James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

McIver, Genny şi Petikin îl ascultau îngroziţi. Fata suspină înnebunită.
- Niciodată, niciodată nu am trecut printr-un coşmar ca ăsta, Charlie! continuă cu voce
tremurată. Soldaţii erau la fel de tineri ca huliganii ăia şi păreau cu toţii, înspăimântaţi de moarte.
Prea mult de îndurat, noapte după noapte... Mulţimea care urlă şi aruncă pietre... Un cockteil
Molotov a izbit un soldat în faţă şi omul s-a învăluit în flăcări. Striga dintre flăcări fără... şi apoi
ticăloşii iar ne-au înghesuit şi-au început s-o pipăie pe Paula. Încercau s-o împingă, îi rupeau
hainele, cred că mi-am pierdut puţin minţile şi l-am apucat pe unul şi i-am zdrobit faţa... ştiu asta
pentru că i-am spart oasele feţei şi i s-a turtit nasul şi dacă nu era mullahul la...
- Ia-o uşor, flăcăule, spuse îngrijorat Petikin, dar tânărul nu-i dădu atenţie şi continuă dintr-o
suflare:
- Dacă n-ar fi fost mullahul care m-a tras deoparte, l-aş fi lovit până n-ar fi rămas altceva
decât carne vie din el. Vroiam să-i scot ochii cu unghiile... Iisuse Christoase, am încercat, ştiu că am
încercat să fac asta... Iisuse Christoase! N-am ucis niciodată nimic cu mâinile mele... şi nici n-am
vrut vreodată s-o facă până în noaptea asta, dar acum am simţit nevoia şi aş fi făcut-o!
Mâinile îi tremurau când îşi îndepărtă părul blond din ochi, glasul era încordat şi într-un
continuu crescendo.
- Ticăloşii, n-aveau nici un drept să pună mâna pe noi, dar o-nşfăcaseră pe Paula şi...
Lacrimile începură să se adune, buzele lui articulară ceva, dar nici un cuvânt nu se formă, o
urmă de spumă îi apăruse la colţurile buzelor.
- ...şi să ucid, voiam să uciiid...
Brusc, Petikin se aplecă înainte şi-l plesni cu dosul palmei peste faţă, trântindu-l pe sofa cu
braţele şi picioarele aruncate în lături. Ceilalţi aproape ţâşniră în picioare din cauza gestului
imprevizibil şi violent. Nogger rămase câteva clipe ameţit, apoi se chinui să se ridice-n picioare,
pregătindu-se să se arunce asupra agresorului.
- Stai aşa, Nogger, urlă Petikin.
Comanda îl paraliza pe tânăr. Ț inând pumnii încă strânşi, se uită prosteşte la bărbatul mai în
vârstă decât el.
- Ce dracu' s-a-ntâmplat cu tine? Aproape mi-ai rupt falca, spuse furios, dar lacrimile se
opriseră şi ochii îi erau din nou limpezi. Ei?
- Iartă-mă, băiete, dar o porniseşi la vale. Am văzut...
- Pe dracu'! spuse Lane ameninţător, revenindu-şi în fire, dar le luă totuşi ceva timp să-îi
explice şi să-l liniştească pe el şi pe fată.
Ea se numea Paula Giancani, o fată înaltă, stewardesă la liniile Alitalia.
- Paula dragă, mai bine ai sta aici la noapte, spuse Genny. A trecut de ora stingerii, înţelegi?
- Da, înţeleg. Da, vorbesc englezeşte. Da... eu...
- Haide, am să-ţi dau câteva lucruri. Nogger, tu ai sa iei în primire sofaua.
Mai târziu, Genny şi McIver, încă treji, obosiţi, dar fără chef de somn, ascultau focurile de
armă undeva în noapte, scandările cântate în altă parte.
- Vrei nişte ceai, Duncan?
- Bună idee.
Se ridică din pat odată cu ea.
- O, drace, am uitat!
Se aplecă peste birou şi luă o cutie prost împachetată.
- Multă fericire! Nu-i cine ştie ce, doar o brăţară pe care am găsit-o în bazar.
- O, mulţumesc Duncan!
În timp ce o desfăcea, îi povesti despre haggis.
- Ce porcărie!
- Las-o baltă! Anul viitor o să-l petrecem în Scoţia. Brăţara era făcută din ametiste brute,
montate în argint.
- O, e-atât de drăguţă! Exact ce-mi doream îţi mulţumesc, dragule!
- Şi eu ţie, Gen.
Îi trecu un braţ în jurul umerilor şi o sărută absent.
Ea nu băgă prea mult în seamă gestul. Multe sărutări, ale lui şi ale ei, deveniseră de la o
vreme doar semne de afecţiune. Aşa cum ai mângâia pe creştet un dine drag.
34