James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Dacă vă forţează să plecaţi, va trebui să evacuăm. O să trebuiască să ne duci până la
Shiraz. Sediul companiei noastre e acolo. Pot să ne ţină sau să ne trimită acasă până când o să ni se
permită să ne întoarcem. Madonna, ar fi de închis unsprezece baze în schimburi duble.
- Am putea folosi amândouă elicopterele mari. Nu-ţi face griji!
- Ba-mi fac griji cu duiumul, Tom!
Sera arăta într-adevăr foarte îngrijorat.
- N-avem cum să-nchidem şi să scoatem oamenii de-aici în patruzeci şi opt de ore. Sub nici
o formă!
- Poate că n-o să fie necesar. Să sperăm. Hai!
Lochart se ridică.
- Dacă va trebui să evacuăm, cea mai mare parte a oamenilor or să sară în sus de bucurie. Nau
fost schimbaţi de săptămâni şi toţi trebuiau să plece de mult.
Sera se ridică şi el şi privi pe fereastră. Se putea vedea soarele după-amiezei sclipind pe
crestele de deasupra sondei Bellissima.
- Ai auzit ce treabă bună au făcut Scot cu Pietro?
- Da. Flăcăii îi spun Pietro Bombardierul acum. Îmi pare rău de Mario Guineppa.
- Che sora sarai, Doctorii sunt toţi stronzo - trecuse printr-un control abia luna trecută. Era
perfect. Stronzo!
Italianul se uită la el cercetător.
- Ce se-ntâmplă, Tom?
- Nimic.
- Cum a fost la Teheran?
- Nu prea bine.
- Ţi-a zis Scot ceva ce eu nu ştiu?
- Dacă există vreun motiv pentru ordinul komitehului! Nu, nu mi-a zis. Poate pot scoate
ceva de la Nitchak Han. Lochart îi strânse mâna şi plecă. Odată ridicat în aer, se gândi la povestea
pe care i-o spusese Scot lui Jean-Luc şi Jesper despre ce se-ntâmplase în sat după ce komitehul îl
condamnase pe Nitchak Han la moarte.
- În momentul în care l-au scos pe Nitchak Han din clădirea şcolii şi-am rămas singur, m-am
strecurat în pădure cât de tiptil am fost în stare. Câteva minute mai târziu am auzit o groază de
focuri de arme şi-am şters-o înapoi la bază cât de repede am putut. Trebuie să recunosc că aproape
mă scăpasem pe mine. Mi-a luat o bună bucată de vreme. Afurisita de zăpadă s-a aşternut în unele
locuri în troiene de trei metri. Nu multă vreme după ce m-am întors, au venit bătrânul Nitchak Han,
mullahul şi unul dintre săteni. Pentru Dumnezeu, eram atât de uşurat. Eram sigur că Nitchak Han şi
mullahul fuseseră ucişi şi cred că şi ei erau la fel de uşuraţi, pentru că s-au holbat la mine să le iasă
ochii din cap, crezându-mă şi pe mine mort.
- De ce? întrebase Tom.
- Nitchak Han spune că, chiar înainte ca komitehul să plece, dăduseră foc clădirii şcolii,
crezându-mă pe mine încă înăuntru. Au spus că au poruncit ca toţi străinii să plece din Zagros.
Toată lumea, în special noi cu elicopterele noastre, până mâine noapte.
Lochart privea terenul de dedesubt. Nu era încă departe de bază, iar satul se afla în
apropiere. Soarele după-amiezei aluneca în jos către orizont, strecurându-se în spatele munţilor. Era
îndeajuns de multă lumină, dar lipsea căldura soarelui care să-i încălzească. Chiar înainte de a pleca
cu Jesper la sonda Rosa, nefiind nimeni în preajmă, Scot îi spusese ce se-ntâmplase de fapt.
- Am văzut totul, Tom. N-am fugit când am spus c-am făcut-o. N-am îndrăznit să spun
nimănui, dar am privit din şcoală pe fereastră. Mi-era frică de moarte, ca dracu' şi-am văzut totul. Sa
petrecut atât de repede. Doamne, s-o fi văzut pe nevasta bătrânului Nitchak Han cu carabina, şi
dup-aia să-mi povesteşti despre tigroaice. Şi tare! A împuşcat unul din Gărzile Verzi în burtă, 1-a
lăsat să ţipe ceva şi bang! 1-a terminat. Pun pariu că ea a fost cea care 1-a împuşcat pe primul
ticălos, şeful, ori cine dracu' o fi fost ăsta. N-am văzut în viaţa mea o asemenea femeie! N-am crezut
vreodată c-ar exista aşa ceva.
- Şi Nasiri?
- Nasiri n-a avut nici o şansă. A fugit şi l-au împuşcat. Sunt sigur că l-au împuşcat, pentru că
era martor şi nu din sat. Asta mi-a pus mintea şi picioarele la lucru şi m-am strecurat pe fereastră
355