James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

Cei doi tineri de sub podeţ deschiseseră sacul şi înghesuiau la întâmplare, de-a lungul
conductei de oţel. Săculeţii turtiţi de explozibil. Conducta era acoperită cu o teacă de prelată şi
smoală pentru a o proteja de rugină.
- Dă-mi detonatorul şi fitilul, Ali, spuse răguşit cel ai mare dintre ei.
Amândoi erau acum murdari, iar sudoarea lăsase dâre prin stratul de murdărie.
- Uite!
Ali i le dădu cu grijă, simţind cămaşa lipită de piele.
- Eşti sigur că ştii cum s-o faci, Bijan?
- Doar am studiat instrucţiunile ore-ntregi. N-am exersat şi cu ochii închişi?
Bijan se strădui să zâmbească.
- Suntem ca Robert Jordan în "Pentru cine bat clopotele". Chiar aşa!
Celălalt se cutremură.
- Sper că clopotele nu bat pentru noi. Chiar dacă e aşa, ce mai contează? Partidul va învinge,
şi masele vor obţine victoria.
Degetele neexperimentate ale lui Bijan înfipseră neîndemânatice detonatorul cu nitroglicerină
într-unul dintre săculeţii cu exploziv, înfipseră un capăt al fitilului dedesubt şi îngrămădiră
ultimii săculeţi peste el, ca să-l țină
la locul lui. Vocea lui Mashoud se auzi şi mai neliniştită:
- Grăbiţi-vă! Cred că sunt camioane militare cu soldaţi.
Pentru un moment amândoi tinerii paralizară, apoi desfăşurară fitilul, împiedicându-se unul
de celălalt în nervozitatea lor.
Pe neobservate, capătul fitilului prins în detonator scăpă. Aşezară aproape trei metri de fitil
pe pământ, prinseră capătul lui si-şi luară picioarele la spinare, Bijan aruncă o privire fugară înapoi,
ca să verifice totul, văzu că partea aprinsă ardea frumos, cu scântei, şi rămase cu gura căscată când
observă celălalt capăt bălăngănindu-se liber. Ţâşni înapoi, îl înfipse cu mâini tremurânde în
detonator şi alunecă. Nitroglicerina explodă şi aprinse săculeţul de exploziv de lângă ea şi acesta îl
aprinse pe următorul şi pe următorul şi întreaga grămadă explodă, rupându-l pe Bijan în bucăţi,
laolaltă cu şase metri din lungimea ţevii, aruncând în aer podeţul şi răsturnând maşina, ucigând doi
din ceilalţi tineri şi smulgând un picior ultimului dintre ei. Petrolul începu să se reverse din
conductă. Sute de barili pe minut. Ar fi trebuit să se aprindă, dar nu se întâmplă asta - explozibilul
fusese prost amplasat ș i detonat - şi când cele două camioane militare se opriră cu prudenţă la o sută
de metri mai departe, scurgerea de petrol atinsese deja pârâul. Fracţiunile mai uşoare, gazoase,
volatile, pluteau la suprafaţă, iar cele mai dense începură să se afunde în maluri, în mlaştini şi sol,
transformând întreaga zonă într-o porţiune extrem de periculoasă.
În cele două camioane rechiziţionate se aflau douăzeci de Gărzi Verzi, pro-Khomeini, cei
mai mulţi dintre ei bărboşi, restul nebărbieriţi, toţi purtând banderolele caracteristice, ţărani, câţiva
muncitori petrolişti, un şef pregătit de OEP şi un mullah, toţi înarmaţi cu arme militare, câţiva
răniţi. Un căpitan de poliţie, în uniformă, legat şi cu căluş în gură şi încă în viaţă, zăcea pe podea.
Atacaseră şi copleşiseră prin număr un post de poliţie din nord şi se îndreptau acum către Bandar-e
Delam ca să continue războiul. Sarcina lor era să-i ajute pe alţii să preia controlul asupra
aeroportului civil aflat la câţiva kilometri spre sud.
Cu mullahul în frunte, ajunseră la marginea podeţului distrus. Pentru un moment priviră
petrolul care se revărsa, apoi un geamăt le atrase atenţia. Îşi coborâră armele de pe umăr şi se
îndreptară prudenţi către maşina răsturnată.
Tânărul căruia explozia îi smulsese un picior zăcea pe moarte, pe jumătate prins sub maşină.
Muştele roiau, se aşezau şi se ridicau din nou pe sângele şi măruntaiele întinse peste tot.
- Cine eşti? întrebă mullahul, zgâlţâindu-l brutal. De ce aţi făcut asta?
Tânărul deschise ochii. Fără ochelari, totul părea înceţoşat. Pipăi orbeşte după ei. Spaima de
moarte îl inundă. Încercă să spună Shahada, dar nu reuşi să scoată decât un ţipăt adânc. Sângele îi
năvăli în gât, sufocându-1.
- Facă-se voia lui Allah, spuse mullahul întorcându-se cu spatele.
Observă în ţărână ochelarii sparţi şi îi ridică. O lentilă era spartă, iar cealaltă lipsea.
- De ce or fi făcut asta? întrebă unul dintre ei. N-avem ordin să sabotăm conductele. Nu
acum!
- Trebuie să fie comunişti, sau scârnăvii islamic-marxiste!
67