James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA
James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA
Înnebunit de groază, auzise o voce strigând în farsi şi simţise braţele de fier care îl ţineau slăbind strânsoarea. Fără să-i vină a crede, zărise în faţa lui un tânăr căpitan de paraşutişti, englez, îmbrăcat într-o salopetă de camuflaj şi cu o beretă roşie pe cap, şi doi soldaţi scunzi, cu chipuri orientale, înarmaţi până-n dinţi, cu grenade agăţate de diagonalele de piele şi raniţe în spate. Nonşalant, căpitanul arunca cu mâna stângă în sus şi-n jos o grenadă, ca pe o portocală. La centură purta un revolver şi, într-o teacă, un cuţit cu o formă curioasă. Se oprise brusc şi arătase către Petikin, apoi spre elicopter, strigând furios la poliţişti în farsi; făcuse un semn imperios din mână după care îl salutase pe Petikin. - Pentru Dumnezeu, încearcă să arăţi important, căpitane Petikin, spusese repede, cu un plăcut accent scoţian. Izbise peste mână un poliţist care-l apucase de braţ pe Petikin. Unul dintre ceilalţi se pregătise să ridice arma, dar se oprise când căpitanul smulsese cuiul de siguranţă de la grenadă, strângând însă bine levierul în mână. În aceeaşi clipă oamenii lui îşi armaseră pistoalele mitralieră, cu mişcări nepăsătoare, dar foarte atenţi. Cel mai în vârstă dintre cei doi zâmbise, mişcându-şi uşor cuţitul în teacă. - Elicopterul e gata de zbor? - Da, da, este! se bâlbâise Petikin - Saltă-l sus cât de repede poţi, lasă uşile deschise şi când eşti gata să pleci fă-mi semn cu degetul şi-o să sărim toţi înăuntru. Pregăteşte-te să te depărtezi jos şi iute. Tenzing, du-te cu el. Ofiţerul făcuse un semn scurt cu degetul către elicopterul aflat la patruzeci şi cinci de metri mai departe şi se întorsese cu spatele, trecând din nou pe farsi. Îi înjurase pe iranieni, ordonându-le să plece în cealaltă parte, unde bătălia se domolise puţin. Soldatul numit Tenzing îl însoţise pe Petikin, care era încă ameţit. - Vă rog, grăbiţi-vă, sahib, spusese şi se sprijinise de una dintre uşi, cu arma pregătită. Petikin n-avuse nevoie de altă încurajare. Alte maşini blindate trecuseră în goană pe lângă ei, fără să le dea atenţie, ca şi celelalte grupuri de poliţişti sau militari care încercau disperaţi să pregătească apărarea bazei împotriva gloatei care putea fi auzită apropiindu-se. În spatele lor, ofiţerul de poliţie se certa furios cu paraşutismul, în timp ce ceilalţi aruncau peste umăr priviri neliniştite către locul de unde se auzeau apropiindu-se strigătele de "Allah-u Akbar!". Amestecate cu ele, se auzeau focuri de armă şi câteva explozii. La două sute de metri mai departe, pe drumul de centură, avangarda mulţimii incendie o maşină parcată şi aceasta explodă. Motoarele elicopterului se treziseră la viaţă şi sunetul lor îl înfurie pe ofiţerul de poliţie, dar o falangă de tineri civili înarmaţi atacase poarta din cealaltă direcţie. Cineva strigase: mujhadinii! imediat, toţi cei aflaţi de partea aceasta a bazei se grupaseră ca să îi intercepteze şi începuseră să tragă. Folosindu-se de diversiune, căpitanul şi celălalt soldat alergaseră către elicopter, săriseră în el, iar