James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA
James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA
Afară, dinspre liziera pădurii nu răzbătea nici un zgomot, cerul nopţii era lipsit de nori, stelele străluceau, zăpada era neînchipuit de curată. Singurul drum printre munţi se afla la opt sute de metri mai departe. Drumul îşi răsucea meandrele spre nord-vest, către oraşul Tabriz, aflat la şaisprezece kilometri mai departe de acolo către nord, spre graniţa sovietică, aflată şi ea la încă vreo câţiva kilometri. Către sud-est, se încolăcea peste munţi, ca să ajungă în cele din urmă la Teheranul aflat la opt sute cincizeci de kilometri distanţă. Baza Tabriz Unu servea ca locuinţă pentru doi piloţi - celălalt se afla acum în concediu, în Anglia -, doi mecanici englezi, restul iranieni: doi bucătari, opt zilieri, un operator radio şi un administrator. Dincolo de deal se afla satul Abu-Mard, iar jos, în vale, fabrica de pastă celulozică, proprietate a Iran-Timber, compania care deţinea monopolul forestier şi pe care ei o deserveau sub contract. Elicopterul JR 212 ducea în pădure tăietori de lemne şi echipament, ajuta la ridicarea campamentelor şi la trasarea celor câteva drumuri care puteau fi tăiate, apoi asigura deservirea cu echipe de schimb şi echipament şi transporta răniţi. Pentru mulţi din acele tabere izolate, elicopterul era singura lor legătură cu lumea de afară şi piloţii erau veneraţi. Erikki iubea într-atât viaţa şi pământul de acolo, atât de asemănătoare cu Finlanda, încât, uneori, îşi închipuia că se află din nou acasă. Sauna desăvârşea totul. Micuţa construcţie cu două încăperi era aşezată în spatele cabanei, ferită de vederea celorlalte clădiri şi construită tradiţional, avea licheni între bârne pentru izolaţie, iar focul de lemne care încălzea pietrele era bine aerat. Unele dintre pietre, stratul de deasupra, le adusese chiar din Finlanda. Le pescuise bunicul său de pe fundul unui lac, de unde proveneau cele mai bune pietre de saună, şi i le dăduse când fusese ultima dată acasă, în urmă cu unsprezece luni. - Ia-le, fiule, şi odată cu ele, aşa cum se cuvine, un tonto bun pentru o saună finlandeză (mic spiriduş cafeniu care este spiritul unei saune), deşi de ce vrei tu să te căsătoreşti cu una dintre străinele alea, şi nu cu una din neamul tău, crede-mă, nu înţeleg! - Când ai s-o vezi, bunicule, ai s-o venerezi şi dumneata. Are ochi verzi-albăstrui şi un păr negru-negru şi... - Dac-o să-ţi dăruiască mulţi fii... ei bine, atunci o să vedem. Un bărbat grozav, ca tine, trebuia de mult timp să fie însurat. Dar cu o străină? Spui că e învăţătoare? - E membră a Corpului învăţătorilor Iranieni - oameni tineri, bărbaţi şi femei, care s-au oferit voluntar să servească statul şi care merg din sat în sat ca să-i înveţe pe oameni şi pe copii să scrie şi să citească. Mai mult pe copii. Şahul şi împărăteasa au organizat acest Corp cu câţiva ani în urmă şi Azadeh li s-a alăturat când a împlinit douăzeci şi unu de ani. Vine din Tabriz, unde lucrez eu, şi predă în satul nostru, într-o şcoală încropită de săteni. Mă întâlnesc cu ea