Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

ton de Verrayon se propune; a scoate în principate o revistă sau un ziar pentru a contrabalansa, dacă nu a combate,
curentul ostil Rusiei, şi de a-i implica pe basarabeni în editarea ziarului.
Guvernatorul, aflându-se la Petersburg, susţine ideea apariţiei ziarului în faţa ministrului de instrucţiune publică.
Guvernatorul menţionează că există o înţelegere prealabilă cu C. Stamati, Al. Cotruţă, A. Haşdeu, I. Dabija, de a lucra la
noul ziar 1 . Pentru editarea ziarului era nevoie de 3.000 ruble anual în primii trei ani. Iar responsabil de ediţie ar fi numit
Ioan Dabija, se propunea denumirea de „Steluţa Prutului” 2 , la această revistă ar fi putut colabora şi cei din Moldova.
Scopul revistei era de a apăra religia ortodoxă, a răspândi adevărul în raporturile moldo-valahe şi ruse şi a
servi un intermediar literar între aceste naţionalităţi uniconfesionale 3 . Însă multe impedimente legate de apariţia
revistei (lipsa de caractere române, corector etc.) au contribuit la refuzul din partea guvernatorului general contele
A.G.Strogonov.
Această polemică a durat o perioadă foarte îndelungată. Primul ziar românesc aparînd în Basarabia în 1884 cu
titlul „Mesagerul Basarabiei”, editat de Riabciuc şi Drumaşcu. Această tipăritură a fost de scurtă durată şi nu s-a
păstrat nici un număr până azi, ca să judecăm care ar fi conţinutul lui.
După această încercare românească, în Basarabia apar şi primele ziare ruseşti: „Bessarabschi Vestnic” şi „Bessarabeţ”,
editate de Pavel Cruşevan, ziarist de dreapta rusească.
De apariţia unii ziar românesc în Basarabia erau cointeresaţi nu numai românii veniţi din principate, ci şi înşişi
basarabenii.
La 27 iunie 1862 moşierul basarabean C. Cristi cere guvernatorului Basarabiei Fanton de Verrayon autorizaţie
pentru deschiderea unei tipografii cu litografie sub firma „Tipografia moldovenească” 4 . Fără a primi autorizaţia
Cristi cumpără această tipografie însă a fost sechestrată provizoriu ca mai apoi guvernatorului general să pună sechestrul
total. Motivul aparent ar fi fost că la 1861 la Chişinău ar fi exista trei tipografii particulare şi două oficiale.
Care nu prea au comenzi şi nu ar fi nevoie de o altă tipografie.
Însă în realitate la baza refuzului categoric a stat raportul guvernatorului Basarabiei în care se spunea „Tipografia,
după cât se pare, are menirea să tipărească abecedare şi broşuri ieftine în limba moldovenească pentru popor.
Aceasta nu ar fi încă prea important, deşi ar duce la înlocuirea cunoaşterii limbii ruse, atât de necesare poporului
în raporturile sale cu instituţii, cu cea a limbii moldoveneşti. Dar dacă se va lua în seamă că d. Cristi face parte din
numărul acelor „ moldovanofili”, care visează o Românie unită şi contopită nu se poate garanta că din tipografia
lui pe lângă cărţi de folos, nu vor ieşi şi acelea, care nu corespund cu vederile guvernului nostru cu privire la populaţia
moldovenească a Basarabiei” 5 .
În Basarabia din cele mai vechi timpuri instruirea şi educaţia nobililor era un lucru mai mult casnic. Instituţiile
speciale de învăţământ pentru copiii de nobili au fost deschise în anii ’30 ai secolului al XIX-lea.
În 1833 a fost deschis la Chişinău Gimnaziul regional, iar la 1835 un Pension pentru nobili (pe lângă gimnaziul
mai sus menţionat) subsidat cu 30 de stipendii pentru copiii de nobili şi de funcţionari. În fondul 88 al Arhivei
Naţionale a Republicii Moldova, dosarul 203, se păstrează un document în care este indicată suma de bani alocată
pentru construcţia edificiilor pensionului, a unei staţii electrice şi a uneia de încălzire cu aburi: s-au cheltuit în total
314 117 ruble şi 99 copeici, din această sumă nobilimea a oferit 14 117 ruble 99 copeici 6 .
În perioada respectivă în Basarabia mai funcţionau şi pensioane particulare, printre care Pensionul pentru domnişoare
nobile şi Pensionul Mare. În aceste instituţii au primit educaţie aleasa fice ale nobililor din Basarabia. De
exemplu în 1833 în Pensionul Mare se educau Ecaterina Alexandri, Maria Buzni, Elena şi Pulheria Donici, etc 7 .
Un timp îndelungat nobilimea din Basarabia, mai cu seamă cei mai bogaţi, îşi trimiteau copiii să înveţe carte
peste hotare: la Viena şi în Elveţia. Chiar şi generaţia mai tânără urmase această tradiţie: Al. Casso învăţase la
Bonne, iar P. Dicexul la Heidelberg.
1 BOLDUR, 1940, 40.
2 Ibidem, Ibidem, 60.
3 Ibidem, 61.
4 Arhiva guvernatorului general din Odesa, f. 88, inv. 3, d. 83 (din 1862 cu privire la plîngerea moşierului Cristi împotriva interzicerii de
a deschide o tipografie moldovenească).
5 Arhiva guvernatorului general din Odesa, f. 88, inv. 3, d. 83 (din 1862 cu privire la plîngerea moşierului Cristi împotriva interzicerii de
a deschide o tipografie moldovenească).
6 CIOBANU, 1992, 3.
7 CIOBANU, CIOBANU, 1992, 7.
– 1 –