James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Da.
Jean-Luc avea o faţă subţire, un nas mare, galic şi ochi căprui, era suplu, ca toţi piloţii care
aveau controale medicale severe la fiecare şase luni, când nu era nici o iertare pentru kilogramele în
plus.
- Cine-a tras în noi, Tom? Lochart ridică din umeri.
- N-am văzut nimic. Tu?
- Nici eu! Sper c-a fost doar un nebun. Ochii lui Jean-Luc îl sfredeleau.
- Pentr-o clipă m-am crezut înapoi în Alger - munţii ăia nu sunt prea diferiţi - la aviaţie,
luptându-mă cu fellahii ș i FLN. Bătu-i-ar Dumnezeu să-i bată! Strivi mucul ţigării cu călcâiul. Am
trecut printr-un război civil şi detest treaba asta. Cel puţin atunci aveam bombe şi tunuri. Nu vreau
să fiu civilul prins în alt război fără altceva pe care să mă bazez decât fuga.
- A fost doar un nebun singuratic.
- Cred c-o să avem de-a face cu o mulţime de nebuni, Tom. De când am părăsit Franţa, am
avut o presimţire urâtă. E şi mai rău de când am ajuns aici. Noi am fost în război, tu şi cu mine, cei
mai mulţi dintre ceilalţi, nu. Noi doi avem un miros special pentru asta şi-ţi spun că am întrat în
mare belea.
- Nu, eşti doar obosit.
- Asta e adevărat.
- Andy a făcut pe grozavul?
- Foarte tare! Vă trimite salutările lui şi zice s-o ţinem tot aşa.
Jean-Luc râse şi-şi înăbuşi un căscat.
- Mon Dieu, mor de foame! Ce-a pregătit Scot pentru întoarcerea noastră?
- A pus un panou cu "Bine aţi venit!" deasupra hangarului.
- La cină, mon vieux, la cină!
- Scot a zis că el şi nişte săteni au fost la vânătoare, aşa că are o pulpă de căprioară şi câţiva
iepuri pregătiţi, în schimbul mulţumirilor tale călduroase, şi grătarul o să fie gata până ajungem.
Ochii lui Jean-Luc se aprinseră.
- Bun! Ascultă! Am adus brie, usturoi - un kilogram, şuncă afumată, anşoa, ceapă şi câteva
chile de pasta, cutii de bulion şi nevastă-mea mi-a dat o reţetă nouă de matriciana de la Giani din St.
Jean, care e de-a dreptul incredibilă. Şi vin.
Lochart simţi că îi lasă gura apă. Pasiunea lui Jean-Luc era gătitul şi, când vroia, era de-a
dreptul inspirat.
- Am adus de la Fortnums conserve din tot ce mi-a trecut prin cap şi nişte whisky. Hei, am
dus dorul mâncărurilor tale!
Şi eu ţi-am dus dorul, îşi zise. Când se-ntâlniseră în Dubai îi strânsese mâinile şi îl întrebase:
- Cum a fost în concediu?
- Am fost în Franţa, se împăunase Jean-Luc. Lochart îi invidiase simplicitatea. Nimic în
Anglia nu fusese cum trebuia: nici vremea, nici mâncarea, concediul, copiii, ea, sau sărbătorile
Crăciunului, oricât de mult încercase.
Şi ce dacă. M-am întors şi curând o să fiu în Teheran.
- Găteşti deseară, Jean-Luc?
- Desigur! Cum aş putea trăi fără o mâncare ca lumea? Lochart izbucnise în râs. Ca restul
lumii!
Îl priviră pe Rodrigues care muncea din greu. Motoarele sunau înfundat şi palele elicei îi
fluturau hainele. Lochart ridică degetul mare către Scot Gavallan, care aştepta răbdător în cabină.
Scot îi răspunse la fel, apoi arătă către cer. Lochart dădu din cap, ridică din umeri, apoi îşi îndreptă
din nou atenţia către Rodrigues, ştiind că nu-l putea ajuta altfel decât aşteptând cu stoicism.
- Când te duci la Teheran? întrebă Jean-Luc. Inima lui Lochart îşi înteţi bătăile.
- Am de trimis un raport lui McIver şi o să-l pun la poştă acolo. O să iau un 206. O să dureze
toată ziua de mâine ca să verific totul. Scot a spus că trebuie să fim gata să începem operaţiile la
întreaga capacitate.
Jean-Luc se holbă la el.
- A spus Nasiri "întreaga capacitate"?
8