Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

lului trecut şi al zilelor noastre, iar cu ocazia celebrării a 150 de ani de la naşterea lui, festivitatea a fost inclusă
pe agenda UNESCO 1 .
Este relevată în scena imaginată figura fratelui revoluţionar paşoptist sas, Stefan Ludwig Roth, care sublinia,
într-un discurs ţinut la Blaj, drepturile legitime ale naţiunii române din Transilvania. Monografiile revoluţiei
paşoptiste consemnează spiritul fratern dintre români şi saşi, coalizaţi împotriva moşierimii asupritoare: acest
sentiment puternic de a trăi şi a muri pentru naţionalitatea lor l-au exteriorizat şi l-au consfinţit cu numele de
român şi unde este puterea care să le poată lua această naţionalitate, unde se află dreptul care ar putea să le-o
conteste 2 ?
Alături de el sunt înşiraţi toţi conducătorii revoluţiei, indiferent de naţionalitate, ca personalităţi luminoase şi
progresiste Avram Iancu, Tancsics Mihaly, Aron Gabor ori Anton Kurz. S-a discutat de opera unitară a cărturarilor
de 1848 ca un tezaur de gândire filozofică, politică, socială, o înălţătoare cultură umanistă. Astfel, datorită forţelor
de producţie capitaliste din ţările române a apărut clasa muncitoare, căreia istoria i-a hărăzit rolul conducător
al maselor în lupta pentru eliberare din exploatare şi asuprire, în scopul realizării transformării revoluţiei
socialiste a ţării 3 .
Chiar cel mai iubit fiu al poporului (ca odinioară Bălcescu) afirma că revoluţia burghezo-democratică din Moldova,
Transilvania şi Muntenia s-a desfăşurat simultan şi a avut un caracter unitar, fiind expresia aceloraşi cerinţe
obiective ale dezvoltării societăţii româneşti, a idealurilor care animau pe toţi fiii acestui popor 4 . Ideea existenţei
unui centru de comandă, care ar fi coordonat întregul proces revoluţionar, nu este nouă, dar conţine o notă importantă
a ignoranţei şi absurdităţii regimului. Contraargumentele sunt devastatoare dacă privim statutul politic, contextul
socio-economic şi cultural din ţările române, desfăşurarea unitară a revoluţiei nu ar fi fost posibilă.
Strategia propagandei comuniste pentru definirea caracterului revoluţionar al mişcării din Transilvania se întemeia
pe faptul că poporul român, animat de spiritul frăţiei şi al solidarităţii cu alte popoare conlocuitoare (maghiari,
secui, germani) ar fi dorit unirea tuturor locuitorilor în lupta pentru scuturarea jugului asupririi sociale şi
naţionale. Pentru a întări această idee, secretarul general, a utilizat o scrisoare trimisă de Simon Jozsef lui Avram
Iancu, în care se afirma: românii şi ungurii au neapărat trebuinţă de cea mai strânsă frăţie, iar cine seamănă ură
şi produce vărsare de sânge între aceste două naţiuni surori este trădător al propriei naţiuni 5 .
În anul 1973, cu prilejul unor vizite de anvergură în cele trei mari regiuni istorice ale ţării prilejuite de aniversarea
a 125 de ani de la izbucnirii revoluţiei paşoptiste, Nicolae Ceauşescu a ţinut energice cuvântări la Iaşi, Bucureşti
şi Cluj. Trăsătura de bază a discursului demonstra proeminenţa revoluţiei transilvănene faţă de cea valahă
şi invers, în funcţie de locaţia în care se ţineau adunările. Atitudinea aceasta separatistă acorda impulsuri mulţimilor,
dezvoltând orgoliile regionale. Liderul comunist s-a declarat urmaş al lui Avram Iancu, care ar fi instaurat în
Munţii Apuseni o veritabilă republică românească, aluzie la organizarea de tip roman, cu prefecturi şi legiuni. Din
nefericire, Craiul Munţilor nu a putut triumfa în opinia secretarului general, deoarece forţele revoluţionare nu au
avut un partid unit, clarviziune şi un program larg, un partid care să asigure conducerea şi unirea în luptă a tuturor
forţelor revoluţionare 6 . Spre bucuria celor prezenţi, la momentul respectivei sărbători exista un lider providenţial
şi un partid măreţ, care aveau să ridice poporul român.
Din 1974 până la momentul decembrie 1989, Ceauşescu a fost un neobosit şi obsesiv promotor ale cultului
propriei sale personalităţi. A debutat prin a se proclama Preşedinte al Republicii Socialiste România, regimul impus
de el având ca esenţă neostalinismul, cultul conducătorului şi distribuirea de funcţii importante în stat familiei
sale numeroase.
Anii ’80, cei mai austeri din punct de vedere economic, se remarcă prin durabilitatea mitologiei naţionaliste
şi este legat printr-o viziune globală a statelor socialiste. Se creează, astfel, proiecţia simbolică a statului slab ca
stat puternic 7 .
Comunismul nu prea mai avea de ales: eşuarea pe plan economic la capitolul viitor era o certitudine, singurul
1 DRĂGUŞANU DRĂGUŞANU 1998, 116.
2 BODEA 1982, 498.
3 CEAUŞESCU CEAUŞESCU 1968, 13.
4 CEAUŞESCU 1973, 590.
5 CEAUŞESCU 1968, 9.
6 CEAUŞESCU 1973a, 18.
7 VERDERY 1994, 103.
– 1 –