Petikin trăsese maneta de gaze la maximum, pornind ca o săgeată la câţiva centimetri deasupra ierbii, zigzagând ca să se ferească de un camion în flăcări, apoi urcase glonţ, clătinându-se ca beat, spre înaltul cerului. Căpitanul alunecase, gata-gata să scape grenada din mână, neputând să pună la loc cuiul de siguranţă din pricina mişcărilor bruşte ale elicopterului. Se aşezase pe scaunul din faţă şi, ţinându-se disperat de el, deschisese uşa, aruncând grenada cu grijă afară, urmărindu-i curba prelungă către pământ. Explodase fără să rănească pe nimeni. Minunat, spusese. Închisese uşa şi-o asigurase, îşi pusese centura, se convinsese că cei doi soldaţi erau în regulă şi ridicase degetul mare către Petikin. Acesta abia îl băgase în seamă. Odată ieşit din spaţiul aerian al Teheranului, aşezase elicopterul în mărăcinişuri, departe de orice drum sau sat, şi căutase găuri de gloanţe în fuzelaj. Când se convinsese că nu era nici una, respirase uşurat. - Christoase! Nu pot să-ţi mulţumesc îndeajuns, căpitane! spusese, întinzându-i mâna, chinuit de o migrenă cumplită. La început am crezut că eşti un afurisit de miraj, căpitane... - Ross. Acesta-i sergentul Tenzing şi acesta, caporalul Gueng. Petikin strânsese mâinile tuturor şi le mulţumise. Erau oameni mărunţi, veseli, vânjoşi şi supli. Tenzing era mai în vârstă, trecut de cincizeci de ani. - Cerul v-a trimis! Ross zâmbise cu dinţi foarte albi pe chipul ars de soare. - Nu prea ştiam cum o să scăpăm de acolo. N-ar fi fost o soluţie prea bună să ne batem cu poliţia - cu oricine, că veni vorba, chiar şi cu cei din SAVAK. 76
- Aşa-i! Petikin nu mai văzuse vreodată ochi atât de albaştri la un bărbat. Apreciase că avea aproape treizeci de ani. - Ce dracu' se-ntâmpla acolo? - Se răsculaseră nişte aviatori şi nişte ofiţeri, iar loialiştii veniseră să pună capăt revoltei. Auzisem că se apropiau simpatizanţi de-ai lui Khomeini şi de stânga ca să-i ajute pe răsculaţi. Ce balamuc! - N-am cum să-ţi mulţumesc mai mult! De unde-mi şti numele? - Ei, auzisem vag la Tabriz de planul dumitale de zbor prin Bandar-e Pahlavi şi-am fi vrut să ne iei şi pe noi. Întârziasem şi ne gândeam că te-am pierdut. Am avut o groază de piedici. Oricum, suntem aici. Mulţumim lui Dumnezeu pentru asta! - Sunteţi gurka ? - Doar, ăă... cum să zic... cătane bătrâne, ca să zic aşa. Trupe coloniale engleze de elită, recrutate în zona indo-nepaleză. Petikin dăduse gânditor din cap. Băgase de seamă că, în afară de Ross, care purta gradele de căpitan, şi de beretele roşii, nici unul dintre ei nu avea însemne de armă pe umăr. - Cum află "cătanele bătrâne" de aprobările de zbor? - De fapt nu prea ştiu, spusese nevinovat Ross. Eu doar mă supun ordinelor. Aruncase o privire în jur. Terenul era plat, pietros, deschis din toate părţile şi acoperit cu o zăpadă rece. - Nu crezi c-ar trebui să plecăm? Suntem cam expuşi aici. Petikin se întorsese în cabină. - Ce se-ntâmplă la Tabriz? - De fapt, am vrea să ne laşi înainte de Bandar-e Pahlavi, dacă nu te deranjează. - Sigur. Petikin începuse automat procedura de decolare. - Ce se întâmplă acolo? - Să zicem că trebuie să întrebăm un om ceva despre un