Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

În aceste condiţii, singura soluţie salvatoare pentru românii transilvăneni era apropierea de Roma, Curtea de la
Viena, în care românii îşi puseseră speranţa, fiind de confesiune catolică.
La 27 martie 1697, Sinodul de la Alba Iulia, convocat de mitropolitul Teofil, acceptă Unirea cu Roma, pe baza
a patru puncte dogmatice (printre care şi recunoaşterea supremaţiei papale), în schimbul păstrării ritului, a egalităţii
în drepturi cu clerul catolic şi a recunoaşterii mirenilor uniţi ca ,,fii ai patriei”, adică cu drepturi cetăţeneşti
depline 1 . Sinodul, ţinut tot la Apulum în 4 septembrie 1700, transformă actul unirii într-o armă de luptă pentru
afirmarea naţiunii române. Mitropolitul Ardealului de atunci, Atanasie Anghel, reuşeşte să adune un număr mai
mare de protopopi şi preoţi, care se solidarizează cu Cetatea Eternă, aproximativ 200 000 de români primesc unirea
2 . Pentru episcopul Inochentie Micu, Biserica Română Unită era singura instituţie de bază din acel timp, prin
care românii transilvăneni puteau scăpa de calvinizare, respectiv de deznaţionalizare.
Prima diplomă leopoldină, din 16 februarie 1699, recunoaşte clerului unit aceleaşi privilegii de care beneficia
clerul catolic şi confirmă statutul de libertate personală a preoţilor uniţi, care nu mai puteau fi deci trataţi ca iobagi.
Prin a doua diplomă leopoldină, din 19 martie 1701, Curtea din Viena confirmă că preoţii uniţi se vor bucura de
privilegiile şi scutirile acordate clerului catolic şi declară că mirenii – inclusiv ţăranii – care vor accepta unirea
cu Biserica Romană se vor bucura de toate drepturile civice, nemaifiind trataţi ca ,,toleraţi”: ,,să fie consideraţi
ca indigeni, ca toţi ceilalţi fii ai patriei, iar nu numai toleraţi ca până aici” glăsuia articolul 3 al celei de a doua
diplome leopoldine. Din cauza opoziţiei stărilor privilegiate din Transilvania, diploma nu a fost pusă niciodată în
aplicare 3 .
Inochentie, fiind primul demnitar român din Dieta transilvană numit de împărat, episcopul, figură statuară a
istoriei noastre naţionale, va milita cu înflăcărare pentru drepturi economice, sociale, politice şi culturale, fiind
primul cărturar care a formulat un program de emancipare politică şi socială a românilor transilvăneni.
Tratat cu aroganţă şi impertinenţă de membrii Dietei transilvane, îşi va apăra cu demnitate şi îndârjire punctele
de vedere asupra nobilei origini romane, a latinităţii limbii române şi continuităţii pe teritoriul Daciei traiane a
coloniştilor romani. A cerut în Dieta transilvană ,,să nu se hotărască nimic despre noi, fără noi şi în defavoarea
noastră” 4 . În 1731, ceru împăratului să-i întemeieze o mănăstire de călugări de rit grecesc. Prin decretul aulic din
20 septembrie 1732, Carol al VI-lea dă dispoziţii pentru ridicarea unei mănăstiri şi a unei reşedinţe episcopale. Cu
aprobarea Papei Clemente al XII-lea primi în folosinţă domeniul Blajului, iar în mai 1737 îşi stabileşte efectiv reşedinţa
la Blaj. Primeşte, totodată, încuviinţarea de a trimite trei studenţi ieromonahi la Colegiul de Propaganda
Fide, de la Roma 5 . Perseverent, Inochentie înaintează împăratului Carol VI 24 memorii, prin care solicita: a) să
fie respectat de Dietă conţinutul celor două diplome leopoldine (din 1699, respectiv, 1701); b) poporul român să
fie tratat în mod egal cu celelalte popoare din imperiu, el fiind cel mai vechi şi mai numeros din Transilvania; c)
episcopul şi preoţii uniţi să beneficieze de aceleaşi drepturi şi libertăţi ca şi cei romano-catolici; d) să fie sporite
veniturile episcopului român, ca acesta să poată ajuta şi pe preoţi şi bisericile sărace; e) nobilii români să fie investiţi
după calificarea şi capacităţile lor în funcţii oficiale în stat; f) în comitatele cu majoritate românească, comiţii
(prefecţii) să fie români; g) pe Pământul Crăiesc (Fundus Regius), respectiv, în zona săsească, să nu fie iobăgie;
h) să se facă pentru români şcoli primare în toate satele; i) tinerilor români să li se permită a urma cursuri şcolare;
j) să se înfiinţeze şcoli înalte pentru români la Alba Iulia, Făgăraş şi Haţeg; k) să le fie deschise tinerilor români
capabili şcolile din străinătate (Roma, Viena etc.) 6 , 7 .
Spre deosebire de predecesorii săi, episcopii Atanasie Anghel (1701-1713) şi Ioan Giurgiu Patachi (1715-
1727), care timp de trei decenii nu l-au indispus pe împărat, neîndrăznind să critice legislaţia segregaţionistă a
vremii, Inochentie Micu protestează neînduplecat faţă de îngrădirile Dietei transilvane, care-i priveau pe români,
şi transformă Blajul, devenit reşedinţă episcopală, dintr-un sat fără semnificaţie istorică, în centrul naţional şi cultural
al românilor transilvăneni. Schiţează, cu arhitectul vienez Martinelli, planul oraşului Blaj; aduce de pretutindeni
meseriaşi şi negustori, inclusiv macedoromâni, originari, probabil, din Grecia, ingineri din Viena şi include
1 GIURESCU 1972a, 145-146.
2 DRĂGAN 2000, 22-23.
3 GIURESCU 1972b, 146-147.
4 TĂNASE, PĂVALĂ 2000, 19.
5 BODEA 2000, 15-18.
6 NISTOR 2000b, 61.
7 POP 2000, 87-91.
– 1 1 –