Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

conchis că „aşa e rândul acelor fel de oameni” 1 . Axinte Uricariul, fiind şi el un fin observator, ca şi alţi contemporani
ai săi, a fixat „portretul” polonezilor lui St. Lescszinski. Analizând distrugerile provocate ţării de aceştia,
A. Uricariul le asociază cu distrugerile cauzate de lăcustele ce au invadat Moldova în timpul celei de-a doua
domnii a lui N. Mavrocordat şi cu care cei dintâi „se luase într-o întrecere” 2 . Despre neplăcerile cauzate de leşi
populaţiei civile cronicarul scrie că „mare urgie dumnezăiască era pe lăcuitorii ţării iernatecul acelor oameni” 3 ,
care comiteau aceleaşi fapte comise şi în ţara sa, pe semne”. Uricariul repetă că „de fiecare dată s-au apucat a face
obicinuitele răutăţi pământenilor” 4 . Pentru aceste rele autorul Cronicii Ghiculeştilor se bucură că „drept pedeapsă,
din mila lui Dumnezeu, a dat ciuma peste ei şi a murit cei mai mulţi” 5 .
Imaginea pe care o lăsau aceşti oşteni polonezi departe de casă şi ţară era a unor oameni „cu nebunia şi nechibzuinţa
lor firească”, care nu putea să câştige altceva decât numai ură din partea băştinaşilor, deoarece „umblau beţi
şi bătea pe bieţii moldoveni” 6 . O altă trăsătură caracteristică a polonezului este lipsa de prevedere, că, „fiind tare
de cap”, nu au reuşit să întreprindă vreo acţiune de succes împotriva Imperiului Otoman şi, ca rezultat, au pierdut
cetatea Cameniţa, deşi fuseseră avertizaţi în legătură cu acest fapt de moldoveni. Din cauza firii nestatornice a
leşilor, imaginea lor a fost şi mai mult compromisă de o acţiune care nicidecum nu putea fi neglijată de cronicari.
Este vorba de colaborarea secretă cu „duşmanii de secole” ai lumii creştine – cu turcii, împotriva celor şi a celui
care avea să-i izbăvească de nenorocire şi să-i aducă la un mod de viaţă mai bun.
La o lectură atentă a cronicilor reiese cu claritate dilema care stătea în faţa activităţii diplomatice a Moldovei: a
se dezangaja din sistemul politic al Porţii cu ajutorul statelor creştine, dar fără a cădea în plasa vreunui alt imperiu,
care nu era, în chip necesar, mai prielnic doar pentru că era creştin. Prin urmare, cererile de ajutor şi protecţie nu
trebuiau să conducă la înlocuirea unui suzeran cu un altul sau să pericliteze autonomia ori independenţa ţării. Era
o continuă balansare între interesele contradictorii ale turcilor musulmani şi europenilor creştini, între interesele
puterilor europene înseşi. În aşa context apare Josef Potocki, care este pentru Nicolae Costin un „viclean” pentru
că a reuşit să scape „cu vicleşug” din prizonieratul rus, cu puţin înainte de a sosi în Moldova 7 . Nicolae Muste,
în ciuda tuturor relelor provocate de oştile voievodului de Kiev, a remarcat că Potocki „era domn mare la leşi şi
avut” 8 . Axintie Uricariul constată că voievodul de Kiev era atât de „rău, cât nu pot alege cui să fi fost mai urât:
leşilor, acelor ce ieşise din Ţara Leşească, au leşilor care ţineau în partea craiului August” 9 . Însăşi August al II-lea,
ştia cronicarul, „îl hulia şi-l afurisia numindu-l Iuda” 10 , deoarece, abandonând interesele reale ale Poloniei, care îi
era şi lui „moşie”, a pustiit-o în repetate rânduri, pentru ce a şi fost numit „păgân fără suflet şi fără Dumnăzău” 11 .
Deşi era „avut”, cum a scris Nicolae Muste despre J.Potocki, „oştenilor nu le da nimica, cei lăsa să se hrănească
cu răpitul şi cu tălhuşagul” sau „mereu să moară de foame” 12 .
Cu atât mai mult era urât şi blestemat de moldoveni, deoarece „au făcut atâta răutate şi pagubă ţării el şi oamenii
lui” 13 . Pe lângă toate acestea, mai era şi îngâmfat şi egoist, având bun numai renumele strămoşilor săi 14 . Însă
strălucirea blazonului nu-l ajuta la nimic, aprecia cronicarul, deoarece „şi slehticia, şi blagorodnicia, că nu este
cu fapte bune nu cinsteşte, ci mai vârtos ocărăşte pre om” 15 . Cu toate că Dumnezeu nu-i trimise „nici o urgie şi
pedeapsă mare”, Ax. Uricariul era convins că „nu se poate să-şi ia şi el plata odată” 16 . Ca „om crud şi urât de toţi,
atât de proprii săi ostaşi, cât şi de cei ai lui August” 17 , l-a zugrăvit şi autorul anonim al Cronicii Ghiculeştilor.
1 LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI, 43.
2 URICARIUL, 112-113.
3 Ibidem, 114.
4 Ibidem, 115.
5 CRONICA GHICULEŞTILOR, 61.
6 Ibidem, 62.
7 COSTIN N. 1976, 296.
8 MUSTE N. 1874, 43.
9 URICARIUL,147.
10 Ibidem, 147.
11 Ibidem, 147.
12 Ibidem, 147.
13 Ibidem, 147.
14 Ibidem, 147.
15 Ibidem, 147.
16 Ibidem, 147.
17 CRONICA GHICULEŞTILOR, 167.
– 11 –