Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Cât priveşte St. Leszczynski, dat fiind faptul că el era exponentul unor interese care nu coincideau cu cele ale
românilor, inclusiv era adeptul unor alianţe cu Imperiul Otoman şi cu regele suedez împotriva Rusiei pentru a
reocupa tronul Poloniei, cronicarii nu au manifestat nicio simpatie faţă de el. El este blamat pentru că dorea „să
dobândească scaunul crăiei leşeşti cu vărsare de sânge creştinesc” 1 . Axinte Uricariul chiar susţine măsurile de
reprimare a abuzurilor oştenilor polonezi, ordonate de Nicolae Mavrocordat. Tot el îi atribuie şi „nerecunoştinţa”
faţă de N. Mavrocordat2 , deoarece, deşi Leszczynski i-a promis domnitorului român că „nu-i va uita prieteşugul
niciodată”, nu se va ţine de cuvânt, ci, din contră, „s-au cunoscut a nu fi voitoru de bine” 3 , dovadă fiind transformarea
de către turci a Hotinului în raia turcească, la care şi-a adus aportul şi St. Lescszynski4 . Autorul Cronicii
Ghiculeştilor îl condamnă, de asemenea, pentru că a avut intenţia „să intre cu forţa în patria sa cu oşti turceşti şi
tătăreşti şi să dobândească regatul Ţării Leşeşti cu vărsare de sânge creştin” 5 .
Mult mai obiectiv este privită o altă personalitate poloneză – craiul August II. Ion Neculce va descrie tentativa
lui August II de a introduce în stat un regim absolutist, „începând să strice volnicia leşilor, prin constrângerea
libertăţilor” 6 . Este criticat de Ion Neculce, pentru că alegea în anturajul său oameni incapabili de a conduce, după
criteriul frumuseţii şi amabilităţii soţiilor acestora, de exemplu cazul lui Lubomirski7 , care şi-a datorat hătmănia
soţiei sale. Din cauza acestor slăbiciuni nobilii polonezi doreau să „se mântuiască de dânsul, căindu-se că n-au pus
pe un fecior al lui Sobieski” 8 crai. Pentru a-l îndrepta pe calea cea dreaptă, ei îl vor determina să declare război lui
Carol XII sub pretextul de a recâştiga Riga, „că-i a lor de moşie” 9 .
Totuşi, August II a avut alături şi oameni cu mintea luminată, cum era Adam Siniawski, pe care regele l-a numit
mare hatman al Coroanei. Acesta fiind „om mic de stat(ură)”, în schimb era, conform caracterizării lui I. Neculce,
„întreg la minte, cu dreptate craiului şi învăţat foarte şi om dumnedzăiesc şi la străini milostiv” 10 . Cronicarii români
au cunoscut bine organizarea şi criteriile de activitate ale sistemului politico-instituţional al Republicii Nobiliare
Poloneze (Rzeczpospolita). Axinte Uricariul descrie pe larg ritualul încoronării regilor Poloniei, afirmând că
este de folos să cunoaştem unele lucruri „a crailor leşăşti cu care se megieşadză ţara noastră” 11 . Cel mai mult l-a
impresionat pe acest cronicar modalitatea de desemnare a comandanţilor armatei poloneze: a marelui hatman al
Coroanei şi a hatmanului de câmp, care, după „pravila lor… să merge pre rău din stăpân mic la mai mare” 12 .
În alegerea noului crai deseori lipsea consensul în alegerea persoanei potrivite. Aceasta se datora faptului că
o mare parte a nobilimii poloneze opta pentru alegerea unui principe străin la tronul ţării şi nu a unor principi pământeni.
Astfel, se ajungea la grave tulburări în ţară, cum a fost în cazul încoronării lui August II şi a lui Stanislaw
Lescszynski13 .
Nicolae Muste considera un avantaj al sistemului politico-instituţional polonez limitarea prerogativelor puterii
centrale în favoarea nobilimii, comparând această prevedere cu privilegiile acordate de Dimitrie Cantemir boierimii
moldoveneşti în 1711: „Precum este în ţeara leşească, volnic cine cu ci va avea” 14 . Mult mai pe larg descrie
instituţiile şi viaţa politică din regat I. Neculce, deoarece, aflându-se în Polonia, a fost martor ocular al luptelor
politice împotriva lui August II, din care cronicarul a reţinut că, pentru unele „inovaţii” dăunătoare sistemului,
care încercau să schimbe „obiceaile vechi”, se pedepsea crunt15 . I. Neculce se adresează moldovenilor, „sfetnici la
domni şi faceţi obiceiuri care n-au mai fost în ţara noastră a Moldovei”, „să vă aduceţi aminte ce tind acest pontu
de asupra, să vedeţi ce au păţit atunce acei hatmani pentru obiceaiuri nouă ce începu-s-a face în Ţara Leşească” 16 .
1 URICARIUL, 147.
2 Ibidem, 148.
3 Ibidem, 148.
4 NECULCE, 1990, 412.
5 CRONICA GHICULEŞTILOR, 167
6 NECULCE 1990, 348.
7 Ibidem, 348.
8 Ibidem, 348.
9 Ibidem, 349.
10 Ibidem, 349.
11 URICARIUL, 148.
12 Ibidem, 359. Pentru detalii a se vedea CIOBANU 1996, 6.
13 URICARIUL, 152; NECULCE 1990, 349, 364.
14 MUSTE N. 1874, 47.
15 NECULCE 1990, 390.
16 NECULCE 1982, 668.
– 11 –