mariana gurza destine umbrite

îmbucurător pentru acea zi de „Schimbarea la faţă” — un moment festiv, încărcat de
emoţie.
Dimineaţa însă, încă mă temeam de reuşita ideii, neştiind cum va suporta
momentul. Tresărise însă acum uşor, simţind „ceva“, cu un suspin deloc alarmant ce
trecea peste durerile zilei, simţindu-se, cum ne spunea, ca un nou născut. Ne-a demonstrat
acest lucru câteva minute mai târziu, la Sfânta Liturghie, îmbrăcat în straiele sale
preoţeşti, cu timbrul odihnitor şi răsunător al vocii sale calde, uluindu-ne pe toţi. Biserica
era ca de obicei plină, iar enoriaşii, sătenii aceia simpli şi buni, ascultându-l, au început sa
plângă.
Se făcuse apoi dintr-o dată linişte în faţa altarului, o linişte pătrunzătoare ce o
înţelegeam, dătătoare de pace cerească, ce venea din alte sfere. Venise momentul sublim,
în care preotul paroh i-a prezentat Părintelui Megheleş cartea sa ce tocmai apăruse la
Timişoara: Iubire îngerească ( Poeme de Ion Megheleş).
Tăcut şi vizibil surprins, înlăcrimat, cu buze tremurânde, părintele poet Ioan
Megheleş, s-a sprijinit slăbit de umărul meu, apoi s-a şezat domol în spatele Altarului, cu
recunoştinţă în priviri. Un plâns dureros venea de undeva din spate, era mama poetului.
Nu m-am întors să o privesc, căci o ştiam şi îi simţeam sufletu-i de mamă, cu acel
sentiment de ocrotire chiar în neputinţă, ce-l cunosc atât de bine la rândul meu.
Am mai spus apoi doar câteva cuvinte.
Sunt onorată şi azi, împlinită fiind de acea emoţie rară, profundă şi de binele ce se
întrupase prin oameni, pentru oameni. Mesajul acela scurt, mi-a adus pe buze vorbele
Marilor Părinţi. Ne-am rugat pentru el şi sufletul său. Căci pentru mine, ca şi la mulţi
alţii, lacrima de fericire este o rugăciune perpetuă şi o mulţumire ca o rugăciune fierbinte,
spusă la capăt de lumânare către Maica Domnului – Preacurata, ca o purificare în sacru.
Domnia sa însă a fost puternic. Fără tremur în voce şi senin ca în zilele sale cu
sănătate, plin de lumina dumnezeiască ce-l întărea, ne-a binecuvantat pe toţi.
Dumnezeu, în zi de praznic împărătesc făcuse o minune mai mult — pentru omul
bun, poetul, preotul Ioan Megheleş. Dumnezeu să-l aibă în pază!
Iar o parte din sufletul meu a rămas — de zile, la Dunăre.