de şapte luni şi trei zile. Când am văzut-o prima dată avea douăzeci şi patru de ani. Erikki se încălzi amintindu-şi de primele clipe în care o văzuse, atât de cochetă în uniforma ei, cu părul revărsându-se pe umeri, aşezată într-o poiană din pădure înconjurata de copii, apoi chipul ei ridicându-se spre el zâmbitor, şi mirarea din ochii ei la vederea dimensiunilor sale. Ştiuse de îndată că aceasta era femeia pe care o aşteptase toată viaţa. El avea treizeci şi şase de ani. - Ah, se gândi privind-o leneş, binecuvântând încă o dată spiritul pădurii care îl condusese în poiana aceea încă trei luni de lucru, apoi două luni de concediu. O să fie minunat să-i pot arăta Suomi - Finlanda. - E timpul, Azadeh, draga mea, spuse. - Nu, Erikki, nu încă, nu încă! rosti ea pe jumătate adormita, ameţită - de căldură, nu de alcool, pentru că ea nu bea. Te rog, Erikki, nu! - Prea multă căldură nu-ţi face bine, spuse el ferm, întotdeauna foloseau engleza când vorbeau între ei, deşi ea putea conversa fluent în rusă, căci mama ei fusese pe jumătate georgiană, provenind dintr-o zonă de graniţă unde era util şi înţelept să fii bilingv. Vorbea, de asemenea, turca, limba cea mai folosită în această parte a Iranului - Azerbaidjan şi, desigur, farsi. Cu excepţia câtorva cuvinte, el nu vorbea farsi sau turceşte. Împăcat cu sine şi cu lumea, se ridică şi-şi şterse sudoarea, apoi se aplecă peste ea şi o sărută. Îl sărută la rândul ei, înfiorându-se când mâinile lui o căutară, întinzându-şi braţele ca un răspuns. 36
- Eşti rău, Erikki, spuse, apoi se întinse în toată splendoarea ei. - Gata? - Da! Se agăţă de el, iar bărbatul o ridică cu uşurinţă în braţe, apoi o scoase din saună în vestiar, deschise uşa şi ieşi în aerul îngheţat. Frigul o izbi, tăindu-i respiraţia, făcând-o să se ghemuiască la pieptul lui, iar el ridică zăpadă în pumni şi începu să o frece, făcând-o să simtă înţepături pe tot trupul şi pielea să-i ardă, dar deloc dureros. În câteva secunde simţi o ciudată şi plăcută căldură radiind în ea şi din ea. Îi trebuise o iarnă întreagă să se obişnuiască cu baia de zăpadă după fierbinţeala dinăuntru. Acum, fără ea baia de aburi era neterminată. Făcu la iuţeală acelaşi lucru pentru el, apoi alergă veselă înapoi la căldură, lăsându-l să se rostogolească şi să zburde în zăpadă vreme de alte câteva secunde. Erikki nu observase grupul de bărbaţi şi mullahul ce stăteau scandalizaţi pe o ridicătură, la cincizeci de metri mai departe, pe jumătate ascunşi de copacii de lângă cărare. Îi văzu abia când închidea uşa. Îl inundă un val de furie. Trânti uşa. - Afară sunt nişte săteni! Cred că ne-au privit. Toată lumea ştie că aici suntem în afara domeniului satului! Ea era la fel de furioasă şi se îmbrăcară grăbiţi. Îşi trase cizmele de blană şi puloverul gros şi pantalonii, înşfacă toporul uriaş şi se repezi afară. Bărbaţii se aflau încă acolo şi se repezi asupra lor răcnind, cu toporul ridicat. Ei se împrăştiară, apoi unul dintre ei ridică puşca mitralieră şi slobozi în aer o rafală care stârni ecouri în munţi, apoi o îndreptă către pieptul lui. Erikki încremeni, iar mânia i