mariana gurza destine umbrite

Om şi icoană
De Ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, are loc Hramul Mănăstirii Petru
Vodă din judeţul Neamţ, un loc mirific în care te regăseşti într-un univers tainic. Prezenţa
Părintelui Iustin Pârvu, un om al seninătăţii contemporane, de o profunzime şi o nobleţe
sufletească deosebită, face acest colţ de ţară să fie demn de un mic „Athos românesc”, cu
oameni calzi, blajini, într-un decor desprins parcă dintr-o pictură a Renaşterii, în care
Raiul, este prezent prin verdele nădejdii, a viselor noastre… Recunoscut drept urmaş al
părintelui Cleopa, de la Mănăstirea Sihăstria, Iustin Pîrvu, prin faima sa duhovnicească,
este cunoscut în toată ţara.
Construcţia Mănăstirii Petru Vodă, dedicată martirilor din închisorile comuniste, a
fost începută în anul 1992, un vis mai vechi al părintelui. „Mic copil fiind, cutreieram
dealurile astea şi visam că într-o bună zi aici o să se construiască o mănăstire în care să
slujesc. A fost o imagine care m-a ajutat să trec peste anii de detenţie”, mărturiseşte
părintele Iustin, fost condamnat pentru convingerile sale la 19 ani de detenţie, în
închisorile comuniste.
Mănăstirea Petru Vodă, azi loc de pelerinaj pentru toţi credincioşii, adăposteşte în
biserica mănăstirii osemintele martirilor de la Aiud. Nu întâmplător Părintele Gheorghe
Calciu Dumitreasa şi-a ales locul de „linişte” în cimitirul Sfintei Mănăstiri, unde flacăra
credinţei de-o viaţă este mereu trează, prin cei care priveghează.
„Nu este numai meritul meu. Călugării, preoţii din mănăstire, credincioşii care
m-au sprijinit, toţi, cu ajutorul lui Dumnezeu, am făcut posibil acest lucru. Aşa şi trebuie
să fie, credinţa dreaptă nu trebuie lăsată să moară. Când privesc în jur, la mănăstire, la
natură, la oameni, mă simt ca şi când aş fi la Athos”, mai susţinea stareţul Iustin.
Am avut privilegiul de a-l întâlni în această vară pe bunul Părinte Iustin. Mereu
sunt dominată de acea alură impunătoare a marilor noştri părinţi duhovniceşti.
Privirea albastră şi senină, acei ochi blânzi şi gânditori, gesturile pline de modestie şi
smerenie, îţi dau sentimental că eşti în faţa unui „voievod al munţilor”, care ştie, vede,
aude fiecare foşnet, fiecare strigăt al deznădejdii şi oropsirii omului. Nu ştiu când are
timp pentru odihnă. Mereu asaltat de oameni bolnavi, de oameni care au nevoie de un
cuvânt de folos. Are timp pentru fiecare, ştiind că-n vremurile noastre tulburi, doar
credinţa noastră ortodoxă ne mai poate salva din faţa răului. Dacă în detenţie a suferit
pentru convingerile sale politice, astăzi, suferă pentru fiecare român ce-i trece pragul,
suferă pentru „un rău” deja instalat pe umerii Neamului Românesc.
Mâine, lumini magige vor lumina Ceahlăul. Sufletele celor plecaţi, vor coborî
pentru o clipă în biserica mănăstirii printre mir şi tămâie mirositoare. Se vor regăsi cu
toţii într-o unică rugăciune pentru mântuirea Neamului Românesc, atât de încercat…