Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

era „păgân rău, turbat şi mare sorbitoriu de sânge creştin”, căruia „nu-i trebuiau daruri sau rugăminţi” 1 . Anume el
este vinovat de executarea lui Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi şi a multor altor persoane. Mai mult ca atât,
de mâna lui au pierit peste 40 de paşale: „toţi ales fruntea de stropise împărăţia turcească de capete” 2 . În special
românilor le-a provocat multă îngrijorare, deoarece dorea, după înfrângerea austriecilor, „să puie paşa în Moldova
şi în Ţara Muntenească”, nereuşind „că i-au luat tată-său sufletul” 3 .
Un pericol permanent pentru Ţara Moldovei l-au constituit, de la răsărit, tătarii. Fiind de secole vecini cu românii,
ei au acţionat tot timpul împotriva acestora, atât din proprie iniţiativă, cât şi din porunca Porţii Otomane. Dar sunt
cunoscute cazuri când tătarii poposesc pe meleagurile noastre la chemarea unuia sau altui domnilor. Urmările acestor
contacte pentru români au fost cele mai nefaste, deoarece, în afară de jafuri, omoruri, robie şi alte răutăţi, nu au adus
nimic bun autohtonilor. În cronici, ei sunt caracterizaţi ca nişte „vicleni” de firea lor, aşa cum s-au arătat de mai multe
ori, chiar şi atunci când au atacat tabăra rusă la Prut 4 . „Lupi apucători”, care „pradă, robesc şi căznesc pe creştini”,
„lupi în turma de oi”, cum spune Nicolae Muste, tătarii erau o adevărată pedeapsă dumnezeiască pentru cei care „cad
în mâna lor” 5 . Fiind aliaţii lui Jan Potocki, tătarii trec prin ţinuturile Soroca, Orhei, Lăpuşna, devastând totul, fapt
care l-a făcut pe Nicolae Costin să-i numească „păgâni cruzi”, nesupuşi de nimeni 6 . Aceeaşi caracteristică le-a fost
dată şi de Ion Neculce, el însă le mai atribuie şi „infidelitatea”, lucru de care cronicarul s-a convins personal nu o
dată. Tătarii „ţin preteşugul ca şi câinii vinerea”, zicea Neculce 7 . Infidelitatea a fost cauza principală care făcea imposibilă
reglementarea raporturilor dintre tătari şi români. Pseudo-Amiras precizează că „firea şi felul lor de început
aşa au fost jucat şi apucători de purure ei vor să potresc verbale şi nepaci, tot pentru să apuce şi să jacuiască” 8 .
„Pacea” pentru ei însemna „sărăcie”, scria Pseudo-Amiras, căci tătarii erau un neam războinic, care „trăia numai
din jafuri” 9 . Se aruncau asupra Moldovei „ca nişte lupi asupra unei turme de oi” 10 . Este cert faptul că ceea ce
încăpea pe mâinile tătarilor niciodată nu putea fi recuperat. De aceeaşi părere era şi autorul Cronicii Ghiculeştilor,
care nota că „din fire, oameni răi, şi mai răi că ei nici nu există în altă ţară”, adică „hrăpăreţi, nedrepţi, neastâmpăraţi”
şi gata numai „ca să poată prăda” 11 . Un „neam mai rău ca acesta nu s-a mai văzut pe lume, de aceea nimeni
nu a fost în stare să le stea în cale şi nimeni nu a reuşit să le schimbe firea haină. Acest lucru nu l-a putut face nici
haini care erau socotiţi înţelepţi şi folositori împărăţiei” 12 .
Vorbind de primele două decenii ale secolului al XVIII-lea şi de evenimentele principale din acei ani – Războiul
Nordic (1700-1721), Războiul Ruso-Turc (1710-1714), în viziunea cronicarilor, putem conchide că pricina
tuturor abuzurilor care s-au comis în Moldova în acei ani a fost regele Suediei, Carol XII. Despre suedezi, în cronici
mărturiile sunt puţine, probabil din cauza că întreaga atenţie a cronicarilor a fost îndreptată asupra regelui lor.
Criteriul de bază după care a fost apreciat acesta a fost duşmănia sa faţă de ruşi. N. Muste va evidenţia ca trăsătură
negativă de caracter „viclenia” manifestată în bătălia de la Poltava. Se are în vedere încheierea unui armistiţiu
de trei ore, pe care suedezii nu l-au respectat: „Vrând să viclenească pe moscali nu au ţinut de parola lor, ce şi-au
dat, ce sârguindu cu oştile sale începând atacul înainte de termen” 13 . Ruşii, controlând situaţia, îi înving în cele din
urmă, iar oastea lui Carol XII, cea vestită şi neînfrântă, şi în toate ţările lăudată, a pierdut 14 .
Axinte Uricariul îi prezintă pe suedezi ca pe „oşteni şi oameni de cinste” 15 , care „de va fi petrecut craiul ceva,
sau să fi părut lor ce le mai este bună viaţa” 16 şi „de viaţa lor nu li-i grijă nimica 17 . Deci, pe cât de „viclean” apare
1 NECULCE 1990, 413, 414.
2 Ibidem, 413.
3 NECULCE 1990, 657.
4 COSTIN N. 1976, 330.
5 MUSTE N. 1874, 13.
6 COSTIN 1976, 314.
7 NECULCE 1982, 801, 237-240, 707.
8 PSEUDO-AMIRAS 1975, 228.
9 Ibidem, p. 228.
10 Ibidem, p. 229.
11 CRONICA GHICULEŞTILOR, 265.
12 CRONICA GHICULEŞTILOR, 325.
13 MUSTE N. 1874, 38.
14 Ibidem, p. 39.
15 URICARIUL, 137.
16 Ibidem, 137-138.
17 Ibidem, 138.
– 11 –