James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

Glasul lui Scragger îşi schimbă tonalitatea.
- De-aici înainte mă cheamă "Burt"! Sunt un flăcău de pe una din sonde. Habar n-am de
zbor, da' pot să citesc un cadran... dacă-mi spui ca lumea unde să mă uit.
Vossi se aruncă bucuros în joc şi puse întrebările potrivite, Burt obligându-l să-şi folosească
limitele cunoştinţelor sale de zbor, ale aparatelor din cabină, obligându-l să pună întrebările astfel
încât urî necunoscător să poată înţelege şi răspunde. Din timp în timp, când nu era îndeajuns de
precis, "Burt" ţipa ascuţit, cuprins de isterie:
- Iisuse, nu găsesc ceasu', care-i, pentru Dumnezeu, toate sunt, ale dracului, la fel! Explică
mai încet, oh, Dumnezeule! O să murim cu toţii!
Pentru Vossi întunericul se hrănea cu întuneric. Timpul se dilată. Nu existau cadranele
cunoscute sau acele indicatoare atât de liniştitoare. Nu exista nimic, doar vocea care-l forţa să atingă
graniţa capacităţilor sale. Când ajunseră la cincisprezece metri de platformă, "Burt" începu să dea
indicaţii de aterizare. Vossi era ameţit, înspăimântat de întuneric, ştiind că minusculul cerc de
aterizare de pe puntea platformei se ridica în întâmpinarea lui. Mai ai încă timp să renunţi, să
măreşti turaţia, să ieşi dracului de aici şi să aştepţi undeva sus, dar câtă vreme?
- Acum eşti la trei metri deasupra şi trei într-o parte, aşa cum ai vrut.
Simţind sudoarea izvorându-i din piele, Vossi puse imediat aparatul în picaj.
- E perfect! Eşti fix la centru, aşa cum ai vrut. Niciodată întunericul nu fusese mai
atotstăpânitor şi nici teama pe care o simţea. Murmură o rugăciune. Reduse puţin din turaţie. Păru
să treacă o veşnicie, apoi alta şi alta şi în cele din urmă patinele atinseră ceva şi aparatul se aşeză
imobil. Pentru un moment nu-i veni să creadă. Simţea o uşurare atât de intensă că aproape îi venea
să plângă de bucurie. Apoi, de la mare depărtare, auzi vocea adevărată a lui Scragger şi-l simţi
preluând comenzile.
- Am luat-o eu, prietene! A fost al dracului de bine, Ed, zece din zece. Am preluat eu acum.
Ed Vossi îşi scoase ochelarii. Era ud leoarcă, avea fata albă ca varul şi se lăsă moale în
scaun, abia luând în seamă activitatea din faţa lui, plasa grea de frânghie întinsă peste platforma de
aterizare care n-avea nici treizeci de metri în diametru.
- Iisuse, am coborât! Am coborât şi suntem teferi! Scragger lăsase motorul în ralanti. Nu era
nevoie să-l oprească de tot, căci era doar o scurtă oprire. Fredona "Waltzing Matilda", ceea ce i se
întâmpla doar când era foarte mulţumit. Puştiul se descurcase, îşi zise. Zburase ca focu'. Da' cât de
iute avea să-şi revină? Când zbori cu cineva întotdeauna e bine să ştii cât îl ţin zurgălăii.
Se întoarse şi ridică degetul mare către bărbatul care stătea pe scaunul cel mai din faţă al
cabinei, unul dintre inginerii francezi care venise să verifice echipamentul electric de pompare abia
instalat pe platformă. Restul pasagerilor aşteptară răbdători. Patru erau japonezi, oaspeţi ai
oficialităţilor franceze şi ai inginerilor de la EPF. Scragger nu se simţea în apele lui transportând
japonezi, căci îi răscoleau amintiri din zilele războiului, amintiri ale pierderilor australiene din
războiul din Pacific, miile de morţi în taberele de prizonieri japoneze şi la calea ferată birmaneză.
Mai degrabă crime, îşi spuse întunecat, îndreptându-şi atenţia către platformă.
Inginerul deschisese uşa şi îi ajuta pe muncitorii ucraineni să scoată cutiile din cala de
mărfuri. Era o vreme fierbinte şi umedă, enervantă, aerul mirosea greu a petrol ș i gaze. În carlingă
era înăbuşitor ca de obicei, umiditatea cumplită, dar Scragger se simţea confortabil.
Trase cu coada ochiului la Vossi, încă moale în scaunul lui, cu mâinile puse după ceafă,
încercând să-şi revină. E-un băiat bun, îşi zise Scragger, apoi vocea dominatoare din cabină, din
spatele lui, îi atrase atenț ia. Era Georges de Plessey, şeful oficialilor france? Responsabilul zonal al
EPF. Stătea pe braţul unuia din scaune, servind unul dintre nesfârşitele sale discursuri, de data asta
japonezelor. Mai bine lor decât mie, îşi spuse Scragger amuzat. Îl cunoştea pe Plessey de trei ani ș i
îi plăcea omul pentru meniurile franţuzeşti pe care le oferea şi pentru calitatea jocului său de bridge,
joc care le plăcea amândoura, dar nu şi pentru felul în care susţinea o conversaţie. Găzarii ăştia sunt
toţi la fel. N-are habar decât de petrol şi nici n-are chef de altceva şi, în ceea ce-i priveşte, tot restul
lumii nu-i pe Pământ decât ca să consumăm chestia asta şi să o plătim muncind până ne dă borşul
pe nas şi crăpăm; ba chiar şi atunci, cele mai multe dintre crematorii folosesc petrol. Fir-ar ai
dracului! Preţul la gaz a sărit la 14,8 barilul. Era 4,80 cu câţiva ani în urmă şi 1,80 doar cu alţi
câţiva ani înainte de asta. Afurisiţi tâlhari de drumul mare! Gaşca dracului - OPEC, Cele Şapte
Surori, ba şi găzarii din Marea Nordului.
54