Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

suedezul în schiţa lui Nicolae Muste, pe atât de „viteaz” este el creionat la Axinte Uricariul. Vorbind însă despre
cel „pentru care suedezii erau hotărâţi să moare în luptă deschisă”, adică de Carol XII 1 , tonalitatea se schimbă.
Axinte Uricariul îl acuză pe regele suedez pentru faptul că a venit „în protecţia turcilor” şi a făcut „acele tulburări
mari de-au scornit atâta vrajbă între turci şi moscali” 2 . Consecinţele acestei vrajbe a stat la baza tuturor nenorocirilor
care s-au abătut asupra Moldovei. Transformarea Hotinului în raia a fost o mare pierdere pentru Moldova: „ca o rană
ţerei multă slăbiciune şi scădere i-au făcut” 3 , după campania otomană din toamna lui 1713. Carol XII, fiind implicat
în problema repunerii în domnie a lui Stanislav Leszczynski în Polonia. Odată cu producerea acestor evenimente,
Nicolae-Vodă a avut „multă cheltuială”, ceea ce iarăşi s-a răsfrânt negativ asupra stării economice din ţară. Cu
amănunte şi destul de tragic reproduce Ax. Uricariul consecinţele pierderii Hotinului: „Cine poate să scrie câte una,
poruncile cele grele ce veneau totdeauna lui Nicolae Vodă, după ce s-au făcut această socoteală a Hotinului: porunci
pentru care, pentru salahori, pentru zahierei şi multe altele, în toate zilele treceau în sus şi în gios şi ciohodari de la
Poartă, cu care făcea Nicolae Vodă multă cheltuială că-i caută pe toţi să-i dăinuiască cu câte un oarice”.
Axinte Uricariul îl consideră pe Carol XII „om cumplit şi cu multă răutate asupra neamului creştinesc”, de
vreme ce acesta s-a aflat două decenii depline în conflict cu Danemarca, Prusia, regele August al Poloniei „şi cu
alţii” 4 . Confruntându-se cu aproape toţi principii creştini, cel mai mult s-a avut de rău cu ruşii, avându-l ca aliat în
această confruntare pe „duşmanul de moştenire al creştinităţii”, Imperiul Otoman.
Măreţia şi autoritatea lui Carol XII ca rege se vădeau şi din faptul că, „făcând monede de bani, la o parte era
chipul său, de altă parte era leul culcat şi scria împrejur (oculist dormitat apertit) ce se înţelege: cu ochii dormind
deschişi şi în toate actele timpului se scria… leu nebiruitu” 5 . Acest „leu” s-a dovedit a fi nu chiar de nebiruit,
deoarece a fost pus, cum remarcă cronicarul, cu „botul pe labe” de către Petru I cu voia lui Dumnezeu 6 , în bătălia
de la Poltava (1709). După această înfrângere, lui Carol XII şi oştenulor săi le-a fost oferit refugiu pe teritoriul
Imperiului Otoman 7 , şi anume în Moldova, la Tighina. Aceasta însemna pentru ţară găzduirea şi întreţinerea pe
vreme îndelungată a oaspetelui Porţii 8 . Costisitoare au fost jafurile întreprinse de trupele suedeze şi de cele poloneze
aliate, de sub comanda lui Josef Potocki, dislocate aici după înfrângerea lui Carol XII la Poltava. La acestea
s-au adăugat atacurile întreprinse de trupele lui Petru I împotriva suedezilor. Urmărind conflictele prezente între
turci, pe de o parte, ruşi şi polonezii lui August II, pe de altă parte, Carol XII a reuşit să determine Poarta să-i mazilească
pe domnii români, bănuiţi de colaborare cu ţarul Rusiei. Din aceste considerente, atât domnii Moldovei,
cât şi populaţia erau ostili faţă de rege şi însoţitorii acestuia. O astfel de atitudine a avut şi domnitorul M. Racoviţă,
care, încă de la 1705, întreţinea corespondenţă cu ţarul Rusiei, căutând o cale să scape de nepoftiţii oaspeţi. Atunci
când domnitorul a crezut că un detaşament suedez ce se îndrepta spre Polonia era condus personal de Carol XII,
el a dat ordin ca întregul detaşament să fie luat în prizonierat 9 . Cu toate că operaţia a fost coordonată cu ruşii, ea
ar fi putut să atragă asupra Moldovei o campanie de reprimare turco-tătară.
Nicolae Costin, la fel ca şi Axinte Uricariul, ni-l readuce în memorie pe renumitul rege în aceleaşi umbre sumbre.
N. Costin, de asemenea, a scos în evidenţă „marele orgoliu” şi „marea îndrăznire” ale monarhului suedez,
care l-au determinat să poarte îndelungi războaie cu vecinii săi creştini, cărora le-a provocat „multă stricăciune şi
pagubă…” 10 . Prin tentativa de a-l atrage de partea sa pe Mazepa, Carol XII nu putea fi, în viziunea cronicarului,
„decât fratele lui Mahomen”. Victoriile obţinute de către Carol XII, susţine cărturarul, se datorau numai puterii banilor.
Atâta avuţie „strânsăsă fără număr”, căci „unde mergea pe la cetăţi arunca milioane de bani de să răscumpăra
ca din robie oamenii de prin cetăţi de da şvezilor şi nimeni nu putea sta împotriva lor” 11 – astfel explică cronicarul
sursa acelei avuţii, strânsă cu nedreptate din ţările peste care a trecut în timpul războaielor sale. Cronicarul este
de părere că vitejia lui Carol XII s-a manifestat până la un timp, adică până acesta a dus războaie cu crai inferiori
1 Ibidem, 137-138.
2 Ibidem, 145.
3 Ibidem, 151.
4 Ibidem, 178.
5 Ibidem, 179.
6 Ibidem, 181.
7 Ibidem, p. 185.
8 CRONICA GHICULEŞTILOR, 646-647, 691-694, 696-697.
9 NECULCE, 1990, 365.
10 COSTIN N. 1872, 55.
11 Ibidem, 58.
– 11 –