James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

Doctorul Nutt îşi făcu loc cu coatele prin mulţime, grăbindu-se către ruine, în timp ce
Wazari cobora pe scara de incendiu din turn, care era răsucit primejdios, atârnând înclinat pe
jumătate deasupra clădirii.
- Christoase, îşi zise Ayre, Wazari trebuie c-a văzut totul!
Îngenunche lângă prietenul lui.
- E-n regulă, Sandy?
- Nu, spuse Sandor tremurând. Cred c-am înnebunit, nu m-am putut opri.
Wazari îşi croi drum printre oameni către cabină, încă cuprins de panică la vederea
rezervorului, năpustindu-se către el, ştiind că pilotul îi neglijase deliberat instrucţiunile.
- Eşti nebun, fir-ai al dracului! explodă, acoperind zgomotul motoarelor ce se opreau.
Ayre îşi ieşi din fire.
- La dracu', încărcătura a alunecat! Am văzut cu toţii, ca şi tine!
- Sigur că da, ce dracu', am văzut şi eu la fel de bine ca şi tine!
Ochii lui Wazari jucau nebuneşte încolo şi-ncoace, căutând Gărzile Verzi, dar nici unul nu
era în apropiere, apoi îl zări pe Zataki apropiindu-se dinspre unul dintre bungalow-uri. Spaima lui
crescu. Era încă învineţit rău de la bătaia pe care i-o dăduse Zataki, avea nasul zdrobit şi gura încă
plină de durere, acolo unde îi fuseseră smulşi trei dinţi. Şi ştia că avea să recunoască orice ca să
ocolească o altă bătaie. Îngenunche lângă Sandor, trăgându-l pe Ayre cu el.
- Ascultă, şopti disperat. Juri pe Allah c-ai să mă ajuţi? Promiţi! Da?
- Am spus c-am să fac tot ce pot!
Furios, Ayre îşi smulse braţul, aplecarea provocându-i dureri foarte mari. Se îndreptă de
spate şi se trezi privindu-1 pe Zataki în faţă. Gestul neaşteptat îl înfiora. Şi ochii. Toată lumea se
trăsese înapoi.
- Pilotule! Ai făcut asta ca să-l ucizi pe Esvandiary, nu-i aşa?
Sandor îl privi lung din zăpadă.
- Încărcătura a alunecat, colonele!
Zataki îşi mută privirea spre Ayre, care-şi aminti ce-i spusese doctorul Nutt despre acest om,
simţindu-şi propriul cap şi măruntaiele crăpând de durere, durere în tot corpul.
- Operaţiunea e dificilă. Vântul e de vină. Încărcătura a alunecat. A fost voia lui Allah,
Excelenţă!
Wazari se dăduse înapoi un pas când Zataki se-ntoarse către el.
- E-adevărat, Excelenţă, spuse imediat. Sus, vântul bate în rafale.
Ţipă când pumnul lui Zataki îl lovi în stomac şi se ghemui de durere, apoi Zataki îl înşfacă
şi-l izbi de elicopter.
- Acum, spune-mi adevărul, scârbă!
- E adevărul, scânci Wazari, abia în stare să vorbească din pricina greţii. E adevărul, a fost
Insha’Allah.
Văzu pumnul lui Zataki pregătindu-se din nou şi ţipă într-un amestec bâlbâit de farsi şi
engleză:
- Dacă mă loveşti, am să spun orice vrei, orice, nu pot să mai îndur altă bătaie şi jur orice
vrei, orice! Dar încărcătura a alunecat, pe Allah, încărcătura a alunecat!
Zataki îl privi lung.
- Allah o să te-aşeze în cazanele clocotite pentru restul veşniciei dacă ai jurat mincinos în
urnele lui! Juri c-a fost numai voia lui Allah? Că încărcătura a alunecat? Juri că a fost voia lui
Allah?
- Da, da, jur!
Wazari tremura neajutorat în încleştarea lui. Încercă să-şi păstreze privirile nevinovate,
ştiind că singura lui şansă de supravieţuire ţinea de Ayre, dacă se dovedea preţios pentru el.
- Jur pe Allah şi pe Profet c-a fost un accident. A fost... a fost voia lui Allah! Insha'Allah!
- Voia lui Allah, încuviinţă Zataki şi-i dădu drumul. Wazari alunecă în zăpadă, vomând. Toţi
ceilalţi începură să-i mulţumească lui Dumnezeu sau Joss sau Cerului sau karmei că, pentru
moment, criza trecuse. Zataki împunse cu degetul către ruine.
- Scoateţi de-acolo ce-a mai rămas din Esvandiary.
- Da, da, imediat, spuse Ayre.
346