James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Nici unul. N-ai să te superi dacă aş zice să nu raportezi sau - să povesteşti despre incidentul
ăsta nimănui, prin radio? Nimănui, căpitane! Strict secret, înţelegi?
- E limpede.
- Bun, te rog ascultă pe frecvenţa bazei noastre şi, pentru mai multă siguranţă, noi o să
ascultăm pe a voastră. Te rog.
- Nu folosi emiţătorul decât după ce ne-ai anunţat şi numai în caz de urgenţă.
Ayre simţi că i se urcă sângele în obraz, dar nu spuse nimic.
- Te rog, fii pregătit pentru o întâlnire cu colonelul Peshadi la ora douăzeci-zero-zero - şi
acum trimite-l pe Esvandiary cu toţi credincioşii voştri la rugăciunea de seară. Imediat!
- Desigur, dar Barosanii... Esvandiary e-n concediu de-o săptămână!
Esvandiary era managerul staţiei.
- Foarte bine! Trimite restul sub conducerea lui Pavoud. Imediat.
Telefonul, muri. Le spuse celorlalţi ce vorbise, apoi plecă să anunţe ştirile. În turn, Massil
era foarte neliniştit.
- Dar, Excelenţă, sunt de serviciu până la apus. Mai avem de primit încă două din
elicopterele noastre şi...
- A spus "toţi credincioşii. De îndată". Hârtiile tale sunt în ordine, eşti în Iran de ani de zile.
Ştie că eşti aici, aşa că mai bine să te duci. Doar dacă n-ai ceva de care să te temi.
- Nu, nu, nimic!
Ayre văzu broboane de sudoare, apărând pe fruntea bărbatului.
- Nu-ţi face griji, Massil, o să mă ocup eu de băieţi. Nu-ţi face griji, o să stau aici până tentorci.
N-o să dureze!
Pregăti de noapte cele două elicoptere 212, aşteptând din ce în ce mai nemulţumit, căci
Massil întârzia mai mult decât ar fi trebuit. Ca să-i treacă timpul, încercase să facă ordine prin hârtii
dar renunţă, căci gândurile îi erau tulburate. Singurul lucru care-l mai înveselea era că soţia şi fiul se
aflau în siguranţă în Anglia, chiar şi cu vremea scârboasă de acolo, cu furtunile, viscolele, ploile şi
frigul nesuferit, cu împuţitele greve şi guvernul ăla nenorocit.
Emiţătorul se trezi la viaţă. Abia se-ntunecase.
- Alo, Kowiss! Aici McIver, în Teheran.
CAPITOLUL 11
Teheran, birourile S-G; ora 6,50 seara. McIver spuse din nou:
- Alo, Kowiss, aici McIver, în Teheran. Mă auziţi?
- Teheran, aici Kowiss. Aşteaptă unu - un minut, în argoul lor, prescurtarea pentru "Te rog
aşteaptă o clipă".
- E-n regulă, Freddy, spuse McIver şi aşeză microfonul emiţătorului înapoi pe masă.
El şi Tom Lochart, sosit de la Zagros în după-amiaza aceea, se aflau în biroul său de la
ultimul etaj al clădirii care fusese sediul general al S-G de când începuse să-şi desfăşoare
operaţiunile în Iran, cu aproape zece ani înainte.
Clădirea avea patru etaje şi un acoperiş plat, unde Genny încropise o grădină încântătoare,
cu scaune, mese şi grătar, ferită cu paravane de privirile curioase.
Generalul Beni-Hassan, prietenul lui Andrew Gavallan, recomandase călduros clădirea.
- Doar ce-i mai bun pentru compania lui Andy Gavallan. E loc pentru o jumătate de duzină
de ofiţeri, preţul e rezonabil, aveţi loc pe acoperiş pentru generatorul vostru şi antena radio, sunteţi
în apropierea autostrăzii principală care duce la aeroport, baza e la distanţă convenabilă, cartierul
meu general e după colţ, parcarea e mulţumitoare, hotelurile care or să se construiască, la fel, şi uite
şi piece de resistance!
Mândru, generalul îi arătase lui McIver toaleta. Era obişnuită şi nu prea curată.
- Ce-i atât de special în asta? întrebase McIver uluit.
- E singura din clădire. Celelalte sunt fără scaun. Doar o gaura în podea, deasupra unei ţevi
de scurgere, şi dacă nu eşti obişnuit să stai pe vine, e o operaţie complicată; de fapt e al dracului de
94