câine. Petikin râsese, căci îi deveniseră simpatici. - Sunt o mulţime de câini prin jur. Bandar-e Pahlavi să fie şi n-am să mai pun întrebări. - Iartă-mă, dar ştii cum e. Aş aprecia, de asemenea, dacă mi-ai uita numele şi că am fost la bord. - Şi dacă mă întreabă autorităţile? Au fost mulţi de faţă la plecarea noastră. - N-am dat nici un nume. Ţi-am ordonat doar - Ross rânji - cu ameninţări îngrozitoare. - All right. Dar n-am să-ţi uit numele. Petikin aterizase la câţiva kilometri, de periferiile portului Bandar-e Pahlavi. Ross alesese locul de aterizare pe o hartă pe care o avea cu el. Era o plajă acoperită de dune de nisip, la bună distanţă de orice sat, lângă apele albastre, placide, ale Mării Caspice. Bărci de pescuit punctau marea, cumuluşi mari pluteau pe cerul însorit. Ţinutul părea tropical, aerul era umed şi plin de insecte, nu erau urme de ninsoare, deşi, dincolo de Teheran, Munţii Elburs erau acoperiţi cu zăpadă. Era foarte neregulamentar să aterizezi fără aprobare, dar Petikin chemase de două ori aeroportul Bandar-e Pahlavi, unde trebuia să realimenteze, şi nu primise nici un răspuns, aşa că-şi zisese că era destul de acoperit. Putea oricând să acuze o situaţie de urgenţă. - Mult noroc şi mulţumesc din nou, spusese, strângându-le din nou mâinile. Dacă vreodată aveţi nevoie de vreun serviciu, orice, e-asigurat. Se depărtaseră la iuţeală în susul dunelor, cu raniţele pe umeri. Fusese ultima dată când îi văzuse. - Tabriz Unu, mă auzi? Se rotea nehotărât la înălţimea regulamentară de două sute de metri, apoi coborî mai jos. Nici un semn de viaţă şi nici o lumină aprinsă. Ateriza în apropierea hangarelor, cuprins de un sentiment ciudat. Rămase un timp acolo, pregătit pentru decolare imediată, neştiind la ce să se aştepte. Ştirile despre aviatorii care se răsculaseră la Teheran, îndeosebi cei din presupusa elită a forţelor aeriene, îl tulburaseră foarte mult. 77
- Page 25 and 26: Petikin încerca să cheme Bandar-e
- Page 27 and 28: Javadeh plecase din Iran, cu toată
- Page 29 and 30: McIver îi istorisi lui Petikin cam
- Page 31 and 32: vreau să ajungi la Teheran... Ascu
- Page 33 and 34: vreme singură, când îţi doreşt
- Page 35 and 36: - Ce te necăjeşte, dragă? Totul
- Page 37 and 38: - Eşti rău, Erikki, spuse, apoi s
- Page 39 and 40: cuviinţe şi ale modestiei! Târfa
- Page 41 and 42: odată va veni ziua socotelii cu so
- Page 43 and 44: - N-ai de ce să te-ngrijorezi, dra
- Page 45 and 46: De data aceasta comanda fu ascultat
- Page 47 and 48: şi a proiectelor lui potrivit căr
- Page 49 and 50: Ochii hotărâţi, de oţel, nu se
- Page 51 and 52: eu nu pot să îngădui unuia dintr
- Page 53 and 54: - Ce ţi s-a năzărit, Scrag? - Ţ
- Page 55 and 56: - Toate aceste platforme se sprijin
- Page 57 and 58: Putrezi-i-ar oasele cu invenţia ai
- Page 59 and 60: Lui Scrag îi trebuiră câteva sec
- Page 61 and 62: Războiul Mondial a fost acum un mi
- Page 63 and 64: - Dar e... - E unul dintre cei mai
- Page 65 and 66: împărat, împotriva duşmanului,
- Page 67 and 68: Cei doi tineri de sub podeţ deschi
- Page 69 and 70: - Nu-i în firea lui Duke Starke s
- Page 71 and 72: - Eu sunt. Rudi se smulse din mâin
