Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Militantul pentru idealurile naţionale ale românilor transilvăneni, confruntat cu adversitatea stărilor privilegiate,
cu intrigile urzite de către nobilimea dominatoare pe lângă Curtea de la Viena şi etichetat de Maria Tereza
drept rebel, este chemat, prin ordinul imperial nr. 488 din 15 iunie 1744, în capitala imperiului, să dea seama de
faptele sale. Conştient de viitorul ce i se pregăteşte, în sinodul ţinut la Blaj în 1744, în preajma plecării la Viena,
face o largă consultare populară a demersurilor sale, invitând la adunare nu numai clerici, dar şi mireni, inclusiv
ţărani uniţi şi neuniţi.
Este anchetat de Curtea imperială şi i se impune exilul la Roma, unde pleacă în decembrie 1744 1 . A îndurat
supliciul exilului 24 de ani, abdicând în 1751 din episcopat, constrâns la acest gest de împărăteasa Maria Tereza şi
de papa Benedict XIV. A continuat însă să trimită memorii oficialităţilor, în care apăra cu fermitate nobila cauză a
românilor transilvăneni, precum şi numeroase scrisori de îmbărbătare colaboratorilor săi din ţară. În 1764, îi scria
notarului soborului astfel: ,,să deschideţi ochii şi să înălţaţi cuvântul, să lăpădaţi toată frica pentru dreptate” 2 .
Oponenţii săi îl considerau ,,un neintegrat, unul care dorea să revoluţioneze şi să răstoarne ordinea stabilită de
secole în Transilvania” 3 .
La Roma, Inochentie Micu a locuit în mănăstirea ucrainienilor ,Madonna del Pascolo (Maica Domnului a
Păşunii). În 1765 se mută, cu un nepot al său, într-un apartament modest cu două camere, în casa lui G. Pacciuchelli
pe Via San Lorenzo in Panisperna (azi Via Panisperna) la nr. 444, care astăzi nu mai există. Bolnav, ostenit
şi dezamăgit, îşi redactează testamentul în 22 august 1768, în care, pe lângă problemele materiale, se referă şi la
cele spirituale: ,,cere iertare de la Dumnezeu pentru greşelile comise, îşi încredinţează sufletul Creatorului, Domnului
isus Hristos şi Maicii Sfinte, îşi reafirmă ataşamentul faţă de Biserica Romei şi de unirea cu aceasta” 4 . În
ultimele sale zile de viaţă, întrebat de un interlocutor cum se simte departe de ţară, episcopul-martir i-a răspuns:
,,Trupul meu în Roma, inima mea e la ţară, sufletul meu e la Dumnezeu” 5 .
Moare la Roma, la 22 septembrie 1768.
Episcopul Inochentie Micu-Klein a fost coborât în cripta mănăstirii ucrainienilor de la ,,madonna del Pascolo”,
apoi osemintele sale au fost depuse la 30 iulie 1997 de clerici ai Bisericii Greco-Catolice în biserica ,,San
Niceta di Remesiana” a Colegiului Pontifical ,,Pio Romeno” al studenţilor români din Roma. Ulterior, sicriul cu
osemintele episcopului-martir al neamului românesc a plecat spre patrie la 1 august 1997, convoiul de maşini fiind
întâmpinat la Blaj de ierarhi ai Bisericii Greco-Catolice, în frunte cu i.P.S. Mitropolit lucian Mureşan, i.P.S.
Arhiepiscop George Guţiu, P.S. Virgil Bercea, însoţiţi de clerici, studenţi şi credincioşi. În 19 octombrie 1997,
sicriul venerabilului episcop a fost depus în Catedrala Mitropolitană a Blajului, ctitorită de el, în cripta din dreapta
presbiteriului 6 .
Personalitatea prodigioasă a episcopului Inochentie Micu-Klein a captat interesul istoricilor, înalţilor ierarhi,
oamenilor de litere şi artiştilor plastici.
episcopul ioan inochentie micu-Klein, promovând Unirea, a pus-o în slujba emancipării poporului român.
În conceptul de naţiune, Inochentie Micu a cuprins întreg poporul român. A luptat pentru realizarea programului
său politic cu demnitate şi argumente logice de ordin istoric, filologic şi demografic. Impetuosul episcop a
făcut saltul de la privilegiile preoţimii unite, la drepturile naţiunii. Este primul cărturar care a transformat romanitatea
în armă de luptă politică.
Inochentie Micu-Klein a fost purtătorul năzuinţelor întregului său popor.
Pe temeliile aşezate de el, se va ridica şcoala Ardeleană 7 , mişcarea ideologică şi culturală cu caracter iluminist
a intelectualităţii româneşti din Transilvania de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIXlea,
ai cărei principali reprezentanţi au fost: Samuil micu, Gheorghe şincai, Petru maior, ioan Budai-deleanu,
ioan molnar – Piuariu.
1 EDROIU 2000, 82-86.
2 LASCU 2000, 42-46.
3 MOLDOVAN 2000, 48.
4 DĂNILĂ 2000a, 149-160.
5 ŞTIRBAN 2000, 93.
6 DĂNILĂ 2000b, 153.
7 PRODAN 1964, 492-514.
– 1 –