James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Opreşte-te! Încetează!
Apoi în farsi către servitor:
- Te rog, roag-o pe Înălţimea Sa să mă primească.
- O, da, am s-o rog, aga. Iar Înălţimea Sa n-o să deschidă uşa şi nici n-o să-mi răspundă şi
nici n-o să vă primească, dar am să mă duc imediat şi-am să vă îndeplinesc dorinţa.
Se-ntoarse să plece.
- Aşteaptă. Unde sunt ceilalţi?
- Cine, aga?
- Familia! Unde-i restul familiei?
- A, familia. Înălţimea Sa este în camerele ei, doamna Şeherezada este aici.
Din nou Lochart simţi furia zgândărită de gemetele ei.
- Vreau să Spun unde este Excelenţa Sa Meshang şi soţia lui şi copiii şi cumnatele mele şi
soţii lor!
- Unde-ar putea fi decât acasă la ei, aga!
- Atunci spune-i Excelenţei sale Meshang c-am sosit! Meshang, cel mai mare dintre fii, şi
familia sa erau singurii care locuiau aproape permanent acolo.
- Desigur, aga. Cu voia lui Allah am să mă duc în bazar eu însumi.
- În bazar?
Bătrânul încuviinţă din cap.
- Desigur, aga. în noaptea asta este acolo, el şi familia. Acum el este stăpânul şi trebuie să
conducă afacerile. Voia lui Allah, aga. El este capul familiei Bakravan acum. O să plec îndată.
- Nu, trimite pe altcineva.
Bazarul era în apropiere şi n-ar fi însemnat nici un deranj.
- Şeherezada... Şeherezada... Încetează! spuse aspru, iar ea părea să nu-l audă.
- E apă caldă în casă?
- Ar trebui să fie, aga. Cazanele sunt foarte bune, dar nu au fost aprinse.
- N-aveţi combustibil?
- O, ar trebui să fie combustibil, aga. Vreţi să verific?
- Da. Fă focul la cazane și adă-ne ceva de mâncare. Și
hai!
- Desigur, aga. Ce şi-ar dori Excelenţa Să să mănânce? Lochart se stăpânea cu mult efort să
nu-şi iasă din minţi, suspinele ei aducându-l în pragul nebuniei.
- Orice. Nu, orez şi horisht, horisht cu carne de pui, spuse, corectându-se, denumirea unei
mâncări obişnuite. Horisht de pui.
- Cum doriţi, aga, dar bucătarul se mândreşte cu horishtul de pui şi o să-i ia ore să
pregătească ceva care să vă mulţumească.
Bătrânul aşteptă politicos, plimbându-şi ochii de la Lochart la fată.
- Atunci... atunci... Oh, pentru numele lui Allah, numai fructe! Fructe şi ceai. Orice fructe ai.
Lochart nu mai putea suporta şi-o ridică pe Şeherezada în braţe, urcă scările, trecu coridorul
către camerele pe care le foloseau de obicei în această casă cu trei etaje, cu acoperiş plat, construită
ca un palat, bogată si plină de cotloane.
Deschise uşa şi-o-nchise cu călcâiul.
- Şeherezada, ascultă-mă! Şeherezada.... Ascultă, pentru numele lui Dumnezeu, ascultă!
Dar ea rămase sprijinită de el, bolborosind şi gemând. O duse în braţe până în încăperea
cealaltă, unde aerul era stătut, ferestrele închise şi draperiile trase şi o forţă să stea pe patul nefăcut,
apoi alergă în baia echipată modern - cea mai mare parte a instalaţiilor, cu excepţia toaletei.
Nu era apă fierbinte. Apa rece curgea şi nu părea prea îngheţată. Găsi nişte prosoape, înmuie
unul şi se întoarse înapoi cu inima strânsă dureros, ştiind că era la limita rezistenţei sale. Ea nu se
mişcase. Încercă să-i şteargă faţa, dar ea se opuse şi-ncepu să scuipe, strâmbându-se urât. Pe la
colţurile gurii i se scurgea salivă.
- Şeherezada... Şeherezada, draga mea! Pentru numele lui Dumnezeu! Dragostea mea!
O ridică în braţe şi-o strânse la piept, dar nimic nu părea să ajungă până la ea. Numai
gemetele persistente care îl împingeau din ce în ce mai mult către capătul răbdării.
- Stăpâneşte-te! spuse cu glas tare, neputincios, şi se ridică în picioare, dar mâinile ei se
agăţară de îmbrăcăminte şi încercară să-l tragă înapoi.
332