James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

Rudi aşteptă. Zataki nu ştia ce să facă. Oricare dintre bazele militare putea să asculte
conversaţia.
- Să coboare lângă hangar.
- Ai permisiunea de aterizare, HXT! Pune-l Ungă hangarul estic. G-HXT.
Zataki se aplecă şi închise aparatul.
- Pe viitor ai să foloseşti emiţătorul numai cu permisiunea mea.
- Sunt rapoarte de rutină care se transmit la Abadan şi la radarul din Kharg. Operatorul meu
radio...
Sângele înroşi obrazul lui Zataki, care strigă:
- Până la alte ordine, acest aparat va fi folosit numai dacă se află vreunul dintre noi aici. Nici
un elicopter n-o să se ridice sau n-o să aterizeze fără aprobare. Eşti responsabil pentru asta.
Apoi furia se evaporă la fel de iute cum apăruse. Ridică arma. Piedica era încă trasă.
- Dacă ţi-ai fi continuat lovitura, mi-ai fi rupt gâtul şi-aş fi murit. Aşa-i?
După o pauză, Rudi dădu din cap.
-Aşa-i!
- De ce te-ai oprit?
- N-am ucis pe nimeni şi nu vreau să-ncep acum!
- Eu am ucis mulţi, în slujba lui Allah. Mulţi! Binecuvântat fie Allah! Mulţi. Şi am să mai
ucid mulţi duşmani ai Islamului, cu ajutorul lui Allah.
Zataki puse piedica.
A fost voia Domnului că lovitura s-a oprit. Nimic mai mult. Nu pot să-ţi dau pe omul ăla. E
iranian. Aici suntem în Iran şi el e duşmanul Iranului şi-al Islamului.
Priviră din hangar elicopterul ce se apropia. La bord erau patru pasageri, toţi civili, toţi
înarmaţi cu pistoale mitralieră. Pe scaunul din faţă se afla un mullah şi o parte din încordarea lui
Zataki se risipi. Nu însă şi mânia. În momentul în care elicopterul atinse solul, revoluţionarii lui
năvăliră din ascunzători cu armele coborâte şi înconjurară aparatul. Din el ieşi mullahul Hussain.
Chipul lui se aspri la vederea lui Zataki şi a duşmăniei afişate de acesta.
- Pacea fie cu tine. Sunt Hussain Kowissi din komitehul Kowiss.
- Bine ai venit în regiunea mea, în numele lui Allah, mullahule, zise Zataki şi mai întunecat.
Sunt colonelul Zataki din komitehul Abadan. Noi conducem regiunea asta şi nu ne plac oamenii
care se aşează între noi şi Allah.
- Suniţii şi şiiţii sunt fraţi, Islamul e Islam. Mulţumim fraţilor noştri suniţi de la câmpurile de
petrol din Abadan pentru ajutorul lor. Avem de vorbit. Revoluţia noastră islamică încă nu a învins.
Crispat, Zataki dădu din cap, îşi chemă oamenii şi îl invită pe mullah să-l urmeze. Imediat
Rudi alergă sub palele elicei.
- Ce dracu se-ntâmplă, Rudi, întrebă Starke din cabină, sfârşind procedura de aterizare şi
mişcându-şi umerii care îl dureau.
Rudi îi povesti.
- Tu?
La fel de repede, Starke îi istorisi cele întâmplate în timpul nopţii în biroul colonelului
Peshadi.
- Mullahul şi huliganii lui s-au întors la prânz şi erau să crape când am refuzat să decolez cu
oameni înarmaţi la bord. Omule, să fi murit acolo, pe loc, da' nu decolam cu oameni înarmaţi! Asta
ne face un fel de unelte ale revoluţiei şi revoluţia încă n-a prins pe nicăieri. Venind încoace am
văzut sute de soldaţi şi baricade pe drumuri. Ochii lui pătrunzători cuprinseră baza şi grupurile de
Gărzi Verzi aflate ici şi colo, restul echipajului rămas lângă barăci, sub pază, iar mecanicul încă
zăcând în nesimţire.
- Ticăloşii! spuse şi coborî.
Se întinse din nou şi se simţi mai bine.
- Până la urmă am ajuns la un compromis: ei şi-au păstrat armele, iar eu încărcătoarele şi leam
depozitat în compartimentul de bagaje.
Se opri. Mullahul se apropia de ei pe sub elicea ce se învârtea leneş.
- Cheia de la compartimentul de bagaje, te rog, căpitane, spuse.
Starke i-o întinse.
73