James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

forţat s-o şteargă. Cât despre Bazargan - pios, cinstit, drept şi înclinat spre democraţie, numit de
Khomeini primul ministru legal, dacă va fi ales - amărâtul e doar o momâie, un paravan pentru orice
şi pentru tot ceea ce poate ieşi prost de aici înainte.
- Vrei să spui c-o să fie ţapul ispăşitor, o să fie dat în judecată?
- Judecată?! Ce judecată?! Nu ţi-am spus ce consideră Komitehul judecată? Dacă-l acuză, îl
împuşcă! Insha’Allah! Şi ultimul lucru - şi asta-i pricina pentru care nu pot să gândesc limpede, sunt
atât de furios că trebuie să mă-mbăt - am auzit în după-amiaza asta, în foarte mare taină, că SAVAK
a fost reorganizat în secret şi va fi rebotezat SAVAMA şi că Abri Pahmudi o să fie numit director.
- Sfinte Dumnezeule!
Armstrong se simţea de parcă cineva i-ar fi tras cu un par în cap. Abri Pahmudi era unul
dintre cei trei prieteni de-o viaţă ai Şahului, care fuseseră la şcoală cu el în Iran şi mai târziu în
Elveţia, care urcase treptele puterii ca să ajungă sus, în Serviciul Secret Imperial şi se zvonea că era,
după membrii familiei Şahului, cel mai apreciat consilier, care chiar acum se presupunea că stă
ascuns, aşteptând ocazia să negocieze cu guvernul Bazargan, în numele Şahului, o monarhie
constituţională şi apoi abdicarea Şahului în favoarea fiului său Rheza.
- Dumnezeule mare, asta explică totul!
- Da, spuse amar Hashemi. De ani de zile ticălosul lua orice hotărâre militară sau politică, la
fiecare conferinţă la nivel de stat, la orice înţelegere secretă şi, în ultimele zile, la orice a luat parte
la orice întâlnire crucială, întâlnire importantă cu Statele Unite, cu generalii americani, la orice
decizie importantă a Şahului, a generalilor noştri şi a fost prezent de fiecare dată când a fost
discutată şi combătută o lovitura de stat.
Era atât de furios, încât lacrimile începuseră să i se rostogolească pe obraji.
- Suntem toţi trădaţi: Şahul, revoluţia, poporul, tu, eu, toată lumea. De câte ori în decursul
anilor nu ne-am prezentat raportul în faţa lui, tu şi cu mine - iar eu de zeci de ori singur - cu liste,
nume, conturi de bancă, legături secrete pe care numai noi le puteam afla şi cunoaşte? Totul, totul în
scris, o singură copie. Nu era asta regula? Suntem toţi trădaţi.
Armstrong se simţea cuprins de un fior de gheaţă. Fără îndoială că Pahmudi ştia totul despre
implicarea sa în Contraspionajul intern. Pahmudi trebuia să ştie totul, toate lucrurile importante
despre George Talbot, despre Masterson, perechea sa de la CIA, Lavenov, echivalentul sovietic,
toate planurile noastre pe termen scurt sau lung, operaţiile de neutralizare a amplasamentelor de
radar CIA cu oameni ca tânărul căpitan Ross, planurile debarcărilor.
- Drăcia dracului, mormăi, furios în acelaşi timp că propriile lor surse nu-l preveniseră din
timp.
Pahmudi! Suav, inteligent, vorbitor a trei limbi şi discret. Niciodată în cursul anilor nu se
iscase nici cea mai mică urmă de suspiciune împotriva lui. Niciodată. Cum putuse să scape curat,
chiar şi în faţa Şahului, care punea mereu să-i fie verificaţi şi răsverificaţi colaboratorii de vârf? Şiavea
toată dreptatea. Cinci tentative de asasinat împotriva lui, gloanţe în trup şi-n faţă. Nu era el
conducătorul unui popor cunoscut pentru violenţa lui şi a conducătorilor săi? Christoase, unde-or să
ducă toate astea?
Pe aceeaşi şosea, ora 9,15 noaptea. Departe, către sud, McIver înainta centimetru cu
centimetru, îndreptându-se către zona bazarului unde se afla casa familiei Bakravan. Tom Lochart
se afla lângă el.
- O s-o-scoatem la capăt, spuse McIver, bolnav de îngrijorare.
- Sigur, Mac, nu-ţi face griji.
- Da, n-avem de ce să ne îngrijorăm.
Când ajunsese uşurat acasă de la întâlnirea la minister cu Ali Kia, îl găsise acolo pe Lochart,
abia sosit cu câteva clipe mai înainte. Bucuria sporită de descoperirea că Tom e teafăr îi fusese
umbrită deîndată de felul în care arăta şi de ştirile pe care Petikin i le prezentase - mesajul
retransmis de Freddy Ayre din partea lui Scot Gavallan, de la Zagros, şi Starke luat de komitehul de
la Kowiss ca să răspundă la întrebări în privinţa evadării de la Isfahan.
- Toată vina este a mea, Mac, toată! spusese Tom Lochart.
- Nu, nu-i vina ta, Tom. Suntem amândoi prinşi în cursă. Oricum, eu am aprobat zborul,
măcar de i-ar fi folosit lui Valik. Toţi erau la bord, tu cum dracu' ai scăpat?! Spune ce s-a-ntâmplat,
apoi am să-l sun pe Freddy. Vrei ceva de băut?
327