Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

capabil de a sensibiliza o populaţie dezorientată fiind discursul naţionalist. Prin urmare, frica de ceilalţi şi căutarea
de ţapi ispăşitori a condus la aşa-numita diabolizare a străinului 1 . Datorită unui naţionalism exacerbat, (cu modele
desăvârşite ilustrate de un izolaţionism accentuat: Albania, Coreea de Nord), a trecut în prim-plan consolidarea
comunismului naţional, în care mitologia socio-economică a trebuit să cedeze în faţa unei mitologii naţionaliste
dintre cele mai conservatoare 2 .
După modelul Stalin, care la 13 mai 1934, a trecut Uniunea Sovietică pe linia naţionalistă în urma lichidării
şcolii lui Pokrovski, prin mitizarea vechilor eroi din istoria Rusiei: Al. Nevski, Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare
şi continuând exemplul lui Friedrich cel Mare din RDG, Ceauşescu i-a invocat pe Burebista, Ştefan cel Mare,
Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân, în detrimentul marilor figuri ale Revoluţiei de la 1848, rămase în conştiinţa
românească doar ca referinţe literare.
Teoria marxistă decreta că figurile individuale rămân pe planul secund, fiind obligate să intre în jocul evoluţiilor
structurale, ele însele dependente de mecanismele legice al Istoriei 3 . Pe de altă parte, cucerirea puterii politice
de către proletariat, presupunea un grad semnificativ de eroizare a procesului istoric. Acest gen de dialectică a
permis ulterior liderilor comunişti să practice cu nonşalanţă cultul personalităţii, fără a-l contrazice, în aparenţă,
pe Marx, ei nefiind decât auxiliari ai istoriei, lucrători în slujba unor idealuri ce se cereau împlinite.
Partidul s-a identificat în întregime cu naţiunea şi a văzut contaminarea dincolo de frontierele statale. Românii
apăreau superiori triburilor nomade, unguri şi slavi, care i-au înconjurat şi înjosit, lucru valabil şi în relaţiile revoluţionare
de la 1848: migraţia triburilor străine a oprit pentru sute de ani dezvoltarea poporului român…avansata
civilizaţie daco-romană , apoi a poporului român şi-a pus amprenta asupra existenţei populaţiilor migratoare
care s-au aşezat pe acest pământ 4 .
Se produce ruperea doctrinară de idealurile revoluţiei ungare, dovedite a fi ale unei naţiuni refractare, alogene
şi lipsite de substanţă. Mai mult, rod al unei strategii mentale şovine, ungurii au devenit brusc asupritori ai neamului
românesc.
Evoluţia imagologică a perceperii Revoluţiei de la 1848 a fost extrem de sinuoasă, în permanentă legătură cu
direcţiile politice urmate de conducerile partidului comunist. Ea a servit permanent ca unealtă strategică intereselor
interne şi externe ale unei clase politice, care mistifica evenimentele istorice, pentru a umple un imens gol
de legitimitate şi moralitate. Cultul lui Nicolae Bălcescu a fost păstrat, cu o mai mare sau mai redusă intensitate,
de-a lungul perioadei comuniste, iar evoluţia sa reflectă evoluţia întregii societăţi româneşti de la un discurs
pro-sovietic la unul ultra-naţionalist, prin cosmetizări succesive, frauduloase. Chipul său a rămas inscripţionat
din 1953 (reforma monetară) pe bancnota cea mai valoroasă, cea de o sută de lei, ca simbol nepieritor al tradiţiei
revoluţionare româneşti.
În ciuda mistificărilor, a clişeelor şi a ignoranţei discursurilor comuniste, Revoluţia de la 1848, rămâne un
moment fundamental în constituirea României moderne şi a unei generaţii excepţionale de cărturari, protagoniştii
unei zbuciumate epoci istorice. Toate domeniile au beneficiat de contribuţiile lor, prin crearea direcţiilor culturalpolitice
pentru formarea naţiunii.
Bibliografie
ALMAŞ, D., 1959, nicolae Bălcescu- revoluţionar, Ed. Politică, Bucureşti.
ANTOHI, S., 1994, Civitas imaginalis. istorie şi utopie în cultura română, Ed.Litera, Bucureşti, 1994.
BĂLCESCU, N., 1953, Opere, vol.I, Ed.Academiei, Bucureşti.
idem, 1957, Scrieri militare alese, Ed. Militară, Bucureşti.
idem, 1957, Puterea armată şi arta militară de la întemeierea Principatului Valahiei până acum, în Scrieri Militare Alese,
Bucureşti, Ed. Academiei, p.157
idem, 1964, Opere, Corespondenţe,vol. IV, Bucureşti, Ed. Academiei.
BARBU, D., 1998, Destin colectiv, servitute involuntară, nefericire totalitară: trei mituri ale comunismului, în Miturile comunismului
românesc, Ed. Nemira, Bucureşti.
BODEA C., 1982, 1848 la români, vol I, Ed. Academiei, Bucureşti.
1 BOIA 2005, 102.
2 Ibidem 103
3 BOIA 2002, 35.
4 CEAUŞESCU CEAUŞESCU 1973, 2.
– 1 –