James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Ce? gâfâi el către Lochart, cu măruntaiele arzîndu-1.
- Sigur, mai bine să aruncăm o privire, să verificăm, spuse Lochart grăbit, nemulţumit că nu
putea avea controlul aparatului. Am auzit ceva.
- Şi eu, da' cum stăm cu patinele, ar putea fi rupte?
- Ţine-l din elice. Am să ies afară să verific şi dacă totul e-n regulă, îl pui jos şi o să arunc
iute o privire. E mai sigur, numai Dumnezeu ştie dacă gloanţele n-au rupt conducta de ulei sau
vreun cablu.
Lochart îl văzu pe Scot luându-şi ochii de la lumini ca să arunce o privire pasagerilor săi.
- Dă-i dracului, pentru Dumnezeu! Mă ocup eu de ei, spuse tăios. Concentrează-te la
aterizare!
Îl văzu pe celălalt roşind, dar supunându-se, apoi, încercând să-şi stăpânească brusc
ameţeala, se întoarse; aşteptându-se să vadă stropi de sânge şi măruntaie împrăştiate peste tot şi pe
cineva urlând, urlete înecate de zgomotul motoarelor, ştiind că n-ar fi putut face nimic până când nar
fi ajuns la loc sigur şi ar fi aterizat, întotdeauna prima datorie fiind să aterizeze în siguranţă.
Spre nemăsurata lui uşurare, cei trei bărbaţi de pe locurile din spate, doi mecanici şi-un alt
pilot, păreau neatinşi, deşi erau cu toţii răvăşiţi, iar Jordan, mecanicul aşezat chiar în spatele lui
Scot, era alb la faţă şi se ţinea de cap cu amândouă mâinile. Le întoarse spatele.
Se aflau cam la cincisprezece metri acum, apropiin-du-se corect şi repede. Suprafaţa
luminişului era curată, albă şi netedă, fără ca vreo tufă de iarbă să-şi arate creştetul prin zăpada
groasă, troienită către margini. Părea o alegere bună. Era îndeajuns loc de manevră şi aterizare. Dar
cum poţi aprecia adâncimea zăpezii şi forma ascunsă a solului de sub ea? Lochart ştia ce ar fi făcut
dacă ar fi avut el comenzile. Dar nu le avea, nu el era căpitanul, deşi era mai în vârstă.
- E în regulă acolo, în spate, Scot.
- Mulţumesc, Doamne, pentru asta. Eşti gata să ieşi?
- Cum ţi se pare suprafaţa?
Scot sesiză îngrijorarea din glasul lui Lochart. Abandonă brusc manevrele de coborâre, mări
puterea motorului şi rămase suspendat în aer. Christoase, îşi zise, întrând aproape în panică din
pricina prostiei lui, dacă Tom nu m-ar fi atenţionat, aş fi coborât acolo şi doar Dumnezeu ştie cât de
adâncă poate fi zăpada, sau ce-i sub ea! Stabiliza aparatul la vreo treizeci de metri şi cercetă coasta
muntelui.
- Mulţumesc, Tom! Ce zici de locul ăla?
Noul luminiş, aflat la câteva sute de metri depărtare de partea cealaltă a văii, era mai mic,
mai jos, cu o cale bună de scăpare în caz că se ivea nevoia, şi apărat de vânt. Solul era aproape curat
de zăpadă, denivelat, dar satisfăcător.
- Îmi pare mai bine acolo.
- Şi mie!
Lochart îşi trase una dintre căşti într-o parte şi privi înapoi.
- Hei, Jean-Luc, strigă peste zgomotul motoarelor, e-n regulă?
- Da! Am auzit ceva.
- Şi noi! Jordan, cu tine cum e?
- Sigur că şi io-s întreg, ce Dumnezeu, strigă Jordan acru. Era un australian înalt, vânos şi
scutura capul ca un câine. Numa' că m-am dat al dracului cu capul de pereţi, ce porcărie, nu?
Blestemate de gloanţe, ce porcărie! Cică Scot zicea că lucrurile o să meargă afurisit de bine de-acu',
că afurisitu' de Şah a şters-o şi s-a-ntors afurisim' de Khomeini. Mai bine? Uite că blestemaţii trag
în noi! Asta n-au făcut-o pân' acu'. Ce porcăria dracului se-ntâmplă?
- De unde dracu' să ştiu eu? Poate-i vreun ţicnit, fericit că are o puşcă. Ţineţi-vă bine, am de
gând să arunc o privire. Dacă patinele-s în regulă, ne aşezăm jos şi tu şi cu Rod puteţi să faceţi o
verificare.
- Cum stăm cu porcăria aia de presiune la ulei? strigă Jordan.
- E pe verde!
Lochart se sprijini de spătar, aruncând automat o privire cadranelor, luminişului, cerului, la stânga,
la dreapta, în sus şi în jos. Coborau uşor şi mai aveau încă şaizeci de metri. Îl auzi în căşti pe
Gavallan fredonând fals.
- Te-ai descurcat foarte bine, Scot.
4