Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

fost creat prin discursul politic, ca element bazic de maximă importanţă, deoarece canalele alternative (istoriografie,
literatură, media, arte) îi erau subordonate. Semnalul politic fixa itinerariul tuturor mijloacelor de propagandă,
pe care le controla discreţionar 1 .
Construirea miturilor are ca element principal subevaluarea faptelor reale sau imaginare ale eroului, acompaniate
de denigrarea şi omisiunile aplicate personalităţilor ce constituie antiteza mitului.
Perioada anilor ’50-’60, când criza de legitimitate era profundă în PMR, puterea asigura tradiţia şi continuitatea
ideilor revoluţiei socialiste,iar în discursurile publice, transpuse în presă şi în cărţile de istorie, Nicolae Bălcescu
a fost considerat premarxist, deşi personajul în cauză nu a cunoscut lucrările clasicilor marxişti 2 .
Strategia, deşi întruchipează falsul în stare pură, a fost preluată de la patriarhii bolşevismului. Comuniştii
români şi-au căutat rădăcini în istorie, aşa cum adepţii ruşi ai lui Lenin şi-au revendicat meritele prin aşa-zisa mijlocire
a răscoalelor din secolul al XIX-lea, denumite şi revoluţii. Asemănarea este izbitoare cu modelul bolşevic,
în opinia lui P. Constantinescu-Iaşi, lui Bălcescu i s-ar potrivi cuvintele lui Lenin despre Herzen, care ar fi luptat
pentru victoria poporului asupra ţarismului 3 .
Mitul lui Nicolae Bălcescu era compus din următoarele coordonate tridimensionale: inflexibilitatea în faţa
reacţiunii interne şi externe , fermitatea în rezolvarea problemelor sociale şi sacrificiul de sine dus la extrem.
Această perioadă a sovietizării a subliniat substanţa eroului paşoptist pe latura sa strict revoluţionară, dominată de
radicalism şi internaţionalism, utilizate ca model pentru o societate supusă transformării 4 . Astfel, geniul mesianic
al lui Bălcescu este relevat de radicalismul său politic din perspectiva unicului iniţiator şi organizator al mişcării
revoluţionare în Ţara Românească, până la formarea guvernului provizoriu 5 .
Internaţionalismul, doctrină simbol a marxism-leninismului, a fost evidenţiat plenar drept o calitate indiscutabilă
a mitului Bălcescu, chiar în aprilie 1957, când secretarul general al PMR, Gheorghiu-Dej, cu prilejul vizitei
la Bucureşti a delegaţiei comuniştilor francezi, le aminteşte cu mare mândrie de celebrul revoluţionar internaţionalist,
Nicolae Bălcescu, care ar fi luptat pe baricadele Parisului 6 . Ideea a fost preluată şi de alţi scriitori de istorie,
care afirmau că Bălcescu , aflat la Paris, s-a avântat pe baricade în zilele de 13-24 februarie, alături de batalionul
de gardă naţională şi a pătruns în palat, contribuind cu arma la instaurarea republicii franceze 7 .
Psihoza ce înconjura figura liderului paşoptist ca o aură, prin încercarea de a dovedi cu orice preţ că a avut o conştiinţă
precomunistă, s-a permanentizat şi prin alte lucrări pseudo-savante, care îl idealizau pe Bălcescu, drept unicul din
vremea sa care ar fi susţinut cu tărie ideea dezlănţuirii războiului de partizani împotriva trupelor de ocupaţie. Afirmaţia
reprezintă un vechi şablon de origine bolşevică prin care masele, odată înarmate, vor declanşa revoluţia totală 8 .
Nicolae Bălcescu, prin excelenţă, devine arhetipul salvatorului, a cărui misiune imposibilă, la prima vedere, se dezvoltă
ca apanajul victoriei totale, obţinută prin virtuţi extraordinare, precum patima reuşitei, spirit de sacrificiu şi fanatismul
ideii de revoluţie. Poate fi considerat executantul voinţei divine, prin impunerea unei construcţii imagologice exemplare.
Plasat întotdeauna în punctul strategic al evenimentului, pare, mai degrabă, un alchimist al opiniei populare 9 .
Situat în postura de conducător şi om providenţial, personajul domină evenimentul prin atribute de o complexitate
excepţională. Această fabricaţie imagologică eludează realitatea istorică şi plasează societatea intoxicată
într-o lume paralelă, o variantă perversă, servită politic unei comunităţi alienată şi dezumanizată prin minciună.
Percepţia revoluţiei primeşte o semnificaţie mitică, dobândind virtuţile unui act întemeietor, în care imaginea
eroului este acaparată de o clasă socială. Reprezintă, totodată neantizarea unei lumi vechi, percepută ca inechitabilă,
pe ruinele căreia se va constitui o nouă lume. Violenţa, furia populară, presupusă doar sau chiar veritabilă,
poate fi asociată naşterii haosului, un model de scenariu dictat de o distrugere mesianică. Revoluţia poate fi considerată
domnia dreptăţii sau, mai degrabă,, în concepţia marxist-leninistă, tirania populară, sfârşitul civilizaţiei,
revolta orgoliului satanic sau respingerea dominaţiei oricărui stăpân.
1 DRĂGUŞANU 1998, 99.
2 Ibidem Ibidem 102.
3 CONSTANTINESCU 1953, 14.
4 DRĂGUŞANU 1998, 103.
5 CONSTANTINESCU 1953,18.
CONSTANTINESCU 1953,18.
6 ALMAŞ 1959, 65.
ALMAŞ 1959, 65.
7 TOTU 1982, 409.
JEBELEANU 1955, 112.
9 NICOARĂ 1999, 79.
8 JEBELEANU 1955, 112.
– 1 –