James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

semiîntuneric, printre troienele de zăpadă viscolite pe lângă pereţii caselor de pe fiecare parte a
străzii. În depărtare se auzeau focuri de armă şi vântul rece purta cu el strigătul: Allahhh-u Akbarrr!
Dădu colţul şi aproape se izbi de un tanc Centurion, parcat pe jumătate pe trotuar. Câteva secunde
fu orbit de lumina unei lanterne.
Nişte soldaţi ieşiră dintr-o ascunzătoare.
- Cine sunteţi, aga, spuse într-o engleză bună un tânăr ofiţer. Ce faceţi aici?
- Sunt căpitanul McIver... Duncan, Duncan McIver... Merg spre casă de la birou şi... şi
apartamentul meu este de partea cealaltă a parcului, după celălalt colţ.
- Documentul de identitate, vă rog!
Cu mişcări atente, McIver strecură mâna în buzunarul interior. Simţi acolo, alături de
celelalte acte de identitate, cele două mici fotografii - una a Şahului, cealaltă a lui Khomeini - dar
din pricina zvonurilor din cursul zilei nu se putu hotărî care ar fi fost potrivită de dat la iveală.
Ofiţerul examina actele la lumina lanternei. McIver se acomodase cu întunericul şi sesiză oboseala,
barba nerasă şi uniforma şifonată a omului. Soldaţii îl priveau în tăcere. Nici unul nu fuma, ceea ce i
se păru curios. Tancul se înălţa ameninţător deasupra lor, de parcă ar fi aşteptat să izbească.
- Mulţumesc.
Ofiţerul îi înapoie documentul uzat. Alte focuri de armă, mai aproape de data asta. Soldaţii
aşteptau, privind noaptea.
- Ar fi bine să nu ieşiţi după lăsarea întunericului, aga. Noapte bună!
- Da, mulţumesc. Noapte bună!
McIver porni mai departe uşurat, întrebându-se dacă erau loialişti sau răsculaţi. Christoase,
dacă unele unităţi se revoltă şi altele nu, o să fie încurcătura dracului!
Altă intersecţie, strada aceasta şi parcul la fel de întunecate şi pustii, locuri care nu cu multă
vreme în urmă fuseseră luminate feeric, alte lumini izvorând din ferestrele clădirilor din jur,
servitori şi lume şi copii grăbindu-se încolo şi-ncoace, toţi veseli, multă zarvă şi râsete.
Asta-i ceea ce-mi lipseşte cel mai mult, se gândi. Râsul. Mă întreb dacă se vor mai întoarce
vreodată acele vremuri.
Ziua începuse prost, fără telefoane, fără contact radio cu Kowiss şi nu reuşise să comunice
cu nici una dintre celelalte baze. Din nou nu se prezentase la lucru nici unul dintre angajaţii
biroului, ceea ce îl iritase şi mai mult. De câteva ori încercase să-i trimită un telex lui Gavallan, dar
nu putuse obţine legătura.
- Mâine o să fie mai bine, rosti cu voce tare, găsind pustietatea străzii neplăcută.
Blocul lor avea patru etaje, ei ocupând unul dintre apartamentele de la ultimul nivel. Casa scărilor
era luminată vag, tensiunea scăzuse din nou la jumătate, iar liftul nu funcţiona de luni de zile. Urcă
obosit treptele, lumina palidă făcând urcuşul şi mai sumbru. Dar în apartament, luminările erau deja
aprinse şi moralul lui se îmbunătăţi.
- Salut, Genny, spuse închizând uşa şi atârnându-şi în cuier vechiul pardesiu englezesc. E
vreme de-un whisky.
- Duncan, sunt în sufragerie. Vino aici o clipă! Străbătu cu paşi mari coridorul, se opri în uşă
şi rămase cu gura căscată. Masa era încărcată cu o duzină de feluri de mâncare iraniene şi boluri cu
fructe şi, pretutindeni, luminări. Genny şi Şeherezada zâmbeau vesele.
- O, Doamne, Şeherezada! Astea-s de la tine? Mă bucur să te văd!
- Şi eu mă bucur să te văd. Mac, arăţi mai tânăr în fiecare zi, amândoi, de fapt! Iertaţi-mă că
vă deranjez, spuse dintr-o suflare cu vocea ei gâlgâitoare şi veselă, dar mi-am amintit că ieri a fost
aniversarea nunţii voastre, pentru că e cu cinci zile înaintea zilei mele de naştere şi ştiu cât de mult
îţi plac horishtul cu carne de miel şi polo şi celelalte lucruri, aşa că le-am adus, Hassan, Deva şi cu
mine, si luminările...
Nu era mai înaltă de un metru şaizeci, genul de frumuseţe persană pe care Omar Khayyam o
imortalizase în versuri. Se ridică.
- Acum, că te-ai întors, eu plec.
- Aşteaptă o secundă, de ce nu rămâi să mănânci cu noi.
- O, dar nu pot, oricât de mult aş vrea. Tata dă o petrecere diseară şi eu trebuie să particip.
Ăsta este doar' un mic dar şi o să-l las pe Hassan să servească şi să strângă după asta şi eu sper să
petreceţi minunat! Hassan! Deva!
79