se topi ca suflată de vânt. Nu mai fusese niciodată ameninţat cu arma. - Pune jos topor, spuse omul într-o engleză poticnită, sau eu ucid pe tine. Erikki ezită. În clipa aceea, Azadeh se repezi între ei şi izbi puşca, depărtând-o, strigând în turceşte: - Cum îndrăzneşti să vii aici?! Cum îndrăzneşti să porţi arme?! Ce sunteţi, bandiţi?! Acesta e pământul nostru! Ieşiţi de pe pământul nostru sau am să vă trimit în temniţă! Se înfăşurase peste rochie cu haina ei groasă de blană, dar tremura de mânie. - Acesta este pământul poporului, spuse mullahul iritat, ţinându-se la distanţă. Acoperă-ţi părul, femeie. Acoperă-ţi ... - Cine eşti tu, mullahule? Nu eşti din satul meu. Cine eşti? - Sunt Mahmud, mullahul moscheii Hajsta din Tabriz. Nu unul dintre lacheii tăi, spuse el furios, sărind într-o parte când Erikki se repezi să-l înşface. Bărbatul cu arma rămase descumpănit, dar un altul, aflat la o distanţă sigură, trase piedica. - În numele lui Allah şi-al Profetului, opreşte porcul străin sau vă trimit pe amândoi în Iadul pe care-l meritaţi! - Erikki, aşteaptă! Lasă câinii ăştia în seama mea! strigă Azadeh în engleză, apoi se răsti: Ce căutaţi aici? Acesta este pământul nostru, pământul tatălui meu, Abdullah Han, Han al Gorgonilor, neam din neamul Qajarilor, care au domnit aici de veacuri. Ochii ei se obişnuiseră acum cu întunericul şi îi putu cerceta. Erau zece cu toţii, toţi tineri, toţi înarmaţi, toţi străini de acele locuri, cu excepţia unuia - Kalandanil, şeful satului lor. - Kalandar, cum îndrăzneşti să vii aici? - Îmi pare rău, înălţimea voastră, spuse el cu voce rugătoare, dar mullahul a spus că trebuie să-l aduc aici pe cărarea asta şi nu pe drumul mare şi deci... - Ce vrei, parazitule? întrebă ea, întorcându-se către mullah. - Respectă-mă, femeie, spuse acesta şi mai mânios. În curând noi o să poruncim aici. Coranul are legi pentru goliciune şi pentru purtări deşănţate: biciul şi pietrele. - Coranul are legi pentru încălcarea proprietăţii şi pentru bandiţi şi pentru ameninţarea oamenilor paşnici şi pentru cei ce se răscoală împotriva conducătorilor şi stăpânilor lor legiuiţi. Nu sunt unul dintre analfabeţii tăi înspăimântaţi! Ştiu ce eşti şi ce-ai fost întotdeauna: parazitul satelor şi al oamenilor. Ce vrei? Dinspre bază se apropiau grăbiţi oameni cu lanterne. În fruntea lor, cu ochii încă înceţoşaţi de somn, se aflau cei doi ingineri, Dibble şi Arberry, urmaţi prudent de Ali Dayati. Toţi erau ciufuliţi, îmbrăcaţi în grabă şi îngrijoraţi. - Ce se-ntâmplă? întrebă Dayati, încercând să desluşească ceva în întuneric prin lentilele groase ale ochelarilor. 37
- Page 1 and 2: JAMES CLAVELL VÂRTEJUL CUPRINS Car
- Page 3 and 4: Ţâşni în picioare, înşfacă a
- Page 5 and 6: - Pe dracu', spuse bărbatul mai t
- Page 7 and 8: Râseseră toţi - Jean-Luc era un
- Page 9 and 10: Nasiri era omul de legătură cu pa
- Page 11 and 12: - Nu e necesară aprobarea ta, spus
- Page 13 and 14: - Salut, Liz, spuse. Liz Chen, secr
- Page 15 and 16: - Callaghan e al dracului de înţe
- Page 17 and 18: dintre ale noastre, două de fapt,
- Page 19 and 20: Genny se duse după sticla de whisk
