James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Repetă, Kowiss.
- Repet, căpit...arke a răsp..bărilor komi... sa...
- Te aud unu pe cinci. Încearcă din nou la nouă dimineaţa, sau mai bine o să rămân aici până
târziu şi o să încerc în jur de unsprezece.
- Înţeleg...târziu... unsprezece noaptea.
- Da. În jur de unsprezece noaptea.
- Căpitan... Lochart şi Jean-Luc..Zagros...bine. Restul transmisiei fusese incomprehensibil.
Se aşezase pe scaun şi începuse să aştepte. Aşteptând, aţipise puţin, citise puţin şi-acum, aşezat
lângă telex, aruncă din nou o privire la ceas. 10,30.
- Îndată ce termin cu chestia asta, o să chem Kowiss-ul, spuse cu glas tare.
Isprăvi atent telexul pentru soţia sa, adăugând pentru Manuela că totul e în ordine la Kowiss.
Este, îşi zise, câtă vreme Starke s-a întors înapoi şi e teafăr şi toţi băieţii sunt teferi. Strecură banda
perforată în cititorul de bandă, formă numărul pentru Al Shargaz, aşteptă interminabil răspunsul,
apoi apăsă butonul de transmisie. Banda şerpui în suportul ei. Încă o aşteptare lungă, dar codul de
recepţie al Al Shargazului îi parveni în cele din urmă.
- Bun!
Se ridică şi se întinse. În sertarul mesei se aflau pilulele și
o luă pe a doua din acea zi.
- Afurisită tensiune! mormăi.
Avusese tensiunea şaisprezece cu unsprezece la ultimul control medical. Pastilele o
aduseseră până la un confortabil treisprezece cu opt.
- Da' ascultă, Mac, asta nu-nseamnă că poţi să dai pe gât whisky, vin, ouă şi frişca.
Colesterolul tău e...
- Ce afurisit de whisky şi frişca? Pentru Dumnezeu, Doc aici suntem în Iran!
Îşi aminti cât de nervos fusese şi, când Genny întrebase "Cum a fost?", răspunsese:
- Grozav, mai bine decât ultima dată şi nu mă mai cicăli atât! La dracu', nu pot să fac nimic
în plus faţă de ce fac deja, dar sigur că mi-ar prinde bine un whisky mare (cu sifon şi gheaţă şi dupaia
încă unul!
În seif se găsea mai întotdeauna o sticlă, iar în micul frigider - gheaţă şi sifon.. Acum nu mai
era nici urmă. Rezervele erau pe zero. Îşi făcu o cană cu ceai. Ce-o fi cu Karim şi HBC? O să mă
gândesc la asta mai târziu, acum e unsprezece noaptea.
- Kowiss, aici Teheranul, mă auziţi?
Răbdător, chemă şi rechemă, apoi se opri. Peste un sfert de oră încercă din nou. Nici un
contact.
-Trebuie să fie furtuna, spuse, pierzându-şi răbdarea. La dracii', încerc de-acasă!
Îşi puse paltonul şi urcă scara în spirală pe acoperiş, ca să verifice nivelul combustibilului
din generator. Noaptea era foarte întunecoasă şi tăcută, rar de tot câte-un foc de armă, iar cele care
se-auzeau erau atenuate de ninsoare. Nu vedea pe nicăieri nici o urmă de lumină. Zăpada încă mai
cădea alene, se depuseseră aproape doisprezece centimetri din zori; o şterse de pe faţă şi lumină
indicatorul cu lanterna. Nivelul combustibilului era în regulă, dar ar trebui să facă cumva rost de
câteva kilograme în următoarele câteva zile. Drăcia dracului, ce-o fi cu HBC? Dacă Karim ar putea
să facă rost de registru şi registrul ar putea fi distrus, n-ar mai rămâne nici o urmă. Nu-i aşa? Da.
Dar cum rămâne cu alimentarea la Isfahan? Pierdut în gânduri, se întoarse, încuie şi, folosind
lanterna ca să-şi lumineze drumul, o porni în jos pe scări cele cinci etaje. Nu auzi telexul trezit la
viaţă în spatele lui.
În garaj se duse până la maşină şi-o descuie. Inima îi tresări când văzu apropiindu-se o
siluetă înaltă. SAVAK şi HBC îi apărură brusc în minte. Aproape scăpă lanterna din mână. Dar
bărbatul era Armstrong, într-un impermeabil închis la culoare şi cu pălărie neagră.
- Iartă-mă, căpitane McIver, n-am vrut sa te sperii.
- Ei bine, ai reuşit, spuse el furios, cu inima încă bătând să-i spargă pieptul. De ce dracu' nu
te-anunţi şi nu vii sus, în birou, în loc să te-ascunzi în afurisitele astea de umbre, ca un afurisit de
răufăcător?
- S-ar putea să mai ai şi alţi vizitatori. Am văzut unul ieşind, aşa că m-am gândit c-ar fi mai
bine s-aştept. Iartă-mă. Te rog, coboară lumina lanternei.
374