James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

neplăcut, în special pentru doamne, despre care se spune că alunecă în gaură cu rezultate foarte
neplăcute, spusese jovial generalul.
Era un bărbat arătos, foarte voinic, foarte prezentabil.
- Peste tot e aşa?
- Chiar şi-n cele mai bune case. Oriunde, în afară de hotelurile moderne. Dacă stai şi te
gândeşti la asta, Mac, statul pe vine e mai igienic. Nici o parte sensibilă nu atinge un corp străin. Şi
apoi asta - generalul arătase un mic furtun atârnat de robinetul toaletei. Noi folosim apa ca să ne
curăţăm, întotdeauna cu mâna stângă. Asta-i mâna pentru murdărie, cea dreaptă e pentru mâncare,
pentru care fapt niciodată să nu oferi ceva cu stânga - e proastă creştere. Mac. Niciodată să nu
mănânci sau să bei cu mâna stângă în lumea islamică. Apoi nu uita că cele mai multe toalete nu au
furtune, aşa că trebuie să foloseşti apă dintr-o găleată - dacă se-ntâmplă să existe vreuna. Aşa cum
spuneam, e o operaţiune foarte complicată, dar e-un mod de viaţă. Apropo, printre musulmani nu
există stângaci.
Din nou chicotitul binevoitor.
- Cei mai mulţi nu se descurcă bine decât dacă stau pe vine, aşa s-au obişnuit muşchii, aşa că
foarte mulţi stau aşa şi pe scaunele din casele din vest, când se uşurează. Ciudat, nu? Da' dacă te
gândeşti, în afara celor mai multe dintre oraşe şi chiar şi în cadrul lor, în cea mai mare parte a Asiei,
a Orientului Mijlociu, Chinei, Indiei, Africii şi Americii de sud nu există nici măcar apă curentă.
- Dau un ban să ştiu ce gând eşti, Mac, spuse Lochart. Canadianul stătea în faţa lui, într-un
şezlong vechi, ca şi al lui. Încălzirea şi lumina funcţionau din plin, cu curent electric de la propriul
generator. McIver mormăi:
- Mă gândeam la toalete, nu-mi place să stau pe vine. Şi afurisita asta de apă! Nu mă pot
obişnui cu ele.
- Acum nu mă mai deranjează, abia bag de seamă. Noi aşa avem în apartamentul nostru.
Şeherezada zice că o să aducă o toaletă "occidentală" acolo, dacă vreau, ca dar de nuntă, dar i-am
spus că pot să mă descurc şi aşa. Lochart zâmbi strâmb. Nu mă mai deranjează acum, da', pentru
Dumnezeu, ăsta a fost lucrul care a scos-o din minţi pe Deirdre.
- La fel ca pe toate nevestele noastre. E cea mai mare suferinţă a lor; pentru toate - şi pentru
Genny. Nu-i vina mea, fir-aş să fiu, că cea mai mare parte a lumii o face aşa.
Slavă Domnului c-avem un scaun ca lumea în apartamentul nostru! Genny ar fi în stare să
omoare pentru asta.
McIver se jucă cu butonul amplificatorului de la emiţător.
- Hai, Freddy, mormăi.
Pe pereţi se aflau multe hărţi, dar nici o fotografie, deşi se observa urma decolorată a uneia
dată jos de curând : fotografia obligatorie a Şahului. Afară, cerul nopţii era luminat de focurile care
punctau orizontul oraşului întunecat, în care nu se zăreau case sau străzi luminoase decât acolo, la
ei. Focuri de armă, puşti şi arme automate, amestecate cu sunetul omniprezent al oraşului - gloatele
strigând Allahhh-u Akbarrrr... Difuzorul prinse viaţă.
- Aici Kowiss, vorbeşte căpitanul Ayre. Te aud tare şi limpede, căpitane McIver.
Amândoi bărbaţii tresăriră, iar Lochart se ridică în picioare.
- Ceva nu e-n regulă, Mac: nu poate să vorbească deschis, ascultă cineva.
McIver apăsă comutatorul emiţătorului.
- Faci pe operatorul radio, Freddy, spuse el deliberat, ca să se asigure că nu se înşela, ș i ore
suplimentare?
- S-a întâmplat să fiu aici, căpitane McIver.
- Totul cinci cu cinci?
Asta însemna semnal radio la maximă putere sau, în jargonul piloţilor, 'Totul e în regulă".
După o pauză deliberată, care spunea "nu", se auzi:
- Da, căpitane McIver.
- Bine, căpitane Ayre, spuse McIver, ca să-l facă să înţeleagă că pricepuse. Dă-mi-l pe
căpitanul Starke, te rog.
- Îmi pare rău, sir, nu pot. Căpitanul Starke e încă la Bandar-e Delam.
McIver zise tăios:
- Ce caută acolo?
95