Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

îi permitea să-şi formeze o opinie justă despre evenimentele contemporane mai importante. Ca exemplu avem
alianţa lui Petru I cu Dimitrie Cantemir, despre care autorul relatează: „Căci alianţa aceasta, deşi pe linia marilor
aspiraţii ale poporului român nu putea fi preţuită pe atunci, decât după rezultatele ei imediate, care au fost catastrofale”
1 . Aprobarea politicii lui Nicolae Mavrocordat îşi găseşte justificare tocmai în faptul că principele fanariot
reprezenta în politica românească, întocmai ca şi Dimitrie Cantemir, o nouă concepţie de guvernământ, acea a
domniei luminate, raţionale, care stăpânea secolul XVIII european.
Decăderea politică a Poloniei, rivalitatea pentru tronul acestei ţări şi multe alte aspecte contemporane găsesc o
largă relatare în paginile cronicilor. Republica Nobiliară a fost unicul membru al „Ligii Sfinte” care nu a dobândit
niciun câştig teritorial pe seama Imperiului Otoman. La începutul secolului al XVIII-lea imaginea ei ca stat diferă
de cea din secolul precedent în toate cronicile moldoveneşti din perioada dată. Polonia continuă să fie un stat cu
graniţe deschise, cu un sistem politic anarhic, măcinat de lupte interne. În viziunea cronicarilor, soarta ei apare
alături de soarta politică a Principatelor Române, ea fiind nevoită să renunţe pentru un timp chiar şi la planurile
sale anexioniste asupra Moldovei, din cauza intereselor concurente ale Habsburgilor, ruşilor şi otomanilor.
Desfăşurarea evenimentelor pe timpul Războiului Nordic, în care Polonia a fost implicată la numai un an de la
încheierea Păcii de la Karlowitz, a adus Republica Nobiliară în stare de război civil. În această situaţie au fost implicate
şi alte state europene. Este vorba de susţinerea acordată lui August II de către Petru I şi de cea oferită lui St.
Leszczynski de către Carol VII, regele Suediei. În cronici găsim date precum că regele August I al Poloniei a plecat
în campanie cu Petru I împotriva suedezilor. Acesta, fiind înfrânt, de teamă să nu fie cucerită întreaga Polonie, abdică
periodic de la tron, după care fapt regele suedez îl încoronează pe St. Lescszinski ca rege al Poloniei… Atunci când
Carol XII s-a retras, în urma pierderii bătăliei de la Poltava, în raiaua otomană de la Bender, împreună cu hatmanul
cazacilor Mazepa, întreţinerea lor, la porunca turcilor, cade în sarcina Moldovei, supunând ţara la multe cheltuieli.
În Moldova vine şi contracandidatul lui August I – St. Lescszinski, care spera să obţină regatul Poloniei cu ajutorul
lui Carol XII şi al nobililor polonezi refugiaţi în Moldova 2 . Domnii Moldovei susţineau cu precădere partida
lui August II, care dorea o alianţă cu Rusia, pentru a salva ţara, neştiind că acesta caută o punte de legătură şi cu
otomanii pe ascuns. După renunţarea lui August II la tron, domnii Moldovei continuă să întreţină unele legături
cu adepţii politicii polono-ruse din tabăra acestuia, şi anume cu Adam Sieniawski, care îl sfătuise pe August II „de
s-agiunsă cu Moscul, că văzu că pe lifed nu-i putincios craiul să-l bată singur” 3 . Circumstanţele date, posibil, i-au
şi determinat pe domnii Moldovei să nu conteze pe sprijinul polonezilor, deşi aceştia erau susţinuţi de ruşi, şi să
se adreseze direct la ruşi, totodată continuând să respecte obligaţiile faţă de Poartă.
Odată cu reîntoarcerea lui August II la tron 4 , Republica Nobiliară Polonă intră în sfera de influenţă a Rusiei. În
aşa moment, August II este părăsit de principalul său colaborator Iosif Potocki, care părăseşte Polonia şi se alătură
regelui Carol XII la Tighina. Scopul acestuia era de a obţine ajutorul Porţii, prin intermediul regelui suedez, în
restabilirea la domnie a lui St. Lescszinski. El venise şi cu careva forţe (în jur de 3000 de poloni şi tătari), care,
din ordinul sultanului, au staţionat tot în Moldova. Comportamentul polonezilor în Moldova, nu în calitate de
refigiaţi, dar de nişte jefuitori plini de cruzime, este descris de Nicolae Costin 5 .
Abuzurile făcute de polonezi nu au putut fi curmate nici chiar de N. Mavrocordat, care a spus că leşii sunt
„oameni deprinşi în beţii, în volnicie nesupuşi” 6 . În primul rând, era vorba de acei care, aduşi de Potocki şi lăsaţi
în ţinut, veneau zilnic la Iaşi „pe la crâşme de se îmbăta” şi apoi „îmblau cu săbiile zmulse, rănia, băteau pre mulţi
oameni prin târg” 7 . Autorul ia o atitudine negativă şi faţă de stabilirea polonezilor şi tătarilor-lipcani pe timpul lui
Dm. Cantemir la Iaşi. Şi în cazul lor, “multele răutăţi” comise împotriva ieşenilor s-au datorat tot patimii de a bea,
odată ce relele se produceau „la beţia lor, cum li-i obiceiul leşilor” 8 .
Lipsa de disciplină a militarilor polonezi în timp de război şi pace este scoasă în evidenţă şi de Nicolae Muste.
Comportamentul leşilor de sub comanda lui Jan Grunzinski i-a format o atitudine negativă cronicarului, care a
1 Ibidem, 252.
2 CRONICA GHICULEŞTILOR, 36.
3 NECULCE 1990, 349.
4 Ibidem, 350.
5 COSTIN N. 1872, 77.
6 COSTIN N. 1976, 297.
7 Ibidem, 298.
8 Ibidem, 314-315.
– 111 –