărea în urma acestei măsuri, să fie luate din
cele 10% de impozit de stat de pe toată regiunea Basarabia. Nobilimea se interesa mult de şcoala ţinutală din Hotin,
şi în 1847 încerca s-o transforme într-o instituţie de învăţământ pentru nobili. Această încercare a suferit eşec,
deoarece nobilimea din judeţul Hotin a ajuns la concluzia că este incapabilă de a suporta cheltuielile de întreţinere
a acestei şcoli ţinutale din sursele proprii, după cum le propusese Ministerul Afacerilor Interne.
În anii ’60 învăţământului i se acordă o mai mare atenţie. În anul 1860 Adunarea nobiliară propune să fie deschis
un gimnaziu de zemstvă. Aceasta a fost înfăptuit ceva mai târziu (de către Zemstvă). Din 1860 s-a înfiinţat un
fond de încasări a câte o rublă şi 14 copeici de pe desetină pentru întreţinerea Secţiei Camerale în Liceul „Rişelie”.
Aceste încasări (din cauza micului contingent al băştinaşilor care se educau în acest liceu) au fost alocate pentru
întărirea pensionului deschis pe lângă gimnaziul din Chişinău, iar restul banilor din aceste încasări se foloseau
pentru ajutorarea studenţilor săraci din Universităţile ruseşti (originari din Basarabia).
În 1884 sunt alocate Mareşalului nobilimii guberniale câte trei mii ruble anual, pentru împărţirea ajutoarelor
celor ce le era necesară instruirea, şi chiar pentru nobilii săraci.
În ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, nobilimea cheltuia anual câte opt mii de ruble, burse şi ajutoare
copiilor din familiile de nobili săraci ce îşi făceau studiile medii şi superioare.
Din cele expuse mai sus putem concluziona că în Basarabia în acea perioadă nu existau instituţii medii şi superioare
de învăţământ. Copiii nobililor erau nevoiţi să-şi facă studiile peste hotare şi mai ales în Rusia. Însuşi cerinţele
de introducere în şcoli a studierii limbii materne ne vorbeşte de faptul că procesul de rusificare se înfăptuia
în regiune cu paşi grăbiţi şi că nobilimea (bineînţeles, nu toată) a fost impulsul de trezire a naţiunii din adormire
prin intermediul limbii şi culturii naţionale.
O bună parte din nobilimea basarabeană niciodată n-a uitat de unde le vine obârşia şi ce s-a întâmplat la 1812.
Ba mai mult, ei erau la curent cu viaţa cotidiană din dreapta Prutului, şi reacţionau la toate evenimentele ce tulburau
Europa. Despre aceasta ne relatează documentele timpului: „La 1838 nobilimea basarabeană: un Balş (cel
mai bogat proprietar basarabean) un Sturdza, o Ghica (după mărturiile călătorului Kohl) primesc gazete din Iaşi,
pe care le citesc slobod, ca unele ce n-aveau nici o nuanţă politică” 1 .
O bună parte a nobililor basarabeni îşi păstrează entitatea etnică. În anii 1862-1863 exista o partidă a boierilor,
care cu ocazia revoluţiei din Polonia, visa să restabilească naţiunea moldovenească în Basarabia, cerând şi unirea
cu Moldova. „Făceau parte din ea: fraţii Cotruţă Alexandru şi Carol, fraţii Casso, fraţii Cristi Ioan şi Constantin,
Cazimir Constantin cu fiul său, student” 2 .
În 1926, la Chişinău, apare broşura cu iniţialele M.G. (se afirmă că ar fi Nicolae Gafencu). Se intitula „Bassarabski
starina Nicolai Stepanovici Casso”. Autorul vorbeşte despre filosoful din Chişcăreni (1839-1904), care
dispreţuia foarte mult birocraţia rusă, iar după rebeliunea poloneză din 1863 intenţiona să ridice Basarabia împotriva
ruşilor.
Casso a înfiinţat la Chişcăreni o şcoală profesională, unde predarea obiectelor se făcea în limba română, însă
după o scurtă existenţă de doi ani şcoala a fost închisă de autorităţile ruse 3 .
Dacă legăturile cu restul Moldovei au fost rupte, s-a încercat totuşi în Basarabia de a se păstra vie vechea
viaţă moldovenească, de a ţine trează conştiinţa naţională, singurele mijloace morale de sprijin ale moldovenilor
înstrăinaţi de patria lor străveche 4 .
În concluzie, am putea spune că toate încercările de a diminua vechea cultură românească în Basarabia nu a
dat roade.
Cu toate că la 1812 se micşorează numărul şcolilor, ele au funcţionat fiind subsidate de adunarea dvorenilor, iar mai
târziu de către Zemstvă. Dacă în aparatul administrativ pentru întocmirea documentelor se utiliza limba rusă, atunci în
Biserică şi în organele administrative judeţene se păstrează limba română. La păstrarea culturii naţionale au contribuit
şi scriitorii ce au mai rămas cu traiul în Basarabia, contribuind la menţinerea conştiinţei naţionale treze ca un produs viu
al culturii moldoveneşti ce s-a manifestat puternic prin reacţia populaţiei băştinaşe de-a lungul anilor.
1 MARIN, 1993, 238.
2 IORGA, 1993, 132.
3 MARIN, 1993, 239.
4 MARIN, MARIN, 1993, 233.
– 1 0 –