- Page 21 and 22: - Pentru mahomedani este, Mac, azi,
- Page 23 and 24: - Câţi cetăţeni britanici aveţ
- Page 25 and 26: Petikin încerca să cheme Bandar-e
- Page 27 and 28: Javadeh plecase din Iran, cu toată
- Page 29 and 30: McIver îi istorisi lui Petikin cam
- Page 31 and 32: vreau să ajungi la Teheran... Ascu
- Page 33 and 34: vreme singură, când îţi doreşt
- Page 35: - Ce te necăjeşte, dragă? Totul
- Page 39 and 40: cuviinţe şi ale modestiei! Târfa
- Page 41 and 42: odată va veni ziua socotelii cu so
- Page 43 and 44: - N-ai de ce să te-ngrijorezi, dra
- Page 45 and 46: De data aceasta comanda fu ascultat
- Page 47 and 48: şi a proiectelor lui potrivit căr
- Page 49 and 50: Ochii hotărâţi, de oţel, nu se
- Page 51 and 52: eu nu pot să îngădui unuia dintr
- Page 53 and 54: - Ce ţi s-a năzărit, Scrag? - Ţ
- Page 55 and 56: - Toate aceste platforme se sprijin
- Page 57 and 58: Putrezi-i-ar oasele cu invenţia ai
- Page 59 and 60: Lui Scrag îi trebuiră câteva sec
- Page 61 and 62: Războiul Mondial a fost acum un mi
- Page 63 and 64: - Dar e... - E unul dintre cei mai
- Page 65 and 66: împărat, împotriva duşmanului,
- Page 67 and 68: Cei doi tineri de sub podeţ deschi
- Page 69 and 70: - Nu-i în firea lui Duke Starke s
- Page 71 and 72: - Eu sunt. Rudi se smulse din mâin
- Page 73 and 74: Rudi aşteptă. Zataki nu ştia ce
- Page 75 and 76: - Tabriz Unu, HFC de la Teheran! M
- Page 77 and 78: - Aşa-i! Petikin nu mai văzuse vr
- Page 79 and 80: semiîntuneric, printre troienele d
- Page 81 and 82: - Da, şi îmi lipseşte râsul foa
- Page 83 and 84: - Acesta este cortul conducătorulu
- Page 85 and 86: - Nu mă-ncred, spuse simplu Hussai
- Eşti rău, Erikki, spuse, apoi se întinse în toată splendoarea ei.<br />
- Gata?<br />
- Da!<br />
Se agăţă de el, iar bărbatul o ridică cu uşurinţă în braţe, apoi o scoase din saună în vestiar,<br />
deschise uşa şi ieşi în aerul îngheţat. Frigul o izbi, tăindu-i respiraţia, făcând-o să se ghemuiască la<br />
pieptul lui, iar el ridică zăpadă în pumni şi începu să o frece, făcând-o să simtă înţepături pe tot<br />
trupul şi pielea să-i ardă, dar deloc dureros. În câteva secunde simţi o ciudată şi plăcută căldură<br />
radiind în ea şi din ea. Îi trebuise o iarnă întreagă să se obişnuiască cu baia de zăpadă după<br />
fierbinţeala dinăuntru. Acum, fără ea baia de aburi era neterminată. Făcu la iuţeală acelaşi lucru<br />
pentru el, apoi alergă veselă înapoi la căldură, lăsându-l să se rostogolească şi să zburde în zăpadă<br />
vreme de alte câteva secunde. Erikki nu observase grupul de bărbaţi şi mullahul ce stăteau scandalizaţi<br />
pe o ridicătură, la cincizeci de metri mai departe, pe jumătate ascunşi de copacii de lângă<br />
cărare. Îi văzu abia când închidea uşa. Îl inundă un val de furie. Trânti uşa.<br />
- Afară sunt nişte săteni! Cred că ne-au privit. Toată lumea ştie că aici suntem în afara<br />
domeniului satului!<br />
Ea era la fel de furioasă şi se îmbrăcară grăbiţi. Îşi trase cizmele de blană şi puloverul gros şi<br />
pantalonii, înşfacă toporul uriaş şi se repezi afară. Bărbaţii se aflau încă acolo şi se repezi asupra lor<br />
