James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Să fiu al dracului dacă ştiu cum de n-a nimerit nenorocitu' porcăria asta de elice! strigă el,
cu căciulită roşie de lână, pe care o purta întotdeauna, trasă adânc peste urechi.
- Nu ne sunase ceasul!
- Ce?
- Nimic! Ai mai găsit şi altceva?
- Nu încă, fir-ar... Tu eşti în regulă, Tom?
Un trosnet brusc şi toţi se răsuciră înspăimântaţi, dar era doar o creangă de copac
supraîncărcată cu zăpadă care se prăbuşise la pământ.
- Espèce de con, spuse Jean-Luc şi privi printre pleoape la cer, foarte îngrijorat de lumina în
scădere, apoi ridică din umeri, ca pentru sine, aprinse o altă ţigară şi o porni la întâmplare prin jur,
lovindu-şi din când în când picioarele unul de celălalt, ca să şi le încălzească.
De partea lui, Jordan nu mai găsi nimic în neregulă. Minutele treceau. Rodrigues încă
mormăia şi blestema, cu un braţ strecurat incomod în măruntaiele compartimentului. Ceilalţi
priveau, strânşi în grup în spatele lui, la o distanţă bună de elice. Era mult zgomot şi neplăcut,
lumina bună, dar nu pentru mult timp. Mai aveau încă treizeci de kilometri de mers, iar în aceşti
munţi nu exista nici un sistem de ghidare în afara micului radioemiţător de la baza lor, care
câteodată mergea şi câteodată nu.
- Hai, pentru Dumnezeu, murmură cineva.
La Shiraz, cei doi piloţi şi doi mecanici din echipa pe care o înlocuiau le făcuseră grăbiţi
semn de rămas bun şi alergaseră către 125-ul companiei lor, un avion cu reacţie cu opt locuri şi
două reactoare, folosit de pentru transport sau misiuni speciale, acelaşi reactor care îi adusese pe ei
din concediu, peste Golf, de la Aeroportul internaţional din Dubai. Lochart şi Jordan veniseră din
Anglia, Jean-Luc din Franţa şi Rodrigues de la o vânătoare în Kenya.
- De ce dracu' se grăbesc? întrebase Lochart în timp ce micul bireactor îşi închidea uşile şi
pornea către capătul pistei.
- Aeroportul e încă numai în parte operaţional. Toţi sunt în grevă, dar nu-ţi face griji,
spusese Scot Gavallan. Trebuie să decolez înainte ca scorţosul ăla, piticania aia căpăţânoasă din
turnul de control, care-şi închipuie că-i trimisul Domnului la controlul traficului de zbor al Liniilor
Aeriene Iraniene, să ne anuleze decolarea. Mai bine s-o-ntindem şi noi înainte să-şi vâre nasul şi peaici.
- Cu vama cum rămâne?
- Încă în grevă, bătrâne! Dimpreună cu toţi ceilalţi băncile-s tot închise. Nu-ţi face griji, o să
ne întoarcem la normal într-o săptămână, cel mult.
- Merele! spusese Jean-Luc. Ziarele din Franţa spun că Iranul este une catastrophe, cu
Khomeini şi mullahii lui pe de-o parte, armata gata oricând să încerce o lovitură militară, cu
comuniştii care se vâră peste tot, guvernul lui Bakhtiar neputincios şi războiul civil inevitabil.
- Ce ştiu ăia din Franţa, bătrâne? spusese Scot Gavallan, nepăsător, în timp ce-şi încărcau
lucrurile.
- Francezii ştiu, mon vieux. Toate ziarele spun că Khomeini n-o să coopereze niciodată cu
Bakhtiar pentru că-i numit de Şah şi oricine a avut vreo legătură cu Şahul e terminat. Terminat.
Bătrânu' Scuipă-Foc a zis de cincizeci de ori că n-o să lucreze cu nimeni pus de Şah.
Lochart zisese:
- L-am văzut pe Andy acum trei-zile la Aberdeen şi băga mâna în foc că Iranul se va
întoarce la normal curând, acum, că Khomeini s-a întors şi Şahul a şters-o.
Scot se lumină.
- Ei, vezi, dacă e cineva care să ştie cum stau lucrurile, ăsta-i Bătrânu'. Ce mai face, Tom?
Lochart rânjise.
- În mare formă. Plin de energie.
"Andy" era Andrew Gavallan, tatăl lui Scot, preşedinte, şi director executiv al S-G.
- Andy a zis că Bakhtiar are armata, marina şi aviaţia, poliţia şi SAVAK, aşa că Khomeini
trebuie să ajungă cumva la o înţelegere. Altfel e război civil.
- Iisuse, spusese Rodrigues, ce dracu' căutăm noi aici?
- Bani!
- Merde! Rahat!
6