James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

Era al doilea la comandă în contingentul S-G, fost pilot RAF, un bărbat atrăgător de
douăzeci şi opt de ani, cu ochi albaştri ca porumbele şi vorbind englezeşte cu un pronunţat accent de
Oxford.
Starke aruncă o privire către poarta principală, rămasă deschisă. Nici o schimbare. Era încă
bine păzită. Afară, cinci sute de săteni aşteptau încă, strânș i unul în celălalt ca să se încălzească. Se
întoarse din nou să privească clădirea. Nici aici nu se schimbase ceva. La etajul superior, unde îşi
avea biroul Peshadi, luminile erau în continuare aprinse.
- Aş da leafa pe-o lună să chibiţez şi eu pe-acolo, Freddy!
- Cum? Ce vrei să spui?
- Să ascult ce vorbesc Peshadi și
mullahul.
- Ah!
Ayre privi peste drum, la clădirea birourilor.
- Ştii, mă gândeam c-am încurcat-o când mizerabilii ăia au început să se caţăre pe gard. A
dracului treabă! Eram gata-gata să-mi iau picioarele la spinare, să dau drumul la morişca bătrânei
Nelly şi să-i zic adio lui Kublai Khan şi hoardelor sale tătare!
Chicoti că pentru el, imaginându-şi cum ar fi alergat până la elicopter.
- Desigur, adăugă sec, te-aş fi aşteptat, Duke.
Folosise porecla lui Starke, texan ca şi John Wayne, clădit la fel şi tot atât de chipeş ca
acesta. Starke râse.
- Mulţumesc, bătrâne! Dacă stau să mă gândesc, dacă ar fi dat buzna ăştia, aş fi ajuns
înaintea ta.
Colţurile ochilor lui albaştri se încreţiră şi zâmbi, apoi se întoarse înapoi către fereastră ca
să-şi ascundă îngrijorarea. Era a treia confruntare a personalului bazei cu gloata, întotdeauna
condusă de un mullah, fiecare înfruntare mai serioasă decât cea dinainte. Iar acum prima moarte
deliberată. Şi ce avea să mai urmeze? Această moarte avea să ducă la alta şi la alta şi la alta. Dacă
n-ar fi fost colonelul Peshadi, ar fi pornit şi alţi către poartă şi-ar fi fost împuşcaţi, şi-acum peste tot
prin jur ar fi fost răspândite cadavre. Oh! Peshadi ar fi învins de data asta. Dar curând el va fi cel
înfrânt, doar dacă nu reuşeşte să spulbere încăpăţânarea mullahului. Ca s-o facă, asta înseamnă să-l
ucidă pe Hussain. Nu poate să-l închidă: mulţimea s-ar călca în picioare ca să-l elibereze - iar dacă-l
ucide sau îl exilează, mulţimea o să-l calce pe el în picioare, aşa că s-a vârât într-un joc fără scăpare.
Ce-aş face eu? Nu ştiu!
Privi în jurul lui prin încăpere. Ofiţerii iranieni nu păreau îngrijoraţi. Îi cunoştea pe cei mai
mulţi dintre ei din vedere, pe nici unul mai îndeaproape. Deşi S-G împărţea această bază cu armata
de când fusese construită, în urmă cu vreo opt ani, avuseseră prea puţin de-a face cu militarii sau cu
personalul Forţelor Aeriene. De anul trecut, de când preluase comanda ca pilot şef, încercase să
extindă contactele lor cu restul bazei, dar fără succes. Iranienii îşi menţineau relaţiile doar între ei.
Asta e-n regulă, se gândi, e ţara lor. Dar tot ei o sfâşie şi noi suntem la mijloc şi acum
Manuela e aici. Fusese copleşit de fericire cu cinci zile în urmă văzându-şi soţia sosind cu
elicopterul - McIver n-avea încredere în drumuri - deşi fusese puţin supărat că ea reuşise să convingă
pe cineva dintr-un avion al lui British Airways care efectuase un zbor solitar şi reuşise să se
strecoare până la Teheran.
- La dracu', Manuela, eşti în pericol aici!
- Nu mai mult decât în Teheran, Conroe dragă. Insha'Allah, spusese ea zâmbitoare.
- Cum de l-ai convins pe Mac să te lase să vii aici?
- I-am zâmbit doar, dragule, şi i-am promis să mă urc în primul avion disponibil care sentoarce
în Anglia. Pân-atunci, dragule, hai în pat!
Zâmbi în sinea lui şi-şi lăsă gândurile să zboare. Era a treia oară când avea un contract în
Iran şi al cincilea an în S-G. Unsprezece ani buni, îşi zise. Mai întâi Aberdeen ș i Marea Nordului,
apoi Iran, Dubai şi Al Shargaz, chiar dincolo de Golf, şi apoi din nou Iran, unde plănuisem să
rămân. Cei mai buni ani, aici au fost. Dar nu şi acum. Iranul s-a schimbat din '73, când Şahul a
ridicat de patru ori preţul petrolului, de la un dolar la patru, sau pe-acolo! Pentru Iran e ca şi cum ai
socoti înainte şi după Iisus. Înainte erau binevoitori şi săritori, o plăcere să trăieşti printre ei şi să
lucrezi cu ei. După? Din ce în ce mai aroganţi, din ce în ce mai plini de ei din pricina necontenitelor
aluzii ale Şahului la "inerenta superioritate a iranienilor", datorată celor trei mii de ani de civilizaţie,
46