mariana gurza destine umbrite

Iar pentru mai mare întărire a tuturor celor mai sus scrise am poruncit slugii
noastre credincioase Neagoe logofăt să scrie şi să atârne pecetea noastră la această
carte a noastră.
La Suceava, în anul 6937, luna mai, 27.”
(Petru Ciobanu, Cupca, un sat din Bucovina, Editura Amadoros, Câmpulung
Moldovenesc, 2004, p. 52–53)
Cercetările arheologice efectuate, descoperirea movilelor tumulare, extind mult în
trecut înfiinţarea satului Cupca, aflându-se într-o zonă ce a fost locuită de costoboci,
creatori ai culturii Lipiţa pe la mijlocul secolul I î.Cr. şi de dacii mari, purtătorii culturii
Tumulilor carpatici.
Am încercat să intru în istoria veche a satului dintr-un sentiment de mândrie şi
statornicie. Un sat ce rezistă de veacuri, deşi „dania” din credinţă, astăzi, nu mai este
respectată.
M-aş opri la anul 1786, când Parohia Cupca a avut un prim preot Plăvan Petru, cu
hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. Un preot înstărit, cu dăruire şi devotament.
A păstorit biserica până în anul 1807. Acesta a fost un străbunic care şi-a lăsat „mlădiţe”
şi în prezent.
Străbunicul meu Gheorghe Plăvan, a avut mai mulţi copii. Din prima căsătorie
Vasile Plăvan, avocat, jurnalist la „Glasul Bucovinei”. Un iubitor de neam şi ţară, un
intelectual ce a participat la Marea Unire din 1918.
Satul Cupca fusese implicat în drama românilor de la Fântâna Albă. Şirul
nemulţumirior populaţiei s-a acumulat treptat şi a dus în final la declanşarea
evenimentelelor din 1 aprilie 1941. Numărul total al cetăţenilor încolonaţi din Cupca,
satul mamei mele (după Monografia scrisă de Petru Ciobanu) a fost estimat la 3.000–
4.000 persoane. La plecarea din Cupca, cu brâuri tricolore de-a curmezişul pieptului
(„arceste”), strigau „Trăiască regele Mihai! Trăiască România!” S-au oprit în faţa
bisericii din Suceveni, s-au luat din biserică trei cruci, pe una înfăşurând un steag alb
pentru a arăta autorităţilor că este vorba de un marş paşnic. Înainte de plecare mulţimea a
îngenunchiat şi cu voce tare un ţăran a rostit o rugăciune, repetată de toţi cei prezenţi.
„Doamne, Dumnezeul nostru, Fiinţa Prea Înaltă, nefăcută, neînchipuită, fără de
început şi fără de sfârşit. Tu ce ai zis şi ai făcut toată făptura şi dai viaţă zidirilor Tale,
iar prin a cărei puteri se mişcă libere toate vietăţile de pe pământ şi le hrăneşti până în
crăpăturile pietrelor; nu întoarce faţa Ta de la de la noi păcătoşii, ci ridică sabia mâniei
Tale de peste noi şi ne mântuieşte, că Tu ne-ai zidit şi numai Tu ne poţi mântui. Ascultă
Atotputernice lacrimile noastre şi ne ajută ca să scăpăm de stăpânirea care ne chinuieşte
şi ne distruge biserica Ta. Nădejdea noastră este Tatăl, scăparea noastră este Fiul,
acoperământul nostru este Sfântul Duh, Treime Sfântă, Mărire Ţie Amin. (V. Ilica, 1999)
La Fântâna Albă, din familie, au plecat în eternitate, Plăvan Arcadie, Toader.
În toamna anului 1940 au fost arestaţi 10 tineri din satul Cupca, fiind denunţaţi de
cineva, printre ei fiind un unchi, Nistor Plăvan şi bunicul meu Calistrat Irimescu pe linie
maternă.