James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Bună ziua, Excelenţă Pavoud! spuse ea în farsi cu un zâmbet. Căpitanul Ayre vrea să mă
vadă?
- Da, doamnă lady. Excelenţa sa este în turn, spuse mai-marele funcţionarilor. Pot avea
onoarea de-a vă însoţi?
Ea refuză, mulţumindu-i, şi se depărtă în lungul coridorului pornind, să urce scara în spirală
de la capătul acestuia.
Când o văzu ajunsă acolo, Pavoud spuse dispreţuitor:
- E scandalos felul în care se împăunează în faţa noastră. O face doar ca să-şi bată joc de
noi!
- Mai rău ca o femeie de stradă din Cartierul Vechi, Excelenţă! spuse un altul, la fel de
dezgustat. Pe Allah, dintre toţi necredincioşii, americanii sunt cei mai răi şi între ei, femeile lor, cele
mai rele; iar asta, asta caută necazul cu lumânarea.
- Caută un mădular zdravăn, iranian, spuse un bărbat mărunt, scărpinându-se între picioare.
Pavoud adăugă:
- Ar trebui să poarte chador, să se acopere şi să umble cu modestie. Aici suntem toţi bărbaţi,
toţi am zămislit copii. Ne crede eunuci?!
- Ar trebui biciuită că ne batjocoreşte aşa. Pavoud se scobi delicat în nas.
- Cu ajutorul lui Allah, în curând o să fie - în public. Toţi vor trebui să se supună legilor
islamice şi pedepselor.
- Se zice că femeile americane n-au păr jos.
- Nu, nu-i aşa. Doar că se rad acolo.
- Cu păr sau fără, Excelenţă şef de birou, mi-ar plăcea s-o-nfig în ea pân-ar începe să
schelălăie de plăcere, spuse bărbatul mărunt şi râse laolaltă cu ceilalţi.
- Blegu' ăla de bărbat-su o face în fiecare noapte de când a venit asta aici. Ochii şefului
sclipiră. I-am auzit gemând noaptea.
Aprinse o ţigară de la chiştocul celeilalte, apoi se ridică şi privi afară pe fereastră. Purta
ochelari şi-şi miji ochii spre cer până când văzu elicopterul în depărtare, luând virajul final de
apropiere. Moarte străinilor, îşi zise şi adăugă în adâncul sufletului: şi moarte lui Khomeini şi
paraziţilor lui! Trăiască tudehii şi Revoluţia Maselor.
Turnul era mic, cu ferestre de sticlă pe toate părţile şi bine echipat. Aici fusese baza lor
permanentă timp de mulţi ani, aşa că S-G avusese timpul să o doteze cu dispozitive moderne pentru
zborul pe orice fel devreme.
Freddy Ayre, pilot-şef în absenţa lui Starke, aştepta.
- HXB face turul final, tocmai spunea când Manuela ajunse sus. El...
- O, minunat, îl întrerupse ea fericită, încercaseră să-l contacteze pe Starke toată ziua, fără
succes.
- Nu-ţi face griji, spusese Ayre, emiţătoarele lor se defectează deseori, ca şi ale noastre.
Cu o noapte în urmă, imediat după căderea întunericului, singurul lor contact fusese scurtul
raport al lui Starke prin care îi anunţa că rămânea peste noapte la Bandar-e Delam şi că avea să ia
legătura cu ei astăzi.
- Îmi pare rău, Manuela, dar Duke nu-i la bord. Marc Dubdis pilotează.
- S-a-ntâmplat vreun accident? izbucni ea, simţind că totul se-nvârte în jurul ei. E rănit?
- O, nu! Nu ceva de genu' ăsta. Când am luat legătura cu Marc, acum câteva minute, a spus
că Duke a rămas la Bandar-e Delam şi i s-a spus să zboare cu mullahul şi echipa lui pe drumul de
înapoiere. Asta-i tot.
- Eşti sigur?
- Da, uite, spuse Ayre arătând afară pe fereastră, uite acolo!
Elicopterul se apropia corect dinspre soare. În spatele lui, munţii Zagros se înălţau către cer.
Mai jos se vedeau coşurile uriaşei rafinării, scuipând dârele de fum ale gazelor de evacuare ce
ardeau întruna. Aparatul coborî exact în centrul platformei de aterizare Nr.1.
- HXB, opresc motoarele, spuse Marc Dubois, prin radio.
- Înţeles, HXB! răspunse Massil Tugul, operatorul de serviciu din turn, un palestinian, vechi
angajat al companiei.
Comută pe frecvenţa principală a bazei.
90