James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

echinul apăru din senin şi începu să se rotească în jurul lor. Gărzile Verzi începură să tragă şi în
înfierbântarea lor unul căzu peste bord. Scragger reuşi să pună mâna pe arma acestuia şi începu să
tragă asupra rechinului care ţâşnise spre omul înţepenit de spaimă, rămas în picioare în apa puţin
adâncă. Gloanţele trecură prin capul rechinului, prin ochi şi, deşi rechinul era mort, nu voia s-o
creadă, continuând să se rostogolească şi să se zvârcolească clămpănind din fălci şi lovind din
coadă, apoi se scufundă după pradă, dar, lipsit de miros şi vedere, greşi ţinta şi continuă să înoate
de-a lungul fundului până când se puse singur pe plajă, zvârcolindu-se, pe jumătate ieşit afară din
apă.
- Scrag! spuse Willy când putu să vorbească. Ai norocul dracului! Dac-ai fi înotat, te-ar fi
prins! Ai norocu' dracului!
CAPITOLUL 37
La Sonda Rosa, Zagros; ora 3,05 după-amiază. Tom Lochart ieşi din 206 ţeapăn şi îi strânse
mâinile lui Mimo Sera, omul companiei, care-l întâmpină călduros.
Cu Lochart venise şi expertul de la SCHLUMBERGER, Jesper Almqvist, un suedez înalt şi
tânăr, încă netrecut de treizeci de ani. Adusese cu el valiza lui specială cu sculele trebuitoare, toate
celelalte echipamente fiind deja acolo, la faţa locului.
- Buon giorno, Jesper! Mă bucur să te văd. Te-aşteaptă.
- E okay, domnule Sera. M-apuc de treabă.
Tânărul plecă spre sondă. El deschisese cele mai multe puţuri din câmpul acela petrolier.
- Hai înăuntru o clipă, Tom.
Sera îl conduse prin zăpadă către rulota birourilor, înăuntru era cald, iar pe burduhănosul
godin de fontă, aflat lângă celălalt perete, se odihnea o oală cu cafea.
- Mulţumesc. Sunt turtit! Drumul de la Teheran a fost monoton.
Sera îi întinse o ceaşcă.
- Ce dracu' se-ntâmplă?
- Mulţumesc. Nu prea ştiu bine. L-am lăsat pe Jean-Luc la bază. El a schimbat câteva
cuvinte cu Scot, după care mi-a spus că-i mai bine să-l aduc pe Jesper imediat şi să vin şi eu. N-am
vorbit încă cu Nitchak Han. O s-o fac imediat ce mă-ntorc, dar Scot a fost destul de limpede.
Nitchak Han i-a zis că komitehul ne-a dat patruzeci şi opt de ore ca să plecăm. McIver...
- Dar de ce? Mamma mia, dacă plecaţi, va trebui să închidem complet tot câmpul!
- Ştiu. Doamne, cafeaua-i bună! Nitchak Han a fost întotdeauna rezonabil pe vremuri. Ai
auzit că komitehul ăsta l-a împuşcat pe Nasiri şi-a dat foc la şcoală?
- Da, groaznic. Era un om grozav, deşi de partea Şahului.
- Aşa eram cu toţii, câtă vreme a fost Şahul la putere, spuse Lochart, gândindu-se la
Şeherezada şi Jared Bakravan şi Emir Paknouri şi HBC, întotdeauna la HBC şi Şeherezada.
În zori o părăsise, detestând asta. Era încă adânc cufundată în somn. Se gândise s-o
trezească, dar nu avea prea mare lucru să-i spună. Zagros era responsabilitatea sa şi ea părea atât de
istovită, iar vânătăile de pe faţa ei atât de intense...
Îi lăsase un bileţel: "Mă întorc peste câteva zile. Dacă ai probleme, du-te la Mac sau Charlie.
Toată dragostea mea,"
Îşi întoarse privirile către Sera.
- McIver are o întâlnire în dimineaţa asta cu cineva de sus, din guvern, aşa că, cu ceva noroc,
putem să le rezolvăm pe toate. A spus c-o să ne trimită un mesaj imediat ce se-ntoarce. Radioul tău
merge?
Sera ridică din umeri.
- Ca de obicei: din când în când.
- Dac-aud ceva, Îţi trimit vorbă - ori în noaptea asta, ori cu prima ocazie. Sper să fie totul o
furtună într-un pahar cu apă. Dar dacă trebuie s-o ştergem, McIver mi-a spus c-o să ne aşezăm
temporar în afara Kowiss-ului. Nici dracu' nu poate să vă ajute de-acolo! Ce crezi?
354