- Page 73 and 74: Rudi aşteptă. Zataki nu ştia ce
- Page 75: - Tabriz Unu, HFC de la Teheran! M
- Page 79 and 80: semiîntuneric, printre troienele d
- Page 81 and 82: - Da, şi îmi lipseşte râsul foa
- Page 83 and 84: - Acesta este cortul conducătorulu
- Page 85 and 86: - Nu mă-ncred, spuse simplu Hussai
- Page 87 and 88: - Bună seara! E liber sir Percy? S
- Page 89 and 90: Sătenii refuzară să plece. Pentr
- Page 91 and 92: - Baza, n-avem nici o pasăre în c
- Page 93 and 94: alansa căutând o ţintă; apoi, p
- Page 95 and 96: neplăcut, în special pentru doamn
- Page 97 and 98: - Evident, au avut necazuri, dar Ru
- Page 99 and 100: - Te rog, semnează ca persoană au
- Page 101 and 102: - Am să cer autorizarea. Piese de
- Page 103 and 104: - Trebuia să mă-ntorc înapoi la
- Page 105 and 106: noapte, că Khomeini era deja arest
- Page 107 and 108: - Găseşte-i pe păcătoşii ăia
- Page 109 and 110: - Te rog să mă ierţi, poftim, sp
- Page 111 and 112: cuviinţă şi a fost obţinută o
- Page 113 and 114: la poalele Munţilor Elburs, iar pe
- Page 115 and 116: Ochii ei zburdau şi se prefăcea
- Page 117 and 118: - Fac eu asta, odihneşte-te, iubit
- Page 119 and 120: discuţie, niciodată să nu fi pre
- Page 121 and 122: LUNI 12 februarie 1979 CAPITOLUL 14
- Page 123 and 124: nume a fost ascuns de Dumnezeu. În
- Page 125 and 126: Afară era încă întuneric, abia
Înnebunit de groază, auzise o voce strigând în farsi şi simţise braţele de fier care îl ţineau<br />
slăbind strânsoarea. Fără să-i vină a crede, zărise în faţa lui un tânăr căpitan de paraşutişti, englez,<br />
îmbrăcat într-o salopetă de camuflaj şi cu o beretă roşie pe cap, şi doi soldaţi scunzi, cu chipuri<br />
orientale, înarmaţi până-n dinţi, cu grenade agăţate de diagonalele de piele şi raniţe în spate.<br />
Nonşalant, căpitanul arunca cu mâna stângă în sus şi-n jos o grenadă, ca pe o portocală. La centură<br />
purta un revolver şi, într-o teacă, un cuţit cu o formă curioasă. Se oprise brusc şi arătase către<br />
Petikin, apoi spre elicopter, strigând furios la poliţişti în farsi; făcuse un semn imperios din mână<br />
după care îl salutase pe Petikin.<br />
- Pentru Dumnezeu, încearcă să arăţi important, căpitane Petikin, spusese repede, cu un<br />
plăcut accent scoţian.<br />
Izbise peste mână un poliţist care-l apucase de braţ pe Petikin.<br />
Unul dintre ceilalţi se pregătise să ridice arma, dar se oprise când căpitanul smulsese cuiul<br />
de siguranţă de la grenadă, strângând însă bine levierul în mână. În aceeaşi clipă oamenii lui îşi<br />
armaseră pistoalele mitralieră, cu mişcări nepăsătoare, dar foarte atenţi. Cel mai în vârstă dintre cei<br />
doi zâmbise, mişcându-şi uşor cuţitul în teacă.<br />
- Elicopterul e gata de zbor?<br />
- Da, da, este! se bâlbâise Petikin<br />
- Saltă-l sus cât de repede poţi, lasă uşile deschise şi când eşti gata să pleci fă-mi semn cu<br />
degetul şi-o să sărim toţi înăuntru. Pregăteşte-te să te depărtezi jos şi iute. Tenzing, du-te cu el.<br />
Ofiţerul făcuse un semn scurt cu degetul către elicopterul aflat la patruzeci şi cinci de metri<br />
mai departe şi se întorsese cu spatele, trecând din nou pe farsi. Îi înjurase pe iranieni, ordonându-le<br />
