James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Eu sunt.
Rudi se smulse din mâinile atacatorilor.
- Ce faceţi aici? Ce vreţi?
- Luăm în stăpânire aeroportul în numele Islamului şi al Revoluţiei.
Accentul omului era englezesc.
- Câţi soldaţi din aviaţie sunt pe-aici?
- Nici unul. Nu există trupe, nu există operatori în turn, nimeni în afară de noi, spuse Rudi
încercând să-şi recapete suflul.
- Nu sunt trupe?
Vocea omului atinse o notă primejdioasă.
- Nu, nimeni. Au trecut patrule pe-aici, de când am venit, de câteva săptămâni. Vin din timp
în timp, dar nu e nimeni staţionat aici, şi nu există aparate militare.
Rudi arătă cu degetul către hangar.
- Spune-le acelor oameni să aibă grijă de aparatele mele. Multe vieţi depind de ele. Şi
iraniene şi ale noastre.
Omul se răsuci şi văzu ce se întâmpla. Strigă o altă comandă, blestemându-i. Oamenii îi
răspunseră la fel, nepăsători, apoi, după o clipă, ieşiră în lumina înserării, lăsând haos în urma lor.
- Te rog să-i ierţi, spuse bărbatul. Mă numesc Zataki. Sunt şeful komitehului din Abadan. Cu
ajutorul lui Allah am preluat acum controlul în Bandar-e Delam.
Rudi îşi simţea stomacul arzând. Tot personalul lui străin şi cel iranian era stană de piatră
lângă clădirea scundă a birourilor, înconjuraţi de oameni înarmaţi.
- Lucrăm pentru o companie britani...
- Da, ştim de S-G Helicopters.
Zataki se întoarse şi strigă din nou. Alene, câţiva dintre oamenii lui se îndreptară către
poartă şi începură să ocupe poziţii de apărare. Se întoarse către Rudi.
- Cum te cheamă?
- Căpitanul Lutz.
- N-ai de ce te teme, căpitane Lutz, dumneata şi oamenii dumitale. Aveţi arme aici?
- Nu, cu excepţia pistoalelor Verey pentru semnalizări luminoase, din dotarea aparatelor.
Pentru semnalizări. Semnalizări în caz de pericol.
- Să mi le aduci.
Zataki se întoarse şi se apropie de grupul celor din S-G. Rămase acolo cercetând chipurile.
Rudi citi teama pe feţele iranienilor săi - bucătarii, mecanicii de sol, echipa de întreţinere, Jahan şi
Yemeni, managerul de la Iran Oil.
- Aceştia sunt toţi oamenii mei, spuse, încercând să-şi facă glasul să sune ferm. Toţi angajaţi
ai S-G.
Zataki îi aruncă o privire, apoi se apropie şi mai mult şi Rudi trebui să depună mult efort ca
să nu clipească din nou.
- Ştii ce înseamnă Mujhadin-al-Khalq? Fedain? Tudeh? întrebă cu voce scăzută, dominându-
l cu puterea și
cu arma.
- Da.
- Bine.
După o pauză, Zataki se întoarse să privească tăcut, din nou, pe rând, iranienii. Se aşternu
tăcerea. Brusc arătă cu degetul pe unul dintre bărbaţii din echipa de întreţinere. Omul tresări, apoi o
rupse la fugă înnebunit, ţipând în farsi. Îl prinseră cu uşurinţă şi îl bătură până la leşin.
- Komitehul o să-l judece şi o să-l condamne în numele lui Allah.
Zataki îi aruncă o privire lui Rudi.
- Căpitane, spuse, cu gura transformată într-o linie subţire, te-am rugat să-mi aduci
pistoalele Verey.
- Sunt în seif şi destul de în siguranţă, spuse Rudi la fel de aspru, însă fără să se simtă prea
brav în sinea lui. Poţi să le iei oricând doreşti. Se află în aparate doar în timpul misiunii. Vreau să-l
eliberaţi pe omul acela.
Fără vreun avertisment, Zataki îşi întoarse pistolul mitralieră şi izbi cu patul în capul lui
Rudi, dar acesta, cu reflexe perfecte, îl prinse cu o mână, îl îndepărtă, îl smulse din mâinile omului
71