James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

trebuia. Elicopterul începu să se aşeze uşurel, perfect controlat. Nouă sute, opt sute, şase sute, patru,
trei... Amândoi simţiră în aceeaşi clipă vibraţia comenzilor.
- Iisuse, suflă Vossi, dar Scragger aplecase deja foarte mult botul elicopterului în jos şi
apăsase manşa până la podea. Aparatul începu brusc o coborâre foarte iute - două sute, o sută... şi
vibraţiile creşteau. Privirile lui Vossi săreau de la cadran la cadran, către punctul de aterizare şi din
nou la aparatele de bord. Îngheţase în scaunul lui, iar gândurile urlau: S-a dus elicea anticuplu sau
transmisia elicei anticuplu!
Platforma de aterizare se repezea către ei, echipa de serviciu se împrăştie în panică, pasagerii
se agăţară de mânere, înfricoşaţi de neaşteptatul picaj.
Vossi se ţinea de ambele laterale ale scaunului, întregul panou de bord vibra, iar zgomotul
motorului se schimbase. În fiecare clipă se aştepta să piardă definitiv elicea din coadă şi atunci nu ar
fi mai avut scăpare. Altimetrul arăta şaizeci metri, cincizeci, patruzeci, treizeci, douăzeci şi mâinile
lui se întinseră să apuce manetele ca să înceapă frânarea, dar Scragger îi anticipă mişcarea cu o
fracţiune de secundă mai devreme, împinse maneta de gaze la capăt şi opri perfect. Pentru o
secundă aparatul păru să atârne cu motoarele urlând, nemişcat la un metru deasupra platformei, apoi
atinse platforma la marginea cercului, violent, dar nu atât de violent ca să fie periculos, alunecă
înainte şi se opri la doi metri de centru.
- 'Tu-ţi... murmură Scragger.
- Iisuse, Scrag!
Vossi abia era în stare să vorbească.
- A fost perfect!
- Nu, n-a fost. L-am pus cam la un metru juma' într-o parte.
Cu un efort, Scragger îşi desprinse mâinile de pe manete.
- Taie rotorul, Ed, repede, cât de repede poţi. Deschise portiera din partea lui, se lăsă să
alunece iute afară în curentul şfichiuitor de aer al elicei şi deschise uşa cabinei.
- Rămâneţi pe loc un moment, strigă acoperind zgomotele motorului care se oprea, asudând
de uşurare că toată lumea era cu centurile de siguranţă încă puse şi nimeni nu fusese rănit.
Ascultători, oamenii rămaseră aşezaţi, doi dintre ei verzi la chip. Cei patru japonezi se
holbară la el impasibili.
Răciturile dracului, îşi zise în gând.
- Mon Dieu, Scrag, strigă Georges de Plessey, ce s-a-ntâmplat?
- Nu ştiu, cred că-i anticuplul. În curând o să-i scadă turaţia şi o să...
- De-a ce dracu te joci, Vossi?!
Era Gafari, responsabilul iranian de zbor care îşi vârâse chipul desfigurat de furie pe
fereastra pilotului.
- Cum îndrăzneşti să faci un exerciţiu de zbor pe platforma asta?! Am să-ţi fac raport pentru
manevră periculoasă!
Scragger se răsuci spre el.
- Eu pilotam, nu căpitanul Vossi.
Brusc, nemărginita uşurare că reuşise să apunteze cu bine, amestecată cu profundul sentiment
de dispreţ pe care-l avea pentru acest om, îl făcu să-şi iasă din fire.
- Cară-te, Gafari, cară-te sau îţi scap una de n-ai s-o uiţi toată viaţa!
Strânse pumnii şi se pregăti.
- Cară-te!
Ceilalţi priveau uluiţi. Vossi se albi. Gafari, mai înalt şi mai voinic decât Scragger, îşi
scutură arătătorul către faţa lui Scragger, blestemându-l în iraniană, apoi strigă în engleză, încercând
să-l provoace:
- Porc străin, cum îndrăzneşti să mă-njuri, să mă ameninţi?! Am să cer anularea permisului
tău de pilotaj pentru manevre periculoase şi am să te azvârl din Iran. Câinilor, credeţi că cerul
nostru vă aparţine?!
Scragger se aruncă înainte, dar Vossi se aşeză imediat între ei şi opri lovitura cu pieptul său
lat.
- Hei, hei, prietene, ce faci? Hei, iartă-mă, Scrag, spuse liniştit, dar mai bine ne-am uita la
elice. Scrag, Scrag, prietene, elicea! Ei?!
58