răcnind, cu toporul ridicat. Ei se împrăştiară, apoi unul dintre ei ridică puşca mitralieră şi slobozi în<br />
aer o rafală care stârni ecouri în munţi, apoi o îndreptă către pieptul lui. Erikki încremeni, iar mânia<br />
i se topi ca suflată de vânt. Nu mai fusese niciodată ameninţat cu arma.<br />
- Pune jos topor, spuse omul într-o engleză poticnită, sau eu ucid pe tine.<br />
Erikki ezită. În clipa aceea, Azadeh se repezi între ei şi izbi puşca, depărtând-o, strigând în<br />
turceşte:<br />
- Cum îndrăzneşti să vii aici?! Cum îndrăzneşti să porţi arme?! Ce sunteţi, bandiţi?! Acesta e<br />
pământul nostru! Ieşiţi de pe pământul nostru sau am să vă trimit în temniţă!<br />
Se înfăşurase peste rochie cu haina ei groasă de blană, dar tremura de mânie.<br />
- Acesta este pământul poporului, spuse mullahul iritat, ţinându-se la distanţă. Acoperă-ţi<br />
părul, femeie. Acoperă-ţi ...<br />
- Cine eşti tu, mullahule? Nu eşti din satul meu. Cine eşti?<br />
- Sunt Mahmud, mullahul moscheii Hajsta din Tabriz. Nu unul dintre lacheii tăi, spuse el<br />
furios, sărind într-o parte când Erikki se repezi să-l înşface. Bărbatul cu arma rămase descumpănit,<br />
dar un altul, aflat la o distanţă sigură, trase piedica.<br />
- În numele lui Allah şi-al Profetului, opreşte porcul străin sau vă trimit pe amândoi în Iadul<br />
pe care-l meritaţi!<br />
- Erikki, aşteaptă! Lasă câinii ăştia în seama mea! strigă Azadeh în engleză, apoi se răsti: Ce<br />
căutaţi aici? Acesta este pământul nostru, pământul tatălui meu, Abdullah Han, Han al Gorgonilor,<br />
neam din neamul Qajarilor, care au domnit aici de veacuri.<br />
Ochii ei se obişnuiseră acum cu întunericul şi îi putu cerceta. Erau zece cu toţii, toţi tineri,<br />
toţi înarmaţi, toţi străini de acele locuri, cu excepţia unuia - Kalandanil, şeful satului lor.<br />
- Kalandar, cum îndrăzneşti să vii aici?<br />
- Îmi pare rău, înălţimea voastră, spuse el cu voce rugătoare, dar mullahul a spus că trebuie<br />
să-l aduc aici pe cărarea asta şi nu pe drumul mare şi deci...<br />
- Ce vrei, parazitule? întrebă ea, întorcându-se către mullah.<br />
- Respectă-mă, femeie, spuse acesta şi mai mânios. În curând noi o să poruncim aici.<br />
Coranul are legi pentru goliciune şi pentru purtări deşănţate: biciul şi pietrele.<br />
- Coranul are legi pentru încălcarea proprietăţii şi pentru bandiţi şi pentru ameninţarea<br />
oamenilor paşnici şi pentru cei ce se răscoală împotriva conducătorilor şi stăpânilor lor legiuiţi. Nu<br />
sunt unul dintre analfabeţii tăi înspăimântaţi! Ştiu ce eşti şi ce-ai fost întotdeauna: parazitul satelor<br />
şi al oamenilor. Ce vrei?<br />
Dinspre bază se apropiau grăbiţi oameni cu lanterne. În fruntea lor, cu ochii încă înceţoşaţi<br />
de somn, se aflau cei doi ingineri, Dibble şi Arberry, urmaţi prudent de Ali Dayati. Toţi erau<br />
ciufuliţi, îmbrăcaţi în grabă şi îngrijoraţi.<br />
- Ce se-ntâmplă? întrebă Dayati, încercând să desluşească ceva în întuneric prin lentilele<br />
groase ale ochelarilor.<br />
37
Change language