James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Baza, n-avem nici o pasăre în circuit acum. Confirm că HVU şi HCF se vor întoarce
înainte de apus.
- Okay S-G.
Urmă un moment de tăcere, apoi pe principala frecvenţă a bazei auziră o voce într-o farsi
aspră, transmiţând ceva din 206. O ţinu aşa cam jumătate de minut, apoi se-ntrerupse.
Massil murmură:
- Insha'Allah!
- Cine dracu' a fost ăsta? întrebă Ayre.
- Mullahul Hussain, aga!
- Ce dracu' a zis? întrebă Ayre, uitând că Manuela putea să vorbească farsi.
Massil ezită. Manuela îi răspunse, cu chipul alb ca varul:
- Mullahul a spus "în numele lui Allah şi în numele furtunii lui Allah, loviţi!". A repetat
toate astea mereu.
Se opri. De cealaltă parte a aeroportului se auziră pocnete înfundate de arme. Într-o clipă,
Ayre luă microfonul:
- Marc, a la tour, vite, immediatement, ordonă el, cu un accent excelent, apoi îşi miji ochii
către bază, aflată la o jumătate de kilometru depărtare.
Din barăci ţâşneau oameni, unii purtând arme. Câţiva căzură, căci alţi oameni le ieşiseră în
întâmpinare. Ayre deschise una dintre ferestre ca să audă mai bine - strigăte slabe de "Allah-u
Akbarr", amestecate cu răpăitul înfundat al armelor automate.
- Ce-i asta? lângă poartă, lângă poarta principală! spuse Manuela.
Massil, aflat în spatele ei, era la fel de uluit şi speriat. Avre apucă binoclul şi-l duse la ochi.
- Sfinte Dumnezeule, nişte soldaţi au deschis focul asupra bazei militare şi... nişte camioane
atacă poarta... o jumătat' de duzină... Gărzile Verzi şi mullahi şi soldaţi sar din ele.
Pe canalul de emisie al bazei se auzi o voce strigând înfierbântată în farsi. Transmisia fu
brusc întreruptă, din nou.
Manuela traduse:
- " în numele lui Allah, ucideţi toţi ofiţerii care se opun imamului Khomeini şi luaţi în
stăpânire...". E revoluţie!
Privind în jos, îl văzură pe mullahul Hussain şi cei doi însoţitori cu banderole verzi dând
buzna unul peste celălalt pe uşa elicopterului, cu armele-n mâini. Mullahul îi făcu semn lui Dubois
să iasă din carlingă, dar pilotul se mulţumi să scuture din cap şi, arătând cu degetul către palele
elicei care se-nvârteau deasupra, continuă procedurile oprire a motorului. Hussain ezită.
În întreaga zonă ocupată de S-G, lucrul încetase. Oamenii se aplecaseră pe ferestre sau
ieşiseră pe tarmac şi rămăseseră acolo în grupuri mici, tăcute, privind peste câmp. Zgomotul
focurilor de armă se înteţi. Jeepul şi camionul cisternă care trebuiau să acorde asistenţă elicopterului
se opriseră şi ele. În apropiere, în momentul în care se făcuseră auzite armele, Hussain chemă jeepul
şi lăsă un om să păzească elicopterul. Şoferul îl văzu venind, sări din maşină şi o rupse la fugă.
Mullahul blestemă şi urcă în maşină, însoţit de unul dintre oamenii săi cu banderolă verde, se
aşezară pe locurile din faţă, porniră motorul şi demarară în viteză pe drumul care lega cele două
terenuri de zbor, îndreptându-se spre barăcile din depărtare.
Dubois urcă scările câte trei odată. Avea treizeci şi şase de ani, era înalt şi slăbănog, cu păr
negru şi zâmbet şmecher pe chip. Se repezi imediat la Ayre şi-i strânse mâna.
-Mon Dieu, ce zi! Freddy. Eu... Manuela! O sărută pe amândoi obrajii, prieteneşte.
- Duke?
- E-n regulă, cherie! S-a certat cu mullahul, care i-a spus că n-o să mai zboare cu el! Bandare
Delam nu e…
Se opri, foarte conştient de prezenţa lui Massil, în care n-avea încredere.
- Mi-ar prinde bine acum ceva de băut! Hai la cantină, ei?!
Nu ajunseră la cantină. Marc îi conduse afară, în umbra uneia dintre clădiri, de unde puteau
privi în siguranţă şi nu puteau fi auziţi.
- N-am cum să ştiu de partea cui e Massil, nu? Sau chiar şi cea mai mare parte a
personalului nostru - dacă măcar îşi dau seama pe ce lume sunt, săracii!
91