James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

De data aceasta comanda fu ascultată. Imediat. Îşi simţea sudoarea curgând pe spate şi inima
bătându-i nebuneşte în piept. Aruncă o privire cadavrului agăţat de sârma ghimpată, bucurându-se
pentru e! - nu murise tânărul ca un martir, cu numele lui Allah pe buze şi nu era el deci, deja în
Paradis? - apoi vorbi aspru în microfon:
- Voi trei... Da, voi trei! Ajutaţi-l pe mullah! Acum! într-o clipă, oamenii din afara gardului
către care arătase alergară să îndeplinească ordinul. Împunse furios cu degetul către câţiva soldaţi.
- Voi, deschideţi poarta! Tu, ia trupul de-acolo! Din nou i se dădu instantaneu ascultare. În
spatele lui, câteva grupuri de oameni începură să se mişte şi el urlă:
- Am spus RĂMÂNEȚ I PE LOC! PRIMUL CARE MIŞCĂ FĂRĂ COMANDA MEA E
MORT!
Toţi îngheţară. Toţi.
Peshadi aşteptă o clipă, aproape provocându-i, dar nu mişcă nimeni. Aruncă din nou o
privire către Hussain, pe care-l cunoştea foarte bine.
- Mullah, spuse cu voce coborâtă, te simţi bine? Stătea acum în spatele lui. Poarta era
deschisă. La câţiva metri mai în urmă, cei trei săteni aşteptau ca nişte stane de piatră. Hussain era
stăpânit de o monstruoasă durere de cap şi urechile îl dureau cumplit, dar putea auzi şi putea vedea
şi, deşi mâinile sale erau însângerate de ghimpii de sârmă, ştia că nu-i rănit şi nu era încă martir, aşa
cum aşteptase şi cum se rugase.
- Cer... spuse el slab, cer această... această bază în numele lui Khomeini!
- Ai să vii imediat în biroul meu, îl întrerupse colonelul, cu chipul aspru şi vocea severă. La
fel şi voi trei! Ca martori! O să stăm de vorbă, mullah! Eu am să te-ascult şi după aceea ai să măasculţi
tu pe mine!
Dădu drumul din nou amplificatorului şi explică ce-avea de gând să facă, cu o voce şi mai
aspră, cuvintele stârnind ecouri, despicând noaptea.
- El şi cu mine o să stăm de vorbă. O să discutăm paşnic şi apoi mullahul se va întoarce la
moschee şi voi toţi vă veţi întoarce la casele voastre să vă rugaţi. Poarta va rămâne deschisă. Poarta
va fi păzită de soldaţii mei şi de tancurile mele şi, pe Allah şi Profetul Său, fie numele Lui lăudat,
dacă vreunul dintre voi trece de poartă nechemat sau încearcă să sară gardul, soldaţii mei or să-l
ucidă. Dacă mai mulţi de douăzeci dintre voi daţi buzna în unitatea mea, am să-mi conduc tancurile
în satele voastre şi am să vă ard casele, cu voi înăuntrul lor! Trăiască Şahul!
Se întoarse pe călcâie şi se depărtă cu paşi mari, urmat încet de către mullah şi de cei trei
săteni înspăimântaţi. Nimeni altcineva nu mişcă. Pe veranda popotei ofiţerilor, căpitanul Conroe
Starke, comandantul grupului companiei S-G, oftă.
- Sfinte Iisuse Christoase! murmură cu neţărmurită admiraţie, fără să se adreseze cuiva
anume. Ce cojones!
Ora 5.21, dimineaţa. Starke stătea la fereastra popotei ofiţerilor, privind peste drum, la
clădirea în care se afla biroul lui Peshadi. Mullahul nu ieşise încă. Aici, în holul principal al popotei,
era foarte frig. Freddy Ayre se cufundă şi mai adânc în scaunul pliant de pânză, trăgându-şi scurta
de zbor mai strâns în jurul lui, şi privi în sus la înaltul texan ce se legăna încet pe călcâie.
- La ce te gândeşti? întrebă îngrijorat, înăbuşindu-şi un căscat.
- Mă gândesc că peste exact o oră o să răsară soarele, amice! răspunse Starke absent.
Purta şi el o scurtă de zbor şi cizme de pilotaj îmblănite. Cei doi piloţi se aflau lângă
fereastra din colţ a unei încăperi de la primul etaj, de unde se putea vedea cea mai mare parte a
unităţii. Prin cameră erau împrăştiaţi o duzină de ofiţeri superiori iranieni cărora li se spusese, de
asemenea, să rămână acolo. Cei mai mulţi adormiseră în scaunele pliante, zgribuliţi în scurtele de
zbor sau în mantalele militare, căci încălzirea din întreaga unitate era oprită de săptămâni, ca să se
economisească combustibil. Câteva ordonanţe obosite, îmbrăcate în mantale, curăţau ultimele
resturi de la petrecerea pe care sosirea mulţimii o întrerupsese.
- Mă simt stors, tu nu?
- Nu încă! Da' cum se face că-ntotdeauna nimeresc de serviciu în zilele importante sau de
sărbători, Freddy?
- Este privilegiul şefului Fără-de-Teamă, bătrâne, spuse Ayre, dă un bun exemplu trupei.
45