Publicatie cu continut integral - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Grecıı În comerŢul cu ımperıul otoman (sec. Xvı-Xvııı)
– 10 –
Galina BUCUCi,
UPS “Ion Creangă”
Prezenţa unui numeros grup de alogeni greci pe teritoriul statelor medievale româneşti, începând cu a doua
jumătate a secolului al XVII-lea, se impune ca o realitate ce nu mai necesită lămuriri suplimentare. Dând dovadă
de o mobilitate socioeconomică remarcabilă, numeroşi greci (în special), negustori sosiţi în spaţiul nord-dunărean
prin diferite căi şi diverse motive, vor reuşi în scurt timp să acumuleze averi, să achiziţioneze numeroase
proprietăţi funciare şi, în anumite cazuri, să ocupe importante funcţii în divanul ţării, îmbinând în mod inteligent
avantajele materiale rezultate din activitatea negustorească cu o politică matrimonială bine orientată. Reacţia
boierimii autohtone, simţindu-se ameninţată de noii concurenţi, nu se va lăsa aşteptată mult timp, dacă avem în
vedere restricţiile impuse, elementului grec printr-o serie de acte emise de „sfatul ţării” în frunte cu domnul, cum
ar fi cel din 15 iulie sau cel din 9 decembrie 1669 1 .
Ajunşi la o anumită proprietate economică, îndeosebi prin negoţ şi cămătărie, grecii constantinopolitani obţin
funcţii administrative importante în Imperiul Otoman, aducătoare de venituri, cum ar fi arendaşi ai vămilor şi ai
salinelor etc 2 . Astfel, cretanii, dar nu din speţa lui Despot, ci din aceea care erau mai mult latini, chiar daca îşi
păstrau credinţa grecească, îşi realizau vinurile prin intermediul Chiliei în Polonia 3
Dacă până în secolul al XVI-lea Moldova a beneficiat de libertatea comerţului, începând din a doua jumătate a
acestui secol se constată o subordonare economică tot mai accentuată a ţării intereselor Imperiului Otoman. Orientarea
comerţului moldovean spre Constantinopol este în general bine surprinsă de contemporani. Anual, luau
drumul capitalei otomane peste 60.000 de oi 4 . Această cifră, prezentată de Dimitrie Cantemir, este, în realitate,
inferioară datelor conţinute de documentele interne, cronicile turceşti şi descrierile călătorilor străini. Exportul
cailor era, în anumite momente, interzis, turcii având mare nevoie de ei în campaniile militare.
În timp de pace, populaţia Moldovei trebuia să se îngrijească de găzduirea solilor turci sau a altor demnitari
străini în drum spre Constantinopol, să le pună la dispoziţie cai de olac, căruţe pentru transportul bagajelor şi
alimente, în special carne şi brânzeturi pentru hrana întregii suite 5 . De multe ori, cu sau fără hotărârea sultanului,
rămâneau în ţară, pe timp de mai multe luni, mii de turci 6 , tătari 7 şi polonezi 8 . În timpul războaielor purtate de oştile
otomane în vecinătatea teritoriilor româneşti, domnii moldoveni aveau numeroase obligaţii, trebuind să susţină
material desfăşurarea operaţiunilor militare. Moldova, potrivit informaţiilor cronicarilor, verificate de altfel şi de
documentele şi cronicile turceşti, trebuia să ofere în timpul cel mai scurt: cai 9 , boi 10 , bivoli 11 , care pentru transportul
proviziilor şi tunurilor 12 , nutreţ 13 , cantităţi mari de carne şi unt 14 , turme de oi 15 şi cirezi de boi 16 , pentru raţiile de hrană
1 PIPPIDI 1970, 217-228.
2 CICANCI 2000, 199.
3 IORGA 1998, 173.
4 CANTEMIR 1973, 115.
5 IORGA 1904.
6 Construindu-şi colibe pe văi, în locurile în care stăteau, nu rămânea nime nice cu bou, nice cu vacă, nice cu stup, nice cu fâneţe, nice cu
pîne, că călca ţarinile cu cai săi, ce-i lăsase slobozi neînpedecaţi” (COSTIN 1976, 297); vezi şi NECULCE 1975, 44).
7 “Iernarea tătarilor” însemna, în realitate, devastarea ţării, căci: “tătarii sînt lupi apucători de pradă, robescu, bat şi căznescu
pe creştini… Şi tătarii nu mînca ca joimirii, ce mînca gospodarii, ce mînca tot carne de vacă şi de oi, de nu pute să-i biruiască
cu hrana, pe dânşii şi pe caii lor” (NECULCE, 1975, 53).
8 La 1709, Nicolae vodă Mavrocordat, întrucât nu a putut să ofere unui număr de 3000 de poloni şi lipcani “o sumă de bani sau o mie de
vaci” pentru hrană, aceştia au rămas vara şi toamna în ţinutul Cârligătura, pricinuind mari pagube locuitorilor (CRONICA GHICULES-
TILOR, 100).
9 CRONICA GHICULESTILOR, 219 şi 492; COSTIN 1976, 345; CANTEMIR 1973, 273.
10 NECULCE, 1975, 307 şi 317; CRONICA GHICULEŞTILOR, 492.
11 NECULCE, 1975, 41 şi 128.
12 ibidem, p. 307 şi 316; COSTIN, 1976, 345
13 NECULCE, 41, 297, 307 şi 316.
14 Ibidem, p. 41.
15 Ibidem.
16 Ibidem, 41 şi 307.
Analele ANTIM. Revistă de istorie, 8, 2008, p. 105-109