James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

favorizau dezvoltarea peştilor de toate felurile, în special a rechinilor. Şi pentru că toate gunoaiele
de pe platformele petroliere treceau peste bord, rechinii erau de obicei prin preajmă.
- Ai văzut vreodată unul mare, căpitane?
- Ba bine că nu! E un rechin cap-de-ciocan care pândeşte în largul insulei Kharg. Am stat
acolo câţiva ani şi l-am văzut... ştiu eu, o dată sau de două ori pe lună. Are cam opt-zece metri
lungime. Am văzut o mulţime de rechini cenuşii mari, da' ăsta-i singurul într-adevăr mare.
De Plessey se cutremură.
- Merde pe toţi rechinii. Era cât pe-aci să mă înşface unu' o dată, lângă Siri. Eu, cum spuneţi
voi... A! Mă bălăceam la apă mică şi rechinul s-a repezit la mine atât de repede că a ajuns cu burta
pe nisip. Avea cam doi metri jumate. Am tras în el de şase ori, dar tot s-a zbătut întruna şi a încercat
să ajungă la noi şi i-au trebuit ore întregi ca să moară şi nici chiar atunci n-am îndrăznit vreunul
dintre noi să ne-apropiem de el. Ehei, rechinii... Trase cu coada ochiului la elicea ruptă.
- În ce mă priveşte sunt foarte fericit aici, pe sondă, încuviinţară cu toţii. Francezii începură
să pălăvrăgească între ei, gesticulând. Doi porniră să descarce nişte coşuri, iar altul se duse să dea o
mână de ajutor celui care încă mai vărsa peste bord.
Sondorii se depărtară. Japonezii rămaseră în aşteptare, privind atenţi în jur. Superstiţios,
Vossi atinse elicea.
- Ca să poarte noroc, ei, Scrag!
- De ce nu? Câtă vreme tu şi pasagerii puteţi să ieşiţi din aparat pe picioarele voastre, a fost
o aterizare bună.
- De ce s-a-ntâmplat? întrebă de Plessey.
- Habar n-am, frate-meu, spuse Scragger. Am trecut printr-un stol de păsări de mare, unele
micuţe, pescăruşi poate, pe drum dinspre Siri Trei. Una dintre ele ar fi putut să între în elice şi să
provoace o mică ruptură. N-am simţit nimic, da' cine ştie! Ştiu că rotorul era perfect în dimineaţa
asta, pentru că amândoi am verificat elicopterul, ca de obicei. Ridică din umeri: Voia Domnului!
- Oui. Espece de con! Mie nu-mi place să fiu atât de aproape de voia Domnului.
Se încruntă către platforma de aterizare.
- Ar putea un 206 sau un Alouette să ajungă aici şi să ne ia pe rând?
- O să trimitem după un alt 212 şi o să tragem păsărica noastră dincolo.
Scragger arătă către interiorul platformei, în apropierea schelăriei înalte a sondei.
- Avem roţi în compartimentul de bagaje, aşa că n-o să fie cine ştie ce şi n-o să te-ntârzie.
- Bun, bun. Atunci las asta în grija ta. Ceilalţi, veniţi cu mine, spuse Plessey plin de
importanţă. Cred că tuturor ne-ar trebui nişte cafea şi-apoi un pahar de Chablis de la gheaţă.
- Credeam că pe sonde nu se bea, spuse Kasigi. Sprâncenele lui de Plessey se arcuiră.
- Aşa e, mon cher, desigur - pentru iranieni şi pentru cei care nu sunt francezi - desigur. Dar
sondele noastre sunt franţuzeşti şi se supun Codului Napoleonian, adăugă plin de măreţie. Trebuie
să sărbătorim sosirea noastră în siguranţă aici, aşa că astăzi sunteţi oaspeţii frumoasei Franţe, deci
ne putem comporta ca nişte oameni civilizaţi, ocolind regulile. De ce sunt făcute dacă nu ca să fie
ocolite? Desigur. Haideţi, apoi o să începem vizita propriu-zisă şi o să vă explic tot.
Îl urmară cu toţii, cu excepţia lui Kasigi.
- Şi dumneata, domnule căpitan, întrebă, ce-ai să faci?
- O să aşteptăm. Elicopterul o să aducă piese de rezervă şi mecanici, răspunse Scragger.
Nu se simţea în apele lui fiindcă nu-i plăcea să se afle atât de aproape de vreun japonez,
nefiind în stare să înlăture amintirea atâtor prieteni pierduţi în război, atât de tineri, iar el încă în
viaţă, şi veşnica întrebare înnebunitoare: De ce ei şi nu eu?
- O să aşteptăm până o să fie reparat, apoi o să ne întoarcem acasă. De ce?
- Când o să se întâmple asta?
- Pe înserat. De ce?
Kasigi aruncă o privire iute către elice.
- Cu îngăduinţa dumitale, mi-ar plăcea să mă întorc tot cu dumneata.
- Asta hotărăşte căpitanul Vossi! Oficial, el e căpitanul în acest zbor.
Kasigi îşi îndreptă atenţia către Vossi. Tânărul pilot cunoştea sentimentele lui Scragger în
privinţa japonezilor, dar nu le putea înţelege. Chiar înainte de decolare spusese: "La dracu', Scrag,
60