James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

McIver opri motorul ca să economisească benzina. Tăcerea făcu aşteptarea şi mai grea.
Fulgii de zăpadă se adunau pe parbriz. Oamenii treceau pe alături ca nişte duhuri, suspicioşi şi
ostili.
Auzi apropiindu-se paşi înfundaţi şi vizorul apărat de gratii se deschise o idee. Ochii care îl
cercetară pe Lochart erau reci şi duri şi nu recunoscu minuscula porţiune de chip pe care-o putea
vedea.
- Sunt eu, Excelenţa Lochart, începu în farsi, încercând să facă vocea să sune normal. Soţia
mea, doamna Şeherezada, este aici.
Ochii priviră în jur ca să vadă dacă era singur sau însoţit, cercetară maşina din spatele lui şi
pe McIver, aflat pe locul şoferului.
- Vă rog aşteptaţi, aga.
Ferestruica se închise. Din nou aşteptă, tropăind ca să se încălzească. Aşteptă, apoi folosi
iarăşi, nerăbdător, ciocănelul, dorindu-şi să poată izbi cu umărul în uşă şi s-o scoată din ţâţâni, deşi
ştia că n-ar fi putut-o face.
Alţi paşi. Ferestruica se deschise din nou. Alţi ochi şi alt chip.
- Cum vă numiţi, aga?
Lochart simţea nevoia să urle, dar n-o făcu.
- Mă numesc aga pilot Thomas Lochart. Soţul Şeherezadei. Deschide uşa! E frig şi sunt
obosit şi-am venit după soţia mea. Ferestruica se închise în tăcere. Un moment de aşteptare
agonizantă, apoi, spre uşurarea lui, auzi zăvoarele trăgându-se. Uşa se dădu în lături. Servitorul
ţinea un opaiţ deasupra capului. În spatele lui se întindea curtea interioară, înconjurată de ziduri
înalte, cu o minunată fântână în centru, copaci şi plante acoperite pentru a fi apărate de frigul iernii.
De partea cealaltă se afla o altă uşă bătută-n fier. Aceasta era deschisă şi-i văzu silueta în lumina
lămpii. Ţâşni înainte şi ea se năpusti în braţele lui, plângând şi gemând. Uşa dinspre stradă se izbi în
canaturi şi zăvoarele lunecară înapoi.
- Aşteaptă! strigă Lochart către servitor, amintindu-şi de McIver, apoi auzi motorul maşinii
pornind şi depărtându-se.
- Ce s-a-ntâmplat, aga?
- Nimic, zise, şi-o ajută pe Şeherezada să intre în casă, la căldură.
Când o văzu în lumină, fericirea lui se topi şi stomacul se umplu de bulgări de gheaţă.
Chipul ei era murdar şi buhăit, părul despletit şi slinos, ochii goi, îmbrăcămintea mototolită.
- Iisuse Christoase, murmură dar ea nu-i dădu atenţie. Se agăţă doar de el, înnebunită,
mormăind un amestec de farsi
şi engleză împletit cu gemete, lacrimile curgându-i pe obraji.
- Şeherezada, s-a terminat! E bine acum, spuse, încercând s-o mângâie.
Dar ea continuă bolboroseala-i monotonă.
- Şeherezada... Şeherezada, dragostea mea, m-am întors! Totul e-n regulă....
Se opri. Parcă n-ar fi scos o vorbă. Brusc îi trecu prin minte, şi rămase împietrit de spaimă,
că şi-ar fi putut pierde minţile. Începu s-o zguduie blând, dar nici asta nu avu vreun efect. Apoi îl
observă pe bătrânul servitor rămas în picioare lângă scări, aşteptând porunci.
- Unde e... unde-i înălţimea Sa, doamna Bakravan? întrebă, cu braţele Seherezadei petrecute
strâns pe după umeri.
- În camera ei, aga.
- Te rog, spune-i că sunt aici şi că aş vrea s-o văd.
- Oh, ea n-o să primească pe nimeni acum, aga. Pe nimeni. Voia lui Allah! N-a văzut pe
nimeni din ziua-aceea.
Lacrimi străluciră în ochii bătrânului.
- Excelenţa voastră a fost plecat. Poate că nu ştiţi că Excelenţa sa...
- Am auzit, da, am auzit.
- Insha’Allah, aga, Insha’Allah! Dar ce crime ar fi putut comite stăpânul? Insha'Allah că a
trebuit el să fie alesul.
- Insha'Allah! Insha’Allah!
- Te rog, spune-i înălţimii Sale... Şeherezada, opreşte-te, haide, dragă, spuse-n engleză,
gemetele ei înnebunindu-1.
331