James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Ar putea fi asta o altă figură de stil care să însemne să folosească o femeie, poate chiar o
femeie rea, ca să-l prindă pe tatăl meu?
Ross rămase uluit.
- Hanul, Dumnezeule, Hanul e tatăl tău?
- Da, mi-e teamă că da. Numele meu de familie este Gorgon, spuse Azadeh, nu Gordon. Dar
directorul de la şcoala de la Chateau d'Or mi-a spus din prima zi că cu greu aş putea purta un nume
ca Gorgon. S-ar fi glumit pe seama mea până la insuportabil, aşa că trebuia să fiu doar Azadeh
Gordon. Pentru mine a fost amuzant, iar directorul s-a gândit că era mai bine pentru mine dacă eram
o simplă Azadeh Gordon şi nu fata unui Han. Erikki rupse tăcerea.
- Dacă mesajul e corect, Hanul n-o să aibă deloc încredere în ticăloşii ăştia.
- Da, Erikki, dar tatăl meu nu se încrede în nimeni, în nimeni, absolut în nimeni. Dacă tata
joacă de ambele părţi, aşa cum crede Johnny, n-ai cum să ştii ce-o să facă. Johnny, cine ţi-a dat
mesajul ca să i-l transmiţi?
- Un agent CIA care spunea că pot să am încredere în tatăl tău cu ochii închişi!
Erikki spuse cu subînţeles:
- Am ştiut totdeauna că cei de la CIA sunt săriţi...
- Ăsta era sănătos! spuse Ross, mai apăsat decât ar fi vrut.
Îl văzu pe Erikki roşind şi zâmbetul femeii dispărând. Din nou tăcere. Mai dureroasă.
Lumina din încăpere scăzu când luna trecu în spatele unui pâlc de nori. Se simţeau neliniştiţi în
semiîntuneric. Gueng, care doar privea şi asculta, simţea neliniştea crescând şi în tăcere se ruga la
toţi zeii să-i apere de Meduză, diavolul păgân cu şerpi în loc de păr, despre care misionarii îi
vorbiseră în prima sa şcoală din Nepal. Apoi, simţurile sale deosebite înregistrară apropierea
primejdiei, şuieră un avertisment, se duse la fereastră şi trase cu ochiul afară.
Două santinele înarmate, cu un doberman în lesă, se apropiau de scările din faţă. Ceilalţi
erau la fel de nemişcaţi. Auziră santinelele tropăind în lungul terasei, câinele adulmecând şi trăgând
de lesă, apoi îndreptându-se către uşa de afară.
Din nou o auziră trosnind. Oamenii intrară în clădire. Voci înfundate dincolo de uşa
dormitorului şi răsuflarea câinelui adulmecând apoi lângă uşa anticamerei.
Gueng şi Ross trecură de-o parte şi de alta a uşii cu pumnalele în mână. După un timp,
santinelele se depărtară în josul coridorului, ieşiră din clădire şi coborâră din nou scările. Azadeh se
foi nervoasă.
- De obicei nu vin aici, niciodată!
Ross şopti grăbit:
- Poate că ne-au văzut venind aici. Ar fi mai bine să plecăm. Dacă auziţi focuri de armă, nu
ne cunoaşteţi. Dacă mai suntem încă liberi la noapte, putem să venim aici, să zicem, chiar după
miezul nopţii? Poate am putea face atunci vreun plan!
- Da, spuse Erikki, dar veniţi mai devreme. Cimtarga m-a avertizat că s-ar putea să plecăm
mai înainte de ivirea zorilor. Să fie în jur de unsprezece. Ar fi bine s-avem deja gata câteva planuri.
Ieşirea de-aici o să fie foarte dificilă, foarte!
- Cât timp o să lucrezi pentru ei până o să termini?
- Nu ştiu. Poate trei sau patru zile!
- Bun. Dacă nu luăm legătura cu tine, uită-ne! Okay?
- Allah să te apere, Johnny, îi spuse Azadeh, neliniştită. Nu te-ncrede-n tatăl meu! Nu
trebuie să-l laşi, pe el sau pe alţii, să pună mâna pe tine.
Ross zâmbi şi zâmbetul lui lumină încăperea chiar şi pentru Erikki.
- Nu-s probleme. Noroc tuturor! Făcu un semn de "nu-mi pasă" şi deschise uşa. În câteva
secunde el şi cu Gueng dispărură la fel de tăcuţi precum veniseră. Erikki privi pe fereastră şi-i văzu
doar ca pe nişte umbre, coborând treptele, remarcând cât de inteligent şi tăcut foloseau cei doi
bărbaţi întunericul nopţii, invidiându-l pe Ross pentru eleganţa neglijentă a ţinutei şi mişcărilor.
Azadeh stătea lângă el, cu un cap mai scundă, cu braţele în jurul mijlocului său, privind.
După un moment, mâna lui îi cuprinse umerii. Aşteptară, pregătindu-se să audă strigăte şi focuri de
armă, dar noaptea rămase netulburată.
Luna ieşi din nori. Nici o mişcare, nicăieri. Trase cu coada ochiului la ceas. Era patru şi
douăzeci şi trei de minute. Privi cerul. "Nu era nici un semn că s-ar apropia zorile. În zori trebuia să
342