James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Nu, te rog, trebuie să ma răzbun!
Rakoczy se prefăcu că se gândeşte la asta, ascunzându-şi mulţumirea. Hussain Kowissi
fusese demult însemnat să dispară.
- În câteva zile am să fac rost de arme, o maşină şi o echipă ca să meargă cu tine.
- Mulţumesc, dar asta e tot ce-mi trebuie.
Cu degetele tremurătoare, scoase din buzunar un cuţit.
- Asta şi o oră sau două şi nişte sârmă ghimpată şi-am să-i arăt până unde poate să meargă
răzbunarea unui fiu.
- Bun. Şi-acum Marşul Femeilor. E hotărât definitiv peste trei zile...
Se opri cu o tresărire de surpriză. Ţâşni brusc spre celălalt perete şi apăsă o umflătură abia
vizibilă. O parte a peretelui se trase la o parte ca să lase cale liberă către o scară întunecată şi
şubredă.
- Haide! ordonă şi-o rupse la fugă în jos, spre libertate cu Kyabi urmându-l orbeşte, cuprins
de panică.
În acel moment, fără nici un avertisment, uşa sări în ţăndări, aproape ruptă din balamale, şi
cei doi oameni care o doborâseră cu umerii se prăbuşiră în încăpere, alţii trecând peste ei. Toţi erau
iranieni, toţi purtau banderole verzi și
se năpustiră în urmărirea lor cu armele pregătite.
În jos pe scări, câte trei odată, urmăriţi şi urmăritori, împiedicându-se, gata să cadă,
ridicându-se la iuţeală şi ţâşnind afară în stradă, în noapte şi mulţime, şi acolo Rakoczy nimeri drept
în ambuscada pregătită şi în braţele lor. Ibrahim Kyabi schimbă brusc direcţia fără şovăială şi
dispăru, traversând strada în aleea aglomerată, înghiţit de întuneric.
Dintr-o maşină veche, parcată de partea cealaltă a străzii, lângă ieşirea secundară, Robert
Armstrong îşi urmărise oamenii intrând şi prinzându-l pe Rakoczy, apoi fuga lui Kyabi.
Mai înainte ca lumea de pe stradă să înţeleagă ce se întâmplă, Rakoczy fusese înghesuit la
iuţeală într-o dubă ce aştepta în apropiere. Doi dintre membrii Gărzilor Verzi înaintară către
Armstrong, amândoi îmbrăcaţi mai bine decât de obicei, amândoi cu tocuri de piele la centură
pentru Mauserele lor. Oamenii se traseră neliniştiţi din calea lor, privindu-i cu coada ochiului,
nevrând să dea de necaz. Cei doi bărbaţi urcară în maşină şi Armstrong porni motorul, depărtânduse
încet, ceilalţi membrii ai Gărzilor Verzi rămaşi amestecându-se printre trecători, în câteva clipe,
Robert Armstrong fu o părticică a circulaţiei de la ora de vârf. Cei doi bărbaţi îşi traseră banderolele
verzi de pe braţ şi le băgară în buzunar.
- Iartă-ne, l-am pierdut pe ticălosul ăla tânăr, Robert, spuse cel mai în vârstă dintre ei într-o
engleză cursivă, cu accent american.
Era un bărbat în jur de cincizeci de ani, proaspăt ras - colonelul Hashemi Fazir, şeful adjunct
al Contraspionajului Intern, pregătit în Statele Unite şi fost agent SAVAK înainte de a se forma
acest departament al Serviciilor Secrete.
- Nici o problemă, Hashemi, spuse Armstrong. Bărbatul mai tânăr de pe locul din spate
spuse:
- L-am filmat pe Kyabi la încăierarea de la ambasadă, aga, şi de la Universitate.
Era trecut de douăzeci de ani, cu o mustaţă luxuriantă şi cu buzele strâmbate crud.
- O să-l ridicăm mâine.
- Să fiu în locul vostru n-aş face-o acum, că e pe fugă, locotenente, răspunse Armstrong,
atent la drum. Dacă l-am marcat, puneţi-i o coadă şi-o să vă ducă la peştii mai mari. V-a dus la
Dimitri Yazerov.
Ceilalţi râseră.
- Da, aşa e!
- Şi Yazerov o să ne ducă la tot felul de oameni şi locuri interesante.
Hashemi îşi aprinse o ţigară și le oferi și
lor.
- Robert?
- Mulţumesc.
Armstrong trase un fum şi se strâmbă.
- Dumnezeule, Hashemi! Sunt groaznice! O să te omoare!
- Cum o vrea Allah.
Apoi Hashemi cită în farsi:
324