James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

căminului din sufrageria sa, în care ardea vesel un foc, mâncând din farfuriile sale împrăştiate
neglijent în jur. Un bărbat mai în vârstă decât ceilalţi, spre patruzeci de ani, îşi sprijinea mâna pe
pistolul înfipt în centură.
Se simţi invadat de o furie nebună, prezenţa acelor străini era o violare şi un sacrilegiu.
- Cine sunteţi voi? Unde-i soţia mea? Pentru Dumnezeu, ieşiţi afară din...
Se opri. Arma era îndreptată către el.
- Cine eşti, aga?
Cu pieptul străpuns de mii de ace din pricina efortului deosebit, Lochart îşi domină furia.
- Sunt... sunt... asta este casa mea... eu sunt proprietarul.
- A, proprietarul! Eşti proprietarul?
Bărbatul, care se numea Teymour, îl întrerupse cu un râs scurt.
- Străinul, soţul femeii Bakravan?
Ridică piedica pistolului când Lochart se pregăti să sară la el.
- Nu! Pot să trag repede şi foarte precis. Căutaţi-1! îi spuse celuilalt bărbat care se ridică
imediat în picioare.
Omul îşi plimbă cu pricepere mâinile pe trupul lui, îi luă din mâini geanta de zbor şi se uită
în ea.
- N-are arme: Manualele de zbor, busola. Eşti pilotul Lochart?
- Da, spuse Lochart, cu inima bătând să-i spargă pieptul.
- Stai acolo! Acum!
Lochart se aşeză pe scaun, departe de cămin. Omul puse pistolul pe covor lângă el ș i scoase
o hârtie.
- Dă-i-o!
Celălalt făcu ce i se spuse. Hârtia era scrisă în farsi. Priviră atenţi.
Lui Lochart îi trebui puţin timp să descifreze scrisul: "Ordin de confiscare pentru crime
împotriva statului islamic. Toate proprietăţile lui Jared Bakravan sunt confiscate, cu excepţia casei
familiale şi a magazinului din bazar". Era semnat indescifrabil în numele unui komiteh şi datat cu
două zile în urmă.
- Asta... asta-i ridicol! începu neajutorat. Excelenţa... Excelenţa Sa Bakravan a fost unul
dintre marii suporteri ai Ayatolahului Khomeini. Mare! Trebuie să fie vreo greşeală!
- Nu este. A fost arestat, găsit vinovat de camătă şi împuşcat.
Lochart rămase cu gura căscată
- Trebui... Trebuie să fie o greşeală...
- Nu-i nici una, aga, nici una, spuse Teymour fără răutate, privindu-l atent, înţelegând
primejdia ce zăcea în el. Ştim că eşti canadian, pilot, că ai fost plecat, că eşti căsătorit cu una dintre
fiicele trădătorului şi nu eşti responsabil pentru crimele sale sau ale ei - dacă a comis vreuna.
Întinse mâna după pistol când Lochart se roşi.
- Am spus "dacă", aga, stăpâneşte-ţi mânia! Aşteptă şi nu ridică Lugerul greu, bine întreţinut
şi gata de tragere.
- Nu suntem nişte derbedei nepregătiţi, suntem luptători pentru libertate, profesionişti. Şi ni
s-au dat aceste camere să păzim nişte VIP care vor sosi mai târziu. Ştim că nu eşti duşmanul nostru,
aşa că fii calm. Sigur că ăsta este un şoc pentru dumneata. Înţelegem, desigur că înţelegem, dar
avem dreptul să luăm ceea ce-i al nostru.
- Dreptul? Ce drept aveţi?
- Dreptul cuceritorului, aga! A fost vreodată altfel? Voi, englezii, ar trebui să ştiţi asta mai
bine ca oricare alţii.
Vocea lui suna echilibrat. Femeile îl priveau cu ochi reci, duri.
- Linişteşte-te. Nici unul dintre bunurile dumitale nu a fost atins. Încă.
Făcu un semn din mână.
- Convinge-te singur!
- Unde-i soţia mea?
- Nu ştiu, aga. Nu era aici când am sosit noi. Am sosit în dimineaţa asta.
321