mariana gurza destine umbrite

Argument
Am încercat să concep un „jurnal de vacanţă”, într-o „Românie tainică”, care mi-a
creat în drumul meu spre înalturi, multe revelaţii.
Am rămas uimită de frumuseţea „locului”, de tainele fiecărui „colţ de rai” al Ţării
mele. Cu sufletul fremătând de credinţa că avem cea mai frumoasă ţară din lume, aşa cum
a fost ea binecuvântată, mi-a fost întărită.
Portul sătenilor de la ţară, „poalele”, „catrânţa”, „ciupagul”, baticul în ţinuturi
cărăşene, în zi de sărbătoare, drumul lor spre biserică aşa cum îl ştiam în copilărie. O altă
imagine a satului românesc, unde obiceiurile străbune nu s-au pierdut. Aceeaşi sfială,
aceeaşi căldură, aceeaşi alură a omului ce „bătut de vremuri” a ştiut să-şi păstreze datina
şi sufletul său de OM al pământului.
Ţăranul român sau „fermierul român” nu-şi va trăda niciodată crezul, va şti mereu
să respecte „locul” însemnat.
Aceeaşi candoare în Ardeal. Un bun simţ pe care nu-l găseşti la oraş. Zâmbete,
gesturi simple dar convingătoare.
Paşii ne-au îndreptat în judeţul Sălaj, pe malurile Agrijului spre biserica de lemn
din satul Romiţa. Construită la 1733, biserica de lemn fiind considerată operă de artă, un
adevarat monument istoric. Locaşul, cu hramul „Sfântul Nicolae”, are o clopotniţă scurtă,
cu deschideri semicirculare şi coif.
S-au păstrat cărţi vechi româneşti din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea,
tipărite la Bucureşti, Blaj şi Sibiu. La Romiţa s-a descoperit un tezaur medieval compus
din 24 monede (taleri) din argint, tezaur care se află în colecţiile Muzeului Judeţean de
Istorie şi Artă din Zalău.
În apropiere, la Românaşi, pe promontoriul numit „Cetate” ce domină valea, se
găsesc urmele castrului roman şi a aşezării sale civile „Largiana”.
Prezenţa dacilor „…cei mai viteji dintre traci”, cum îi numea Herodot, este
atestată pretutindeni în cuprinsul Sălajului.
Preotul paroh, Moldovan Florin, ne-a povestit legenda locului. Se spune că pe
vremea când sătenii doreau să-şi construiască o biserică, au depozitat materialul lemons
într-un anumit loc. Dimineaţa, constatau cu surprindere că lemnele erau aşezate în alt loc,
pe locul actualei biserici. În urma minunii repetate, au hotărât să-şi clădească biserica în
locul arătat de puterea divinităţii.
Piatra din interiorul Sfântului altar, de la bază, poartă inscripţii romane. Am putut
vedea un „odor” bisericesc foarte vechi. „Ştergarele” ţărăneşti împodobesc sfintele
icoane. Lemnul vechi şi sculptat parcă ne-ar spune multe. O oază de pace sufletească în
acea micuţă biserică tainică.