să plece în cealaltă parte, unde bătălia se domolise puţin. Soldatul numit Tenzing îl însoţise pe<br />
Petikin, care era încă ameţit.<br />
- Vă rog, grăbiţi-vă, sahib, spusese şi se sprijinise de una dintre uşi, cu arma pregătită.<br />
Petikin n-avuse nevoie de altă încurajare. Alte maşini blindate trecuseră în goană pe lângă<br />
ei, fără să le dea atenţie, ca şi celelalte grupuri de poliţişti sau militari care încercau disperaţi să<br />
pregătească apărarea bazei împotriva gloatei care putea fi auzită apropiindu-se. În spatele lor,<br />
ofiţerul de poliţie se certa furios cu paraşutismul, în timp ce ceilalţi aruncau peste umăr priviri<br />
neliniştite către locul de unde se auzeau apropiindu-se strigătele de "Allah-u Akbar!". Amestecate<br />
cu ele, se auzeau focuri de armă şi câteva explozii. La două sute de metri mai departe, pe drumul de<br />
centură, avangarda mulţimii incendie o maşină parcată şi aceasta explodă. Motoarele elicopterului<br />
se treziseră la viaţă şi sunetul lor îl înfurie pe ofiţerul de poliţie, dar o falangă de tineri civili<br />
înarmaţi atacase poarta din cealaltă direcţie. Cineva strigase: mujhadinii! imediat, toţi cei aflaţi de<br />
partea aceasta a bazei se grupaseră ca să îi intercepteze şi începuseră să tragă. Folosindu-se de<br />
diversiune, căpitanul şi celălalt soldat alergaseră către elicopter, săriseră în el, iar Petikin trăsese<br />
maneta de gaze la maximum, pornind ca o săgeată la câţiva centimetri deasupra ierbii, zigzagând ca<br />
să se ferească de un camion în flăcări, apoi urcase glonţ, clătinându-se ca beat, spre înaltul cerului.<br />
Căpitanul alunecase, gata-gata să scape grenada din mână, neputând să pună la loc cuiul de<br />
siguranţă din pricina mişcărilor bruşte ale elicopterului. Se aşezase pe scaunul din faţă şi, ţinându-se<br />
disperat de el, deschisese uşa, aruncând grenada cu grijă afară, urmărindu-i curba prelungă către<br />
pământ. Explodase fără să rănească pe nimeni.<br />
Minunat, spusese. Închisese uşa şi-o asigurase, îşi pusese centura, se convinsese că cei doi<br />
soldaţi erau în regulă şi ridicase degetul mare către Petikin. Acesta abia îl băgase în seamă. Odată<br />
ieşit din spaţiul aerian al Teheranului, aşezase elicopterul în mărăcinişuri, departe de orice drum sau<br />
sat, şi căutase găuri de gloanţe în fuzelaj. Când se convinsese că nu era nici una, respirase uşurat.<br />
- Christoase! Nu pot să-ţi mulţumesc îndeajuns, căpitane! spusese, întinzându-i mâna,<br />
chinuit de o migrenă cumplită. La început am crezut că eşti un afurisit de miraj, căpitane...<br />
- Ross. Acesta-i sergentul Tenzing şi acesta, caporalul Gueng.<br />
Petikin strânsese mâinile tuturor şi le mulţumise. Erau oameni mărunţi, veseli, vânjoşi şi<br />
supli. Tenzing era mai în vârstă, trecut de cincizeci de ani.<br />
- Cerul v-a trimis!<br />
Ross zâmbise cu dinţi foarte albi pe chipul ars de soare.<br />
- Nu prea ştiam cum o să scăpăm de acolo. N-ar fi fost o soluţie prea bună să ne batem cu<br />
poliţia - cu oricine, că veni vorba, chiar şi cu cei din SAVAK.<br />
76