James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

Willy îşi folosea toată puterea, fără nici un succes. La următorul ocol câştigă puţin. Încă un
centimetru, încă unul, apoi amândoi bărbaţii alunecară şi aproape căzură în apă când coarda rămase
liberă.
- L-am pierdut, Sfinte Sisoe!
Amândoi gâfâiau, simţeau junghiuri în muşchi şi erau crunt dezamăgiţi. Nu se vedea urmă
de rechin.
- Afurisitul de fir, spuse Willy, învârtind mosorul şi înjurând în două limbi.
Dar nu era firul. Era lanţul. Zalele de lângă cârlig erau zdrobite.
- Nemernicul l-a ros cu dinţii, spuse Scragger uluit.
- S-a jucat cu noi, Scrag, spuse Willy dezgustat. Ar fi putut să-l rupă oricând voia. Şi-a bătut
joc de noi.
Scrutară apele dimprejur, dar nu se vedea urmă de rechin.
- Ar putea să stea la fund, aşteptând.
- Mai degrabă e la două mile distanţă, furios ca un dingo turbat.
- Pariez că-i nebun, Scrag! Cârligul ăla nu-i face deloc bine. Cercetară amândoi marea.
Nimic. Apoi băgară de seamă că bărcuţa de cauciuc era lăsată la pupă, pe jumătate cufundată în apă.
Scragger se aplecă şi-o examina cu grijă, fără să scape din ochi largul mării şi spaţiul de sub plută.
- Vite.
Într-una dintre camerele de aer se vedea o spărtură mare.
- Nemernicul a făcut-o când ne-a atacat! Aerul scăpa repede.
- Nici o problemă! Putem să ajungem pân-la ţărm la vreme. Haide!
Willy se uită la plută, apoi la mare.
- Scrag, du-te tu! Eu aştept o barcă de lemn, cu cineva la pupă, înarmat cu o mitralieră.
- Nu-i nici o problemă, pentru Dumnezeu, haide!
- Scrag, spuse Willy dulce, te iubesc ca pe-un frate, da' nu mă mişc. Puiul ăla de căţea a
băgat spaima-n mine.
Se aşeză în centrul plutei şi-şi înconjură genunchii cu braţele.
- Ticălosul pândeşte pe undeva, pe la fund. Vrei să pleci, du-te, okay, dar eu, eu ştiu că
regulamentul zice că atunci când ai dubii, aşazăte şi gândeşte. Cheamă cealaltă barcă cu emiţătorul.
- O s-o aduc eu.
Bărcuţa se îndoi când Scragger păşi grijuliu în ea, aproape răsturnându-se, şi el sări înjurând
înapoi pe plută mai repede decât ar fi vrut.
- De ce dracu' râzi?
- Ai ieşit de-acolo de parcă ai fi avut o meduză pe buci! Willy încă râdea.
- Scrag, de ce nu-noţi până la ţărm?
- Pe mă-ta!
Scragger privi ţărmul cu inima bătându-i ca un ciocan. Astăzi părea mai departe, deşi-n
celelalte zile părea atât de apropiat.
- Dacă înoţi, eşti nebun, spuse Willy, de data aceasta serios. N-o face!
Scragger nu-i dădu nici o atenţie.
Ştii ceva? se gândea. Eşti ud în chiloţi. Nemernicul era mic şi ai înfipt cârligul în el şi el a
fugit şi e la mile distanţă în Golf. Da, dar unde?
Strecură un călcâi în apă. Ceva de dedesubt îi atrase privirile. Îngenunche la marginea plutei
şi trase minciogul. Era gol. Tot fundul era smuls.
- Lua-l-ar dracu'!
- Am să chem barca, spuse Willy, întinzându-se după emiţător. Cu o mitralieră.
- Nu-i nevoie de asta, Willy, se voinici Scragger. Hai, cine ajunge primul la ţărm?!
- Nici mort! Scrag, pentru Dumnezeu, nu! Willy rămase cu gura căscată când Scragger se
aruncă în apă. Îl văzu ieşind la suprafaţă cu bătăi puternice din braţe, apoi brusc se întoarse înapoi şi
sări pe plută, pufnind şi înecându-se de râs.
- Te-am prostit, ă?! Ai dreptate, fiule, oricine ar înota acum până la ţărm, e nebun. Cheamă
barca! Eu mai prind ceva pentru masă.
Când sosi barca, unul dintre mecanici era la cârmă, iar la prova stăteau două Gărzi Verzi
înfierbântate. Alţii priveau de pe plajă. Se aflau la jumătatea drumului înapoi